Raspunsuri fara intrebari

Aceasta e o poveste pentru bunii mei prieteni, Calin Angelescu si Ion Dumitriu, cu care am stat in prima linie .

V-a placut vreodata Sherlock Holmes? Ati fost impresionati de modul in care interoga realitatea? Eroul nostru era aidoma copiilor care te naucesc cu neobositul lor „de ce”. Acestei incapatanari enervante ii datoram marile descoperiri ale umanitatii.

In fiecare decembrie, reiau cu prietenii tema Revolutiei. Tocam aceleasi povesti si ne emotionam ca prostii. Mii de amintiri si sute de ipoteze – banale sau indraznete – si, incet, prin incercare si eroare, intrevedem altceva dincolo de adevarul general acceptat.

Ma bucurasem salbatic ca sotii Ceausescu au fost impuscati. Pe strazi se tragea ca la balamuc. Aveam prieteni ucisi. Executarea dictatorilor mi se parea singura solutie valabila. Inutil sa spun ce rusine mi-e acum pentru lipsa de luciditate de atunci. Am inceput sa intreb. Intai, haotic. Apoi, tot mai convins ca adevarul e chiar langa noi, la o aruncatura de bat.

Prima intrebare se leaga de momentul arestarii celor doi. Inca nu este consemnat un ordin de zi pe armata care sa contina aceasta decizie. Pe de alta parte, lucrurile s-au petrecut ca si cum ar fi existat un astfel de consemn. Nici o unitate militara si nici un component al ei nu actioneaza la intamplare.

Chiar daca i-ar fi urat de moarte, nici un militar in termen nu ar fi putut trece la retinerea dictatorului si a sinistrei lui sotii fara ordin. Poate doar un rebel.

Dar nu e cazul, pentru ca aceia care au procedat la arestare nu i-au impuscat, ci i-au dus la garnizoana Targoviste. Asa ca ramane de verificat cine a/au fost cel/cei care, imediat dupa decolarea elicopterului, a/au dat ordinul de zi. Nu uitati haosul din dimineata zilei de 22 decembrie. Armata era paralizata de moartea comandantului Milea.

Cele intamplate dovedesc ca a existat o conducere operativa la nivelul armatei romane, imediat ce elicopterul a decolat. Vi se pare complicat? E suficient sa cerem actele la control.

De indata ce ofiterii au preluat prizonierii, conform regulamentelor, erau datori sa raporteze superiorilor directi si ierarhici. Prin urmare, comandantul garnizoanei trebuie sa fi pus mana pe telefonul special si sa fi luat legatura cu Marele Stat Major.

„Sa traiti! L-am arestat pe Ceausescu Nicolae!” Cui a raportat? Dar cine i-a ordonat sa-i retina pe sefii statului roman? In baza carei acuzatii si in numele carei autoritati (care nu exista inca – la acea ora erau patru-cinci guverne provizorii)? Evenimentele dovedesc ca ordinul de retinere a captivilor a fost si dat, si pus in practica.

Ma tulbura si ma infioara faptul ca, desi Marele Stat Major stia adevarul inca de la ora cinci dupa-amiaza, nu a catadicsit sa-l faca sa parvina populatiei pana cu cateva ore inainte de executie. Si nici noul guvern. De ce? Iata o alta intrebare buna.

In clipa in care conducatorul unei armate e prins, acea armata se preda. Nu numai ca evenimentele

n-au urmat acet curs, ci, dimpotriva, cu cat trecea timpul, cu atat se intetea focul. Mai fac o remarca la adresa nepriceputilor care au redactat marele raport asupra „lovilutiei” – si care inca sunt convinsi ca civilii s-au ciuruit cu soldatii. Da, civilii au primit arme, numai ca n-au avut la dispozitie sute de incarcatoare! Cei mai multi si-au descarcat arma de la prima rafala.

Toti martorii spun ca, in preajma televiziunii sau a CC-ului, nu a existat vreo unitate militara care sa atace obiectivele. Singurele maceluri cu autori cunoscuti sunt cele ale armatei, condusa de niste rebuturi umane, cu epoleti si creieri de carpa! Intrebarea e simpla: ce unitati au atacat televiziunea, CC-ul si celelalte institutii unde au murit oameni?

Sa recapitulam: Ceausescu fusese capturat, era sub paza armata, mai ramanea de rezolvat problema guvernului provizoriu. Numai ca – sa vezi nenorocire! Adunat in piata, poporul i-a fluierat pe tovarasi si a cerut caderea definitiva a comunismului.

Era cinci si jumatate. Din acel moment a inceput focul, iar macelul l-a urmat repede, in toate orasele. Guvernele nedorite s-au spulberat repede. Si, printr-o ironie demna de o cauza mai buna, Revolutia a fost infranta.

Cum asa?! o sa spuneti. Revolutia a invins! Da? Pai numaram victimele. Invinsii – doua cadavre. De partea noastra – o mie cinci sute. Alooo, asezati-va linistiti la locurile voastre, va mai intreb o data: cine a invins?

Adevarul