Portrete din multime. Uca Marinescu, 75 de ani, exploratoare: Spre Polul Nord. 10 barbati asteptau o femeie

Uca Marinescu este prima femeie din lume care a ajuns intr-un singur an la cei doi Poli Geografici ai Pamantului, la 61 de ani. Calatoreste solitar, dar nu se simte singura printre oameni. Daca ar putea, ne-ar da din curajul sau, sa mergem tot timpul inainte si sa realizam ceva. Uca ne povesteste despre cel mai fericit loc de pe pamant, aventurile la stana dintr-o excursie pioniereasca, dar si despre momentele dramatice in care isi spunea “cine m-a pus sa vin, nu mai pot!”

Ati inceput cariera de explorator la o varsta inaintata la care multi oameni ar spune ca deja si-au incheiat socotelile. De ce asa tarziu si ce v-a motivat?

Am inceput sa fiu explorator la 4 ani jumatate in zona Hasmasul Mare, cu parintii printre capre negre, printre lupi si ursi, unde descopeream muntele si natura. Pentru mine aceasta este esenta. Natura este in mod special cea pe care o caut si oamenii care locuiesc acolo, natura isi pune amprenta asupra oamenilor. Mai tarziu am descoperit Faragasul. Apoi, pentru ca lucram in invatamant, mergeam cu copiii in ‘expeditii pioneresti’. Jurnalele pe care le faceau luau mereu premii pentru nu erau de genul “am ajuns acolo, am stat si am mancat”. La un moment dat intr-o excursie eram cu vreo 23 de copii si m-am gandit sa le ofer branza de la o stana. I-am spus ciobanului ca vreau sa cumpar branza pentru 23 de persoane. Ciobanul: “nu, noi nu vindem, nu avem voie”. ‘’Dar sunt cu copiii, trec pe aici…”. “Nu, nu se poate”. Am vrut sa ma intorc, dar am adaugat: “dar macar sa gustam”. “A, daca vreti sa gustati nu-i nicio problema”.

Pentru mine muntele inseamna educatie. Te face sa fii puternic, sa indraznesti, sa depasesti momentele dificile si cand ajungi pe varf, indiferent ce inaltime are creasta, 100 de metri, 800 de metri, 4000 de metri, cum te simti? Invingator. Ai reusit sa ajungi acolo.

Prima calatorie solitara

In 1988, am dorit sa ma confrunt cu ceva greu si atunci mi-am spus: “hai sa invat chineza”. In anul III a venit in vizita un consul de la ambasada si a intrebat: “tu de ce inveti chineza?” Am raspuns “pentru ca vreau sa vizitez China”. El a plecat cu raspunsurile si in toamna am primit un telefon de la Ambasada Chinei, daca vreau sa vizitez China. Am spus ‘’da, bineinteles, dar nu stiu cand’’. Si el raspunde: “Air China va ofera o calatorie gratuita dus-intors in China”. Si aceasta a fost prima mea plecare solitara.

De ce plecati singura? Nu va e teama de singuratate?

De ce sa imi fie frica? Nu trebuie sa te consideri singura printre oameni. In primul rand ma imprietenesc, am multe expeditii si actiuni in care am reusit datorita prieteniei. In India, de exemplu, am ramas si am lucrat 3 saptamani intr-o scoala guvernamentala…

Nu trebuie sa te consideri singur printre oameni.

Am fost in Tibet, in zona Sikkimului, unde efectele cutremurului sunt groaznice, pentru ca odata cu asa numitele ajutoare a intrat toata pleava afacerilor si a intereselor altora. Intr-o zona mai linistita au strans cativa copii ramasi fara parinti, fara casa, la o scoala. Aveam 1000 de dolari la mine pentru restul traseului pe care voiam sa il fac, i-am scos si i-am dat la scoala. Le-am spus: “pentru mine este bine, punctul final este aici”. Mi s-a rupt sufletul cand am vazut acei copii, insa acesta a fost drumul meu.

Cum va planificati o calatorie?

