Război, ştergerea datoriilor, hiperinflaţie sau represiune financiară? ​Cum va fi rambursată uriașa datorie publică globală

În ultimii 15 ani, fiecare criză a fost urmată de o creștere a datoriei. Pentru că urmărea stimularea creșterii economice și menținerea nivelului de trai. Datoria globală totală a atins până în 2020 un nivel de 256% din PIB-ul global, o creștere importantă față de nivelul de 195% din 2007. Până la un anumit punct, inflația este cel mai bun prieten al guvernelor îndatorate, a declarat joi Valentin Lazea.

Cum va fi rambursată această datorie uriașă?

Teoretic, există patru moduri prin care datoria poate fi redusă, spune economistul șef al BNR Valentin Lazea. ”Prima cale este războiul, cea mai des folosită cale, dar inacceptabilă în societățile moderne. Calea teoretică este iertarea datoriilor, așa cum făceau vechii evrei în antichitate la fiecare 15 ani. Dar acest lucru, desigur, implică un hazard moral, deoarece odată ce oamenii știu că vor fi iertați, vor continua să acumuleze datorii. A treia cale este inflația, sau chiar hiperinflația, care ajută la reducerea datoriilor în termeni reali, deoarece valoarea datoriei este fixă în termeni nominali. Iar al patrulea, și cel mai important, este represiunea financiară”, a spus joi Valentin Lazea la conferința anuală a AAFBR- BNR.

În prezent, cea mai folosită metodă este ultima, represiunea financiară, consideră Lazea.

În opinia economistului șef al Băncii Centrale, unele guverne și dar și agenți economici privați ar dori o inflație ridicată pentru a-și eroda datoriile. Dar acest lucru îi pune pe acești indivizi și guverne într-o coliziune cu băncile centrale, al căror mandat le cere să mențină o inflație scăzută și stabilă în jurul valorii de 2%, explică Lazea.

Ce a mai spus joi economistul-șef al BNR:

• În mod ideal, politicile fiscale și monetare ar trebui să funcționeze în tandem, dar uneori acestea funcționează divergent.

• La nivel global am avut toate cele patru combinații posibile. Am avut fiscalitate restrictivă și politică monetară restrictivă în a doua jumătate a anilor ’80. Am avut o politică fiscală expansionistă și politică monetară restrictivă după criza financiară din 2008. Am avut o politică fiscală și monetară expansionistă după COVID. Și avem în prezent politică fiscală expansionistă și una monetară restrictivă. Așadar, această situație este deosebit de problematică deoarece băncile centrale sunt obligate să lupte cu ratele ridicate ale inflației prin politici monetare, în timp ce guvernele se tem să-și întrerupă politicile fiscale expansioniste, având în vedere aceste crize multiple. Și trebuie să recunoaștem acest conflict de interese la nivel global și în fiecare țară

• Ministerele de Finanțe sunt mult mai dispuse să accepte o inflație ridicată sau mai mare ca mijloc de erodare a datoriilor în paralel cu represiunea financiară. Deci, soluțiile numărul trei și numărul patru din cele pe care le-am prezentat la început.

• Într-adevăr, până la un anumit punct, inflația este cel mai bun prieten al guvernelor îndatorate. Apare astfel probabilitatea unui conflict de interese între ministerele de finanțe și băncile centrale. Dar trebuie să fii pragmatic și realist și să încerci să aduci soluții. Și potențialele mele soluții sunt următoarele. Conflictul poate fi evitat dacă ministerul de finanțe și guvernele în general recunosc dezavantajele inflației ridicate și acceptă că există costuri în aducerea sub control a inflației, inclusiv costuri politice.

• Toată lumea recunoaște că represiunea financiară va rămâne pentru o perioadă lungă de timp principala, eventual singura modalitate de reducere a stocului datoriei publice. Cu alte cuvinte, rate ale dobânzii la cea a inflației sau sub aceasta.