Politistii – „foi de transport” pentru hotii de lemne
Camera de Comert, Industrie si Agricultura Bacau a organizat o intrunire a firmelor de exploatare si prelucrare a lemnului, membre ale asociatiei PROFOREST, cu reprezentanti ai Directiei Silvice si Garzii Financiare.
Toti reprezentantii firmelor participante, fara exceptie, au adus in discutie faptul ca unele societati din afara asociatiei, mai ales cele arabe de pe Valea Muntelui, nu sunt urmarite indeaproape de catre factorii cu atributii in acest sens, astfel ca ele continua sa-si procure in mod ilicit material lemnos, in detrimentul celor care procedeaza corect.
„In zona unde se afla localitatile Darmanesti, Comanesti si Agas, declarata defavorizata, au aparut adevarate mafii, firme arabe sustinute de oameni de la varf, ai statului, afirma Vasile Milea, presedintele Proforest, patronul firmelor Milea Impex si Romunion.
Actele false care au insotit cele 24 000 de metri cubi de material lemnos fraudat in primul rand de o firma araba din Comanesti nu au trecut prin mana politistilor? De multe ori acestia insotesc camionul cu lemne pe post de foaie de transport.
De ce sunt sprijinite in continuare firmele arabe sa fure iar noi, care lucram cinstit, sa fim nevoiti sa inchidem fabricile pentru ca nu avem masa lemnoasa?“ a mai spus presedintele Proforest. Alti participanti au incriminat faptul ca nu se face un control preventiv, ca nu toate societatile sunt verificate riguros, in schimb, taranii sunt mult mai mult urmariti decat acestea.
In replica, directorul tehnic al Directiei Silvice (DS) Bacau, ing.George Braescu, a declarat: „Proprietarii particulari din zonele Agas si Comanesti jefuiesc padurile cu o furie de nedescris. Dar, la randul lui, fiecare agent economic din aceste zone isi ia cate o felie din nenorocirea care se intampla aici. Directia Silvica nu protejeaza pe nimeni.
Noi stapanim fenomenul, dar nu avem parghiile necesare pentru a-l stavili“ a conchis directorul tehnic al DS Bacau.
Documente false, greu de depistat
Dar cea mai arzatoare problema ridicata de participanti a fost aceea a documentelor false, care pot face victime si in randul societatilor corecte. Aceste documente circula nestingherit pe Valea Trotusului. Aici au aparut acum acte false, foarte greu de depistat, din Brasov, chiar si din Bistrita Nasaud.
„Se executa asemenea falsuri incat nici Imprimeria Nationala nu le mai distinge de cele autentice“ afirma si Pavel Albu, comisarul sef al Garzii Financiare. „Din pacate, metodele de frauda sunt tot timpul cu un pas inaintea noastra“ a mai spus si directorul tehnic al DS Bacau.
Asa stand lucrurile, Javier Pineiro, reprezentant al firmei Diana Forest, se intreba: „Cum stim noi ca un document este fals?“. Pentru a nu cadea in plasa escrocilor, el a propus ca firmele asociatiei Proforest sa fie instruite cum sa depisteze actele de insotire a bustenilor false.
Totodata, participantii au sugerat ca toate firmele, care la licitatiile de material lemnos organizate de DS Bacau ofera un pret mult prea mare, sa fie urmarite. „Aceste firme sigur vor astfel sa obtina un bilet de intrare in padure pentru a fura“ a fost sustinuta astfel propunerea.