Nu imi planific. Acum scriu la o carte care se va numi “Chemarea”. Sunt locuri care ma cheama. E ceva special, nu sunt nici turista, nici alpinista. Fiecare calatorie isi are povestea sa. De exemplu, la Polul Nord Geografic am ajuns pentru ca eram la tratament in Mangalia pentru coloana si in timpul liber m-am dus la Muzeul de Arheologie, unde am descoperit ca au trecut vikingii pe la noi. Mi-a venit ideea sa merg pe urmele vikingilor si am ajuns la Sankt Petersburg, la cel mai mare muzeu polar din lume. M-am imprietenit cu directorul Victor Boyarsky si asa am ajuns intr-o expeditie spre Polul Nord.

Povestea Polului Nord, pe scurt

Ne-am intalnit intr-un orasel din nord, unde se grupa expeditia. 10 barbati asteptau o femeie, pe mine.

Barbatii stateau la o bere si cand m-au vazut ca am intrat se asteptau sa vada o namila de femeie. Am citit in privirea lor “aoleu ce ne facem cu asta?”.

Pe drum imi spuneam in gand “cine m-a pus sa vin, nu mai pot, e greu”

Ei facusera 10 zile de acomodare, eu nu. Ma inhamam pe schiuri in fiecare dimineata si plecam sa ma antrenez, pentru ca trebuia sa iti duci bagajele cu saci de dormit… ei la o bere, da? Ne-au dus cu un avion pana pe calota, pentru ca Polul Nord geografic nu este pamant, este o calota, are aproape 2000 de metri grosime gheata si nu ai cum sa mergi acolo fara ghid. Mai este si viscolul. Pe drum imi spuneam in gand “cine m-a pus sa vin, nu mai pot, e greu” A doua zi incercam din nou, pentru ca acolo nu exista nimic, nicio forma de viata, totul e alb. Au fost tot felul de intamplari, dar am ajuns la final. Dupa a 13-a sau a 14-a zi eram obosita si mergeam ca un robot, stiam ca trebuie sa merg. Ceremonialul Polului este sa nu te duci cu bagajele dupa tine, mergi numai pe schiuri 1 kilometru. Dupa vreo 800 de metri am inceput sa merg incet, Victor era cu ochii pe mine si imi zice “ce e?”. I-am spus ca este momentul meu unic in viata: “Victor te rog sa ma lasi, eu ajung la Pol, dar sunt atat de fericita incat daca ajung repede, fericirea mea e scurta. Merg incet ca sa adun cat mai multa fericire.” Si am ajuns. Polul Sud are alta poveste.

Care a fost cel mai fericit loc de pe pamant pe care l-ati explorat?

Bhutan. Acolo nu vezi om incruntat, sunt calmi, parca stau in timp. Nu se poate merge decat cu linia lor aeriana, controleaza turismul si au din loc in loc poteci pe unde merg turistii si cosuri de gunoi pe care scrie “foloseste-ma”. Si am intrebat: ‘bine, dar poate unul rupe o creanga.”, ghidul a spus “nu, nu poate sa rupa o creanga, cum sa rupa o creanga?”, Eu tot insistam. “din intamplare…” si a raspuns “pai, il pedepsim”. “Cum il pedepsiti?”. ‘’Cu 25 de ani”. “25 de ani?”. Zice: “da, de izolare”. Nu ii mai vorbeste nici familia, nici prietenii, nimeni, pauza… Ce s-ar intampla la noi daca s-ar da pedepse din acestea?

In ce fel v-au schimbat calatoriile viata si modul de a gandi?

In sensul bun, incerc sa trec peste alte intamplari care sunt neplacute… Polul Nord mi-a fost contestat de catre romani, nu de altcineva, ma doare sufletul pentru ei, pentru ca asa cum spun ca un varf nu poti sa il cuceresti, ci esti fericit ca ai ajuns pe el, asa nici Polul Nord nu a fost cucerit, am ajuns acolo. Si sunt fericita ca am ajuns. Ei nu stiu daca sunt sau vor fi fericiti prin ceea ce fac.

