„Profesorul a scris lucrarea așa cum i-a dictat copilul”. Povestea unui elev cu dislexie și disgrafie care a susținut Evaluarea Națională cu adaptări speciale
Mihai, absolvent al Școlii Gimnaziale „Pia Brătianu” din București, a susținut Evaluarea Națională 2026 separat de colegii lui, într-o sală de clasă în care se aflau un profesor de sprijin și doi supraveghetori. Băiatul are 14 ani, e diagnosticat cu dislexie, disgrafie și discalculie, iar acest lucru îl împiedică să înțeleagă ceea ce citește, să scrie lizibil și să calculeze cu ușurință.
Are certificat de elev cu cerințe educaționale speciale (CES), care i-a permis să susțină Evaluarea Națională în condiții diferite, însă primind exact aceleași subiecte. A avut voie să aibă asupra lui un calculator mic și niște hărți cu scheme mentale care să-l ajute să facă anumite conexiuni.
Când profesorul scrie în locul unui elev în timpul examenului, mulți ar putea crede că este un avantaj. În realitate, pentru un copil cu disgrafie severă este singura modalitate prin care răspunsurile lui pot fi citite și evaluate corect.
„Iancu este disgraf și scrie atât de urât încât nu se înțelege nimic. La matematică, la testele de la școală, se mai descurca, dar la română rezolvările erau tăiate și profesorul îi scria: «ilizibil». Practic, fără adaptări speciale, profesorii n-ar fi avut ce să puncteze”, explică mama lui, Maria.
La Evaluarea Națională, Iancu a intrat singur în sală, alături de doi supraveghetori și un profesor dedicat. A avut patru ore, în loc de două, iar profesorul i-a citit cerințele ori de câte ori a avut nevoie și a transcris în lucrare exact ceea ce elevul dicta.
„El a scris pe ciornă într-o formă sau alta, iar apoi i-a dictat doamnei ce să scrie în teză. Mai există și varianta calculatorului, dar profesorul tot trebuie să transcrie de mână lucrarea. E mai simplu să dicteze direct”, explică mama băiatului.
În afara acestor adaptări, examenul a fost identic cu cel al tuturor colegilor săi. Aceleași subiecte, același barem și aceeași corectare anonimă. „Profesorii care vor corecta lucrarea nu vor ști că este vorba despre un copil cu dislexie. Tezele trebuie să arate exact ca ale oricărui alt copil, să nu existe semne distinctive”, spune Maria.
Citește continuarea articolului AICI.