Sari direct la conținut

Razboi pe piata vinului

Saptamana Clujeana

Slujbasii statului au evoluat de la stadiul de zapciu la functionarul de tip nou, care trebuie sa execute ceea ce ii cere partidul. Ce se intampla in industria vinului este tipic pentru stadiul de „capitalism” mai mult decat original in care ne aflam.

Recent, Directia Agricola Salaj a emis presei un comunicat conform caruia mai multe firme din Ardeal, dintre care una din Cluj, aprovizioneaza piata din Zalau cu vin contrafacut. Societatea clujeana nu era nominalizata.

Ideea comunicatului este evidenta: consumatorii salajeni erau atentionati sa nu mai cumpere vin de masa de la producatorul clujean si de la altii din alte judete pe motiv ca acesta nu ar corespunde calitativ. Lucrurile stau cu totul altfel si urmaresc, de fapt, eliminarea unor producatori de pe piata locala.

Indepartarea Fabber

Societatea clujeana care, potrivit controalelor, ar fi „botezat” vinul este Fabber Prod SA. Firma a rezistat pe o piata de pe care in ultima perioada au disparut alte doua societati. Una, Pro Wine SRL, dupa ce a fost de mai multe ori amendata, s-a mutat din Cluj in Galati.

Cealalta, in care unul dintre actionari era chiar fiul comisarului adjunct al Garzii Financiare Cluj, Viorel Ogrean, a disparut pur si simplu. Jocurile de pe piata vinului de masa sunt mai tulburi decat produsul cu pricina. Din cauza saraciei, romanul consuma cantitati mari din astfel de vinuri, mult mai ieftine decat cele superioare.

Daca exista cerere, exista producatori, interese si concurenta. Din pacate pentru economia romaneasca, multe din luptele concurentiale de pe piata se rezolva prin mijloace nefiresti.

De altfel, problemele din acest domeniu, alaturi de cele din Justitie, sunt cele mai des invocate atunci cand este vorba de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.

Controale cu dichis

Potrivit controalelor efectuate de functionarii Inspectiei de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol din cadrul Directiei Agricole Salaj, in anul 2004 s-au descoperit mii de litri de vin imbuteliat in flacoane care era diluat cu apa sau alte substante.

Primul amanunt care atrage atentia este ca nici una dintre societatile producatoare de vin de masa „botezat” nu este din judetul Salaj, ci numai din Bihor, Maramures si Cluj. Al doilea amanunt se refera la faptul ca flacoanele au fost retrase de pe piata si returnate producatorilor.

In acest caz, se incalca flagrant legea. Produsele alimentare necorespunzatoare trebuie confiscate si distruse. Daca inspectorii salajeni nu au procedat conform legii inseamna ca au avut motive. Inseamna ca nu detineau probe care sa ateste ca vinul era „botezat”, adica nu s-au efectuat analizele de laborator.

Referitor la vinul de masa produs de Fabber Prod, am aflat de la Directia salajeana ca societatea a primit doar avertisment. Ceea ce mai surprinde o data, avand in vedere ca eventualele substante gasite in vin pot afecta grav sanatatea consumatorilor.

Harababura vinicola

Un alt aspect care ridica, la prima vedere, mari semne de intrebare referitoare la ideea de control tehnic vitivinicol este de ce vinul nu a fost controlat de functionarii Inspectoratului clujean, direct la cei care il imbuteliau. Iulian Momeu, inspector al Directiei Agricole Cluj, ne-a declarat ca el efectueaza controale la Fabber din doua doua luni.

Ceea ce, in opinia noastra, este mai mult decat rar, avand in vedere ca este singura firma din judet care imbuteliaza vin. Momeu se apara, invocand inca doua argumente: „Nu am primit nici o informare oficiala, in scris, de la Salaj.

Mai mult, de la Laboratorul Zonal de la Blaj nu am primit niciodata vreo analiza care sa ateste ca vinul produs de Fabber nu corespunde calitativ. Eu cred ca imbutelierea in peturi ar trebui stopata total, pentru ca acest recipient nu este sigur”.

Controale prin consum din pet

Conform controlului efectuat la Zalau, vinul imbuteliat de Fabber sub denumirea de „Colinele Zarandului” are „caracter organoleptic defectuos” si este depasit procentul limita admis de bioxid de sulf. „Cu aceasta substanta se spala recipientii de transport si depozitare a vinului”, ne-a declarat Momeu.

Aceasta informatie ar speria orice cumparator. Contactat telefonic, Proja Stefan, actionar la Fabber, a combatut toate argumentele inspectorilor: „Acesti oameni sunt impusi sa faca aceste controale si nu sunt deloc pregatiti.

Sulful este folosit legal in industria vinului de orice producator, pentru ca opreste fermentatia”. Referitor la controlul din luna decembrie 2004, chiar de Sarbatori atunci cand cererea este mai mare, Proja ne-a spus ca inspectorul din Salaj a gustat vinul direct din sticla si papilele gustative „agricole” au stabilit ca vinul nu corespunde.

Directii gresite

„Am solicitat sa mi se arate analize de laborator, conform legii, dar acestea nu exista. Daca ei confiscau vinul ii actionam in judecata”, sustine actionarul Fabber.

Analizele efectuate la Laboratorul din Blaj trebuie platite de acela care le solicita, chiar daca cererea vine de la Directiile Agricole, care, ca si Laboratorul, este in subordinea Ministerului Agriculturii. „Directiile nu fac analize ca sa nu le plateasca.

Fabber a trimis si a achitat analize la Blaj tocmai pentru a preintampina asttfel de probleme”, sustine Proja, care ne-a pus la dispozitie buletinele de analiza. Rezulta, in primul rand, ca Directia Agricola nu poate sau nu este in stare sa efectueze inspectii care sa depisteze produse contrafacute care pun in pericol consumatorul.

Inspectii comandate

Vinul de masa „Colinele Zarandului” exista acum pe piata sub denumirea de „Valea Vinului”. „Valea Vinului” este o zona turistica montana in judetul Bistrita, care nu are nici o legatura cu vita de vie sau vinul.

„A trebuit sa renuntam la denumirea initiala pentru ca, in conformitate cu legea, aceasta nu mai poate fi folosita decat pentru vinul superior. Noua denumire este una comerciala”, sustine reprezentatul Fabber. Firma clujeana are mari dificultati in a-si impune produsele pe piata din alte judete.

„Cum vad produse de ale noastre, cum ne bombardeaza. Partenerul din Salaj prin care faceam distributia ne-a rugat sa ne luam inapoi vinul pentru ca altfel il „calca” organele de control pe „te miri ce” motive.

Aceleasi probleme le-am avut si in judetul Alba, chiar daca am facut investitii mari si am cumparat 100 de hectare cultivate cu vita de vie in Pancota-Minis, judetul Arad”, declara Proja.

Din punct de vedere comercial, se poate spune ca prin abuzurile inspectorilor din cadrul Directiei Agricole se creaza conditii concurentiale improprii. Acestia protejeaza producatorii locali prin efectuarea de controale care nu respecta legea.

La fel procedeaza si alti slujbasi de stat, din cadrul altor institutii de control, impusi politic si sclavi ai unor interese locale. Aceste manevre politico-economice vor fi greu de stopat atata timp cat in tara coruptiei, spaga e imparateasa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro