Primăria Capitalei reîncepe lucrările la unul dintre monumentele emblematice ale Bucureștilor
Primăria Municipiului București anunță că va începe lucrările de punere în siguranță al celui mai vechi monument istoric al orașului, Palatul Voievodal. Aceasta este prima etapă din procesul de restaurare a monumentului.
„În curând, demarăm lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal – Curtea Veche! Primarul general Ciprian Ciucu a semnat documentația care stă la baza atribuirii lucrărilor. Vor fi executate de noi, prin Trustul de Clădiri Metropolitane București. Lucrările vor dura trei luni și costă 2 milioane de lei”, se arată într-o postare pe contul de Facebook al PMB.
Monumentul aflat pe strada Franceză nr. 19-23 este într-o stare de degradare avansată, cu infiltrații ale apei, intervenția fiind urgență.
„Punerea în siguranță este intervenția de primă urgență pentru salvarea de la distrugere totală. Constă în montarea de instalații și construcții, copertine, popi, în lucrări de refacere a acoperișului, de sprijinire și protejare a pereților. După aceea, Curtea Veche va fi restaurată”, precizează sursa citată.

În 2018, au fost demarate lucrări de punere în siguranță, dar lucrările au fost sistate după doi ani, fără a fi luate măsuri de conservare.
„Curtea Veche este extrem de importantă pentru identitatea orașului! Datează din secolul XV și este cel mai vechi monument medieval din București. Timp de secole, a fost reședința unor mari voievozi precum: Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu”, se mai spune în postarea municipalității.