Programele anti-criza si testul realitatii (de Alexandru Lazescu)
Cind stirile despre semnele de criza din economia romaneasca au inceput sa curga in flux continuu pe micile ecrane si in paginile ziarelor, principalele noastre partide politice si-au dat seama ca nu mai pot ignora subiectul. Asa au aparut pe piata electorala programele anti-criza.
Ceva mai natural la PD-L, pentru ca deja Theodor Stolojan abordase anterior tema intr-o suita de interventii publice, si destul de artificial, chiar ridicol, la PSD, unde acest tip de mesaje, in principiu nu tocmai vesele, au fost practic fortate sa se alature unei liste aproape interminabile de cadouri electorale promise de partidul cu pricina alegatorilor, in schimbul votului. Sa amintim doar de panourile de pe care Mircea Geoana imparte, ca un sfint coborit pe pamint, cite ceva fiecaruia: salarii mai mari, pensii mai mari, subventii taranilor, la pachet cu o generoasa crestere economica, spre deplina bucurie generala.
Prin forta lucrurile, si programele anti-criza sint tributare campaniei electorale. Se vorbeste de o crestere „mai moderata”, de 4-5 procente, cind de fapt sint toate sansele sa intram, alaturi de restul Europei si de cea mai mare parte a planetei, intr-o perioada de recesiune, cel putin in 2009, daca nu si in anii urmatori. Si, oricum, toti analistii ne avertizeaza ca sintem abia la inceputul crizei economice! Probabil ca ar fi totusi prea mult sa cerem formatiunilor politice sa vina in campania electorala cu vesti si prognoze preponderent negative.
Dar care sint solutiile propuse? In principiu, nu se vine cu nimic nou sub soare. E un model clasic, adoptat, de exemplu, de administratia F.D. Roosvelt in Statele Unite pentru a depasi criza din 1929, in care, pentru a compensa caderile din sectorul privat, statul se angajeaza el in proiecte de anvergura. Atunci s-a construit, de exemplu, in America uriasa retea de autostrazi interstatale. Din nefericire, modelul nu merge peste tot, dar, din fericire, pentru noi este potrivit in teorie tocmai pentru situatia in care se gaseste ca tara Romania. Asta pentru ca, de regula, mari proiecte de investitii se pot face mai ales in infrastructura, in drumuri si cai ferate, in retele de utilitati. Or, pentru tari cu economie avansata, precum Germania, Olanda sau Elvetia, care dispun deja de astfel de infrastructuri, modelul nu e, evident, aplicabil, in timp ce tari ca Romania sau China, care a anuntat si ea un program de mari investitii in infrastructura, ofera un excelent front de lucru la acest capitol.
Prin urmare, nu ar trebui sa fim excesiv de pesimisti. E drept, nu avem rezervele valutare ale Chinei, de peste 1200 miliarde USD, dar putem conta in urmatorii 5 ani pe aproape 20 miliarde de Euro de la UE, destinati chiar marilor proiecte de acest gen, la care, daca adaugam si contributia proprie de la bugetul autohton, ajungem la un potential de investitii important pentru perioada cu pricina, ceea ce ne ofera bune premise sa micsoram efectele crizei.
La o privire mai atenta, e totusi nevoie de o doza sanatoasa de realism. Pentru ca exista citeva elemente despre care liderii politici vorbesc foarte putin sau deloc. Primul e legat de dificultatile bugetare, de asteptat si in 2009 si in anii urmatori, cind se vor contabiliza efectele masurilor luate mai ales in ultimii doi ani. Programele de crestere masiva a salariilor bugetarilor, combinate cu cele similare pentru pensii, vor greva semnificativ resursele financiare disponibile pentru investitii. Mai ales pentru ca veniturile la buget vor fi mai mult ca sigur afectate. Primele semne incep sa fie vizibile. Aflate in dificultate datorita blocajelor in lant si lipsei de lichiditati, firmele private intirzie deja platile catre buget. Si greul de-abia incepe. Am putea ajunge la genul de dificultati cu care se confrunta in prezent Ungaria, care a avut si ea in ultimii ani un program de crestere accentuata a salariilor bugetarilor, nevoita sa recurga la un ajutor de urgenta de 25 miliarde de euro de la FMI.
Acesta este doar un prim aspect. Al doilea e acela ca, si in conditiile in care viitorul guvern va gasi resurse bugetare pentru a completa sumele alocate de la Bruxelles, marile investitii de care se vorbeste nu vor demara prea repede. Documentatia greoaie, legislatia confuza, procedurile extrem de complicate impuse de normele UE si sistemul corupt si clientelar care a blocat in trecut adesea constructia segmentelor de autostrada din cauza, de exemplu, a dificultatilor intimpinate la exproprierea unor terenuri sint tot atitea motive sa credem ca nici acum lucrurile nu vor avansa mult mai repede. In consecinta, in cel mai bun caz, primele efecte ale demararii acestor mari proiecte trebuie eventual asteptate cel mai devreme in cursul anului 2010.
Citeste editorialul integral:
INTERVIURILE HotNews.ro