Primul mare faliment in industria textila
Firmele care activeaza in industria de textile la nivel local s-au luptat in ultimii doi ani pentru supravietuire – au lucrat in pierdere dupa deprecierea masiva a euro incepand cu 2005, au incercat chiar importul de forta de munca din Asia, dupa ce multi dintre angajatii lor au luat drumul strainatatii.
Joseph Seroussi, omul de afaceri sudanez supranumit „Regele Textilelor”, anunta recent intr-un interviu acordat Business Standard ca si-a vandut una dintre cele cinci fabrici pe fondul lipsei de muncitori si a cresterii costurilor de productie.
La inceputul anului, Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronatului din Industria Usoara (FEPAIUS), estima ca aderarea va aduce dupa sine falimentul a pana la 40% dintre firmele mici si mijlocii din industrie in primul an. Iata ca si jucatorii mari sunt expusi sau au cazut deja victime pericolului.
„In acest moment, firma nu mai exista, am livrat deja utilajele”, au declarat pentru Business Standard surse din cadrul Akrom Akal.
Potrivit acestora, activele detinute de fosta companie au fost scoase la vanzare. Sursele citate nu au precizat, insa, cine este cumparatorul. Compania, detinuta, potrivit ultimelor informatii disponibile, de AK-AL Textile Industry din Turcia, a intrat pe piata din Romania in 1999, ca producator de fire acrilice, precum si de combinatii de lana, vascoza sau bumbac.
Conform ultimelor date disponibile, Akrom Akal Romania detinea doua centre de productie la nivel local, unul in Suceava si unul in Botosani, cel din Botosani nefiind functional si fiind destinat vanzarii inca din 2006. Portofoliul de produse al companiei era destinat, in cea mai mare parte, exportului.
Investitia initiala in centrul din Suceava a fost de 20 milioane de dolari (aproximativ 14 milioane de euro), conform datelor publicate pe site-ul companiei.
Akrom AK-AL anunta inca de anul trecut reducerea capacitatii de productie si concedierea a jumatate din personal, pana la nivelul de 480 de angajati, strategia fiind anuntata in acel moment ca vizand reducerea costurilor si intrarea pe profit.
Incepe valul de falimente in textile
Ultimul an in care firma a inregistrat profit a fost 2004, cand valoarea acestuia s-a ridicat la 500.000 de euro, in 2005 inregistrand o pierdere de aproximativ cinci milioane de euro.
Conform ultimelor date disponibile, compania viza incheierea anului 2006 cu o cifra de afaceri de 16 milioane de euro, un rezultat mai mic cu 20% fata de incasarile inregistrate in 2005.
Incetarea productiei de unul din principalii jucatori de pe piata romaneasca de textile vine pe fondul unei situatii dificile a industriei textile autohtone, care se confrunta cu o lipsa acuta a angajatilor.
Un articol de Oana Cosman