Ploaie la mare, alegeri si TIFF

Acum (adica ieri, v-ati prins) imi scriu pe genunchi articolasul. In stinga mea conduce cinevaaaa, cum spune melodia. Venim dinspre Vama Veche unde a plouat marunt si des doua zile (un locsor pentru care unii ca mine fac fixatie si vin uitind sa mai consulte prognoza sau uitind ca e weekend de alegeri…) si incercam sa mai prindem deschis la vot.

Abia am trecut de un jaf pe care unii il numesc autostrada si abia mi-au trecut nervii ca mai trebuie sa si platesc 50.000 ca sa-mi rup masina in hirtoapele lor. Trecem dintr-un sat PSD in alt sat PSD. La ducere am vazut in vreo doua-trei locuri gramezi ordonate de oameni la caminul cutural unde se dadea “ceva”: un biscuite, un paharel etc.

De vineri pina acum nu am vazut nimic la televizor. Cu o exceptie: gala Festivalului International de Film Transilvania, TIFF. Sint un vajnic consumator de Hollywood, cu mici exceptii – politica mea in ce priveste filmul este stranie si are reguli de amator care pot exaspera un critic. Nu sint totusi fundamentalist, asa ca m-am uitat sa mai aflu si eu ce se poarta in Europa, totusi.

Nu am fost dezamagit dintr-un motiv simplu – fetele oamenilor nu erau parca desprinse din vreun film istoric al lui Sergiu Nicolaescu. Erau multi invitati din afara, multe fete exotice, amestecate cu tineri regizori de-ai nostri carora le-am vazut filmele de cel putin doua ori, fiecare, amestecate cu oameni vesnic tineri, precum Rebengiuc.

Dintr-un astfel de festival tot ce ramine pentru cei care n-au participat este gala transmisa la TV. Nu prea iubesc galele europene, dar imi pot face o idee vaga despre ce as vrea sa vad la cinematograf atunci cind ma sufoc de atita Ahile. Mi-am notat citeva filme, mi-am notat citeva personaje, asa ca a fost un cistig.

Tudor Giurgiu si ai lui au reusit ceva aproape imposibil in Romania: sa foloseasca banii si resursele unor institutii anchilozate (si degraba varsatoare de fonduri imense pe la clienti, mai putin pentru cauze bune), precum Ministerul Culturii, CNC etc., pentru un eveniment mai degraba cool pe care-l gusta omul independent, nu finul sau nasul de la minister.

Este o gaselnita originala – aceea de a imbina fonduri din surse private si surse de stat – pe care nu stiu cum a reusit sa o puna in aplicare tinarul regizor: o voi numi metoda Giurgiu. A iesit ceva “misto”. A iesit ceva care mi-a pus intr-o lumina proasta inertii precum aceea de a ancora la 2 Mai sau la Vama indata ce imi fac rost de o zi-doua de concediu.

Ar fi trebuit sa fiu la Cluj, nu prin hirtoapele groaznice de la Lehliu, de exemplu.