Plafonarea adaosului comercial la produselor românești – riscuri semnificative de concurență

Recent, se discută în spațiul public de o măsură legislativă care urmărește plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază pentru toate produsele românești, care sunt procesate cu materie primă din România. Din spațiul public, înțelegem că scopul urmărit al măsurii ar fi, pe de o parte, protejarea comerțului cu produsele românești și, pe de altă parte, protejarea consumatorilor din România prin asigurarea accesului la produse românești la un preț „corect”.

O astfel de măsură prezintă, din perspectiva regulilor de concurență, o serie de implicații majore.

În primul rând, reglementarea unor reguli specifice aplicabile doar produselor românești (cu scop de susținere a acestora) ar putea intra în conflict cu regulile europene în materie. Din această perspectivă România ar putea risca o procedură de infringement și amenzi din partea Comisiei Europene[1]. Istoric, Comisia Europeană a intervenit în alte situații în care, prin diverse acte normative, statul român a urmărit favorizarea produselor autohtone, încălcându-se astfel principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor (spre exemplu, demararea procedurii de infringement cu privire la dispozițiile Legii 150/2016 pentru o posibilă favorizare a produselor locale în detrimentul celor provenite din afara României). Pentru a evita o situație de infringement, statul român trebuie să se asigure că aceste măsuri au un obiectiv de interes public, sunt indispensabile protejării anumite zone cu impact social, sunt proporționale prin raportare la interesul legitim protejat și sunt limitate în privința acoperirii lor, inclusiv din perspectivă temporală.

În al doilea rând, măsura ar privi doar o parte a produselor din piață (doar produsele românești), ceea ce ar putea crea dezechilibre majore. Astfel, în urma măsurii, am avea o serie de produse unde există o reglementare ce afectează prețul de vânzare, iar altele fără o astfel de reglementare, ambele categorii de produse aflându-se pe rafturile retailerilor, concurând în mod direct.

În final, măsura ar putea ajunge să afecteze chiar producătorii pe care, la nivel principial, dorește să îi protejeze. Cum aceste produse ar putea deveni mai puțin atractive pentru retaileri dat fiind limitarea adaosului comercial, furnizorii locali vor avea dificultăți în a accesa rafturile marilor rețele de comercializare, vor fi plasați pe o poziție mai dificilă în prezentarea ofertei lor prin comparație cu produsele străine și nu vor putea oferi la fel de multă flexibilitate pentru a-și crește vânzările și prezența la raft. De asemenea, din perspectiva mesajului către consumator, produsele românești nu vor putea beneficia de reduceri mai mari (adaosul fiind plafonat) prin comparație cu cele din străine, care nu vor fi limitate în vreun fel (produsele străinedeveni atractive clienților locali și pentru că vor putea prezenta o reducere de preț, procentuală sau absolută, semnificativă, chiar dacă, în final, prețul de vânzare al acestora ar fi mai mare decât prețul produselor românești).

În măsura în care se dorește o protejare a bunei funcționări a pieței și asigurarea accesului produselor românești pe rafturile marilor rețele, soluțiile ar trebui căutate în setarea unor criterii de relevanță și performanță, inclusiv prin o mai bună reglementare a posibilității de asociere a furnizorilor locali, și nu prin supra reglementare. Într-o economie liberă, orice piață funcțională ar trebui să se regleze prin mecanismele cererii și ofertei, iar intervențiile statului ar trebui să fie limitate.

Organele statului au mijloace instituționale de intervenție, atât prin cadrul legislativ existent, cât și prin controalele instituțiilor abilitate (spre exemplu, cazurile de delistare nejustificată a produselor românești pot fi analizate de Consiliul Concurenței, anumite tipuri de practici comerciale neloiale sunt verificate de Autoritatea Națională privind Protecția Consumatorilor). Reamintim faptul că autoritatea de concurență a avut un rol activ în analizarea acțiunilor promoționale din retailul alimentar și a intervenit atunci când a constatat încălcări ale legislației de concurență.

[1] În cazul în care statul membru și Comisia nu reușesc să găsească o soluție conformă cu legislația Uniunii Europene, Comisia Europeană poate iniția o procedură oficială de infringement. În cazul în care statul membru continuă să nu se conformeze, CJUE poate, pe baza unei propuneri din partea Comisiei, să impună o sumă forfetară și/sau o penalitate zilnică unui stat membru în cauză.

Articol semnat de Cătălin Suliman,partener Filip & Company