Primul semn al consolidării fiscale nu apare în buget. Apare pe stradă, spune unul din cei mai titrați fiscaliști
„Am văzut multe vitrine goale, de închiriat, sunt spații goale prin oraș. E clar că există o problemă. Consumul scade. Toți cei cu care am vorbit din zona de retail au spus că văd lucrul ăsta în vânzări. Asta e realitatea. E o adaptare pe care trebuie să o trăim cu toții”, a spus Dan Manolescu, presedintele Camerei Consultanților Fiscali, la evenimentul Carta Albă a IMM-urilor din România 2026, organizat de IMM România.
Dan Manolescu este un cunoscut consultant fiscal și Președinte al Camerei Consultanților Fiscali. În perioada 2013-2015, în calitate de Secretar de Stat în Ministerul Finanțelor, a fost artizanul rescrierii și reformării actualului Cod Fiscal și Cod de Procedură Fiscală.
„În mai am avut un deficit cam la jumătate din anul trecut, adica 1,75% față de 3,35% cât a fost anul trecut. O explicație este simplă: 3 luni n-am avut buget și de 2 luni nu avem Guvern. Mă aștept ca încă 2 luni până în septembrie să nu avem Guvern. Ca atare, cheltuielile se vor menține în acest ritm extrem de scăzut de realizare. Nu pare că sunt presiuni prea mari de creștere a fiscalității. Mă aștept să fie o vară liniștită, poate prima din ultimii 6 ani.
Nu avem Guvern. Și dacă avem Guvern, nu avem lege de abilitare, nu are cine să dea ordonanțe de urgență. În același timp, Ministerul Finanțelor ne-a anunțat că nu mai dorește raportările semestriale, acel bilanț la semestru, eu zic că sunt vești bune. Se resimte în economie efortul de reducere a deficitului”, a mai spus Manolescu.

Realizat în prima jumătate a acestui an pe un eșantion reprezentativ la nivel național, ce cuprinde aproximativ 1.800 de întreprinderi mici și mijlocii din toate județele și domeniile de activitate, documentul oferă o radiografie detaliată a mediului antreprenorial autohton.
Carta analizează cu precădere raportarea IMM-urilor la teme fundamentale precum finanțarea activității, accesarea fondurilor europene și politicile de personal. În același timp, documentul conturează un portret-robot complex al antreprenorului tipic, al percepțiilor sale privind actualul context economic și al viziunii sale de viitor.