Acum doi sau trei ani, mi-au scris pe internet niste romani: “Doamna Marinescu spuneti-mi cum a fost expeditia dumneavoastra la Polul Sud”. Le-am trimis mesaj cu sfaturi, au plecat si acolo au inceput sa spuna: “suntem primii romani care vor merge la Polul Sud”. La intoarcere au spus: “doamna Uca Marinescu a fost dusa cu elicopterul acolo, nici macar nu a fost in stare sa stea in cort”. Deci, astia sunt romanii. Am stat de vorba cu Ticu Lacatusu si i-am spus “Ticu, ce fac?” si mi-a spus: “Doamna Uca, lasati-i in pace sau dati-i in judecata”. Eu nu dau in judecata pentru asa ceva.

3 lucruri de care nu va lipsiti intr-o calatorie?

In primul rand, o rugaciune. Inainte de a pleca la Polul Nord, pentru care aveam emotii mari, am fost undeva la Busteni la o manastire si calugarul de acolo s-a rugat pentru mine si am scris rugaciunea, am purtat-o cu mine de atunci. Mai am un pui de ren, un fel de amuleta si un fluier americ, care este atat de puternic incat, cand l-am folosit la scoala in curte, s-au inchis toate geamurile. Si, bineinteles, fiecare expeditie este pregatita.

Un lucru pe care il iubiti in Bucuresti?

Pisica mea, Maia.

Ce ati recomanda oamenilor sa faca in timpul liber in Bucuresti?

Cat mai multa miscare, mers pe jos, in felul acesta nu vezi doar locurile supraaglomerate si murdare, gasesti stradute, locuri izolate. Bucurestiul are aproape muntii Bucegi unde sunt locuri superbe, nu Sinaia unde stau si beau bere sau fac un chef… Am fost invitata la doua team-building-uri in Piatra Craiului si Moeciu si am spus “haideti, 3 ore mergem pana acolo si inapoi”. “Stiti ca eu nu am incaltaminte, stiti ca eu nu stiu ce, mai bine stau..” … deci, s-a creat un stereotip de sedentarism bolnav. Este altceva sa fii sedentar in citit. Din pacate, lucrul acesta s-a transmis si la generatia tanara. Parintii incearca sa scape de copii. Si cum scapa? Ducandu-i la scoala. Un tata mi-a spus: “doamna, eu il parchez dimineata la scoala”. “Il iau de la scoala si il parchez la afterschool”. Copilul ajunge acasa la 6-7 seara. Poate sa fie atent 10 ore? Nu are cum. Atunci ce faci? Il obosesti. Mai bine lasa-l acasa, gaseste o bunica, prieteni, daca e mai mare da-i cheia.

Cu ocazia zilei de 8 martie ce le doriti femeilor?

Sa nu va lasati copilul sa fie crescut de altii: de turma!

In primul rand le doresc multa sanatate fizica, dar si mentala si curaj. Daca as putea, as da din imboldul meu. Nu e un curaj nebun, ci un gand ca poti sa mergi tot timpul inainte si sa realizezi ceva. Si sa tina foarte mult la familie. Sa nu va lasati copilul sa fie crescut de altii: de turma si de modelul turmei… De ce ati facut copil? Sa va laudati ca aveti un copil? Pentru cine l-ati facut? Pentru familie? Pentru societate?” Trebuie sa va ganditi foarte bine. Pentru ca exista o responsabilitate sa faci un copil, sa il cresti si sa il formezi.

Performante Uca Marinescu

Prima romanca ce a ajuns in Antarctica, cea mai rece regiune a lumii.
Prima femeie din lume care ajunge intr-un singur an la cei doi Poli Geografici ai Pamantului.
Prima femeie din lume care atinge toti cei patru poli – geografici si magnetici.
Primul roman, cea de-a treia femeie din lume si prima ca varsta, care ajunge la Polul Nord si Polul Sud pe schiuri.
Escaladeaza in premiera romaneasca in masivul Altai – Tavang Bogd varfuri de peste 4000 de metri acoperiti de ghetari vesnici.