Rata șomajului a rămas la 6% în februarie. Tinerii, în continuare cel mai expus grup

Rata șomajului în România a rămas la 6,0% în februarie 2026 — identică cu luna precedentă și ușor mai mică față de aceeași perioadă a anului trecut, când era de 6,1%. La prima vedere, piața muncii pare să fi intrat pe un palier de stabilitate. Realitatea, însă, e ceva mai nuanțată.

Numărul total de șomeri a crescut față de ianuarie, de la 490.500 la 494.700 de persoane. Creșterea este mică și se încadrează în fluctuațiile normale de sezon, dar inversează, cel puțin pentru o lună, trendul descendent din ultimul an. De notat că față de februarie 2025, România are totuși cu circa 7.000 de șomeri mai puțin.

În Europa suntem deasupra mediei (5.8% e media UE), pe locul al 12-lea.

Cifra care ridică semne de întrebare nu este rata generală, ci cea a tinerilor: 28,2% în rândul celor cu vârsta între 15 și 24 de ani — mai mult de unul din patru tineri aflați pe piața muncii nu are un loc de muncă.

O diferență de gen discretă, dar persistentă

Diferența dintre bărbați și femei rămâne marginală la nivel agregat — 6,1% față de 6,0% — dar ascunde pattern-uri relevante pentru angajatori. Șomajul feminin în rândul tinerelor de 15–24 de ani a atins 29,5% în ultimul trimestru din 2025, față de 27,4% în cazul bărbaților din același grup de vârstă. E o diferență de aproape două puncte procentuale care merită urmărită.

Când vine vorba despre explicații, mulți sociologi dau din umeri, spunând că poate numărul ridicat al femeilor casnice care nu sunt incluse în definiția acceptată de Biroul Internațional al Muncii privind șomerii ar putea fi de vină.

”În anii 2000 s-a întâmplat cu adevărat ceva important în economia României. S-a modificat într-un mod structural întreaga piață a muncii. Până atunci, bărbații români lucrau în siderurgie sau în domeniul mineritului, iar aceste ramuri fie s-au desființat fie s-au restructurat, spune cercetătorul Cătălin Ghinăraru.

”Prin urmare, foarte multe locuri de muncă ce solicitau muncă preponderent masculină au dispărut ca urmare a restructurărilor industriale. Acele locuri de muncă au dispărut și nu vor mai apărea de acum încolo. Pe de altă parte au apărut foarte multe locuri de muncă în sectoare destinate populației feminine: mă refer la comerț, domeniul medical șamd. În plus, trebuie să ținem cont că numărul șomerilor din România s-a redus mult în ultimii 20 de ani. Oamenii fie au plecat în străinătate fie au migrat intern și și-au găsit o ocupație. Cert este că numeric, șomerii sunt relativ puțini la noi. Trebuie luat și asta în calcul”, explică specialistul român.

De asemenea, oameni familiarizați cu piața europeană a muncii spun că România e oarecum atipică.

”În UK și în alte 3-4 țări întâlnim această situație în care șomajul masculin îl depășește pe cel feminin. Dar în majoritatea statelor europene lucrurile stau invers. Totul depinde de structura economiei. Dacă piața muncii e mai deschisă serviciilor, acolo unde femeile ajung mai ușor, bărbații șomeri vor fi mai numeroși. Unde industria domină, șomerii vor fi majoritari în rândul femeilor”, spun experții UE consultați de HotNews.ro.

La categoria adulților între 25 și 74 de ani, valorile sunt practic identice pe sexe: 4,6% pentru bărbați, 4,5% pentru femei. Această categorie reprezintă 71,6% din totalul șomerilor estimați și este, în mare, stabilă.

Problema structurală din spatele cifrei

Analiștii din piață avertizează de mai mult timp că rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor nu este conjuncturală. Ea reflectă o nepotrivire structurală între sistemul de educație și cerințele angajatorilor. România se numără printre țările UE cu cea mai mare rată a tinerilor care nu sunt nici angajați, nici în educație sau formare — indicatorul NEET — o problemă care se agravează în regiunile extra-urbane, unde alternativele de formare profesională lipsesc aproape complet.

Pentru adulții cu experiență pe piața muncii, rata de 4,6% este compatibilă cu ceea ce economiștii numesc „șomaj natural” — acel nivel rezidual care reflectă tranziții normale între locuri de muncă, nu disfuncții sistemice. Presiunea reală vine din capătul celălalt al spectrului de vârstă, iar fără intervenții țintite în educație și formare profesională, cifra de la tineri riscă să rămână ridicată indiferent de evoluția economiei în ansamblu.

• Școala nu pregătește pentru piața muncii. Nepotrivirea dintre ce produce sistemul educațional și ce cer angajatorii e cronică. Tinerii cu studii reduse au un risc de trei ori mai mare să devină NEET față de cei cu studii superioare.

• Emigrarea golește rezervorul de tineri activi. Mulți tineri calificați pleacă în vest. Cei care rămân fără calificări suficiente cad în economia informală sau în inactivitate. Statisticile NEET măsoară piața națională — nu surprind că un tânăr „inactiv” în România muncește de fapt în Germania.

• Decalajul urban-rural e uriaș. Diferența dintre orașe mari și zone rurale e de aproape 18 puncte procentuale — printre cele mai mari din UE. În mediul rural lipsesc aproape complet alternativele de formare profesională.

• Femeile tinere sunt dublu dezavantajate. Rata NEET la tinerele de 15-29 de ani e aproape dublă față de bărbați — parțial din cauza muncii informale și sezoniere, parțial din cauza sarcinilor de îngrijire care cad disproporționat pe umerii femeilor tinere.

• Comunitățile vulnerabile sunt prinse într-un cerc vicios. Tinerii romi, în special, cresc adesea în zone cu școli slabe și se lovesc de discriminare pe piața muncii — abandon școlar, calificări insuficiente, șomaj, și tot de la capăt pentru generația următoare.

Rezultatul e că România e de ani de zile pe primul loc în UE la rata NEET — în jur de 20% față de o medie europeană de 11% — fără ca vreun guvern să fi abordat problema în mod coerent și susținut.