Proiectul reunificarii dreptei, la zi (de Alina Mungiu-Pippidi)
Cu cine se mai reunifica dreapta? si cine mai e ea? si de ce? Iata cateva intrebari legitime, care iti vin in minte citind volumul ce reuneste textele si manifestele politice ale lui Valeriu Stoica publicat de Editura Humanitas. Acum, ca au trecut alegerile, putem discuta subiecte politice de fond fara a face campanie electorala. Valeriu Stoica ramane campionul indiscutabil al reunificarilor pe partea anticomunista a spectrului politic. Dar din volumul sau se desprind cateva intrebari care fie nu sunt articulate deloc, fie nu primesc un raspuns satisfacator.
Prima intrebare este cine e „dreapta” si, in general, ce mai este dreapta in zilele noastre in Romania si in Europa. Daca il inteleg bine pe Valeriu Stoica, dreapta consta in partidele aflate in opozitie cu PSD. Nu e destul. Daca PSD se converteste la cota unica, asa cum se pare ca se pregateste, o distinctie importanta dispare. E greu de argumentat ca dl Stolojan e la dreapta, de exemplu, pentru cine a auzit parerea lui despre pensii. Nici presedintele Basescu nu e prea la dreapta, si bine face, ca ar pierde votanti. Stindardul dreptei de azi e cam lipsit de continut, mai ales de cand lustratia ca proiect politic a fost complet abandonata de partidele de „dreapta”, care se feresc sa mai deschida subiectul. Nici nu s-ar putea altfel, dat fiind ca aceste partide nu sunt conduse de oameni fara trecut comunist, dimpotriva, si riscul unei caderi de sus, precum aceea a Monei Musca, a devenit foarte posibil.
A doua intrebare este daca marea batalie politica la noi se mai duce intre stanga si dreapta. Daca da, in aceste alegeri locale e prima oara in istoria ei cand dreapta istorica (PD-L si PNL) a obtinut aproape 50%. Altfel, pragul traditional era la vreo 35%, ceea ce explica de ce niciodata in Romania partidele de dreapta nu au reusit sa puna in practica vreun program consistent, dat fiind ca nu au avut niciodata o suficienta baza populara. Acum, cand ar avea, nu doar ca sunt separate, ci regula jocului s-a schimbat. Principala batalie se duce nu pentru electoratele de dreapta sau stanga, care sunt foarte mici, ci pentru centru. Cine ocupa centrul castiga alegerile, pentru ca la centru sunt marea majoritate a votantilor, circa doua treimi. E un fenomen mai vast european, care duce la apropierea extremelor politice si cautarea unei „a treia cai” de catre partidele deopotriva de dreapta, cat si de stanga, cu reducerea distantei politice dintre ele.
Citesc cu simpatie la dl Stoica despre lupta lui de ani de zile cu gruparea Patriciu, care are dreptate ca e injust ca Mona Musca sa fie singura victima a lustratiei, iar maniera in care ii vede pe Stolojan (fundamental onest, desi uneori slab) si pe Basescu (transant, rapid) sau Emil Constantinescu (bine intentionat, complet utopic) e convingatoare. Relatarea anilor 2000-2002 convinge si ea. Dar omisiunile din analiza sa, ca si din faptele relatate, raman numeroase.
De exemplu, Theodor Stolojan nu a intrat spontan in politica, ci dupa marele lobby al grupului de la stefan Gheorghiu, care de altfel l-a urmat in PNL si din care o parte e si azi in anturajul lui Valeriu Stoica. De ce nu e nici o vorba despre asta? Ce fel de program de dreapta poate proveni din fostul ADIRI, plin de legaturi necurate? Asta trebuie lamurit, nu eludat. Pe urma, relatarea guvernarii CDR e ciudat de golita de continut, de parca politica de partid si bombardamentele din Kosovo ar fi fost singurele evenimente de atunci. Or, au existat fenomene interne care au justificat prabusirea CDR. As fi vrut sa vad o intelegere a faptului ca algoritmarea introdusa atunci a contribuit substantial la partitocratizarea Romaniei, adancind mult nivelul la care ajunsese PSD cu pedeserizarea lui. In timp ce Constantinescu lupta cu coruptia, partidele istorice devenisera extrem de corupte in 1999-2000, vedem azi cu Remes si Muresan cum stateau de fapt lucrurile.
Cand, in 1997, Emil Constantinescu a imbratisat propunerea de a pune un radical ca procuror general (pe Monica Macovei), Valeriu Stoica s-a opus. M-ar fi interesat sa vad o reflectie contrafactuala azi: cum ar fi fost regimul CDR daca in loc de Moisescu, o fosila a vechiului regim, am fi avut campania anticoruptie pe care am vazut-o in 2005 si 2006 in 1997-1998? Pentru ca Stoica scrie mereu si obsesiv de necesitatea de a impiedica PSD sa ajunga la putere. Problema lui si a dreptei este insa ca de fiecare data cand au ajuns la putere s-au dovedit incapabili sa guverneze. Aici sunt de dat niste raspunsuri fundamentale, ca nu e deloc clar ca reunificarea ar rezolva ceva. CDR a fost unificata, la fel si Alianta, pe urma s-au destramat. Partide ca PNL sau PD s-au rupt si ele. PD-L de azi e mai putin functional decat PD de ieri, dupa unificare, acum avem aripi, competitie pentru favorurile lui Basescu etc., inainte nu aveam si nu se lipseau.
Cat despre voturi, dl Stoica a spus la lansare ca e prima data cand un singur partid de dreapta are cat PSD. E o slaba consolare si nu trebuie vazuta evolutia de la europene incoace ca un succes. Asa cum am avertizat de vreo trei ori aici, anumite politici recente ale noului PD-L (si ale sefului statului) au potential electoral negativ. Iata ca s-au decontat rapid.
Exista multe alte elemente pur electorale in cartea lui Stoica. Proiectele de reforma constitutionala, de la reforma proprietatii la am uitat a cata republica, au fost un esec, nu un succes si in practica (regimul proprietatii nu s-a imbunatatit), si electoral (cine ii voteaza pe unii care au 30%, cand principalul lor program se poate realiza doar daca iau 67%?). Multele documente si analize au meritul ca exista, dar unele sunt naive si neprofesionale, iar publicarea lor e o eroare, in politica trebuie sa taci si sa faci, nu sa ai veleitati autorale, ca te mai citeste si unul avizat si isi pune mainile in cap, cum a fost cu chestionarul PD-L la alegerile europene. Valeriu Stoica are marele merit ca il intereseaza strategiile, dar priza lor la realitate necesita ajustari serioase.
Sunt doua lucruri importante de remarcat in incheiere. Unul ca, desi PD-L are o mana de lideri de clasa intai – Basescu, Stoica, Stolojan, Boc, Blaga etc. –, in alegerile locale a parut cam lipsit de leadership. A doua, alegerile din acest an vor fi primele fara sprijinul societatii civile. si in 1996, prin Alianta Civica si sindicate, si in 2004, prin CPC (si la referendumul din mai), societatea civila a jucat un rol decisiv in lupta anti-PSD. Ma indoiesc ca vom mai vedea asa ceva in acest an, cand miza pentru democratie nu mai e aceeasi, deci neutralitatea devine fireasca. Indoielile mele reflectate mai sus nu conteaza daca PD-L chiar e capabil sa castige alegerile din toamna prin forte proprii. In eventualitatea ca nu, trebuie luate cu caracter de avertisment.
INTERVIURILE HotNews.ro