Reactia Certasig la auditul ASF: La data de 30 septembrie din acest an respectam cerintele legale privind solvabilitatea si acoperirea rezervelor tehnice cu active admise/Indeplinim si cerintele Solvency II
Certasig a anuntat miercuri ca la 30 septembrie 2015 respecta normele actuale de solvabilitate (regimul Solvency I), atat din punct de vedere al marjei de solvabilitate, cat si in ceea ce priveste acoperirea rezervelor tehnice cu active admise. Asiguratorul sustine ca indeplineste si toate standardele cerute de regimul de solvabilitate Solvency II, care va intra in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2016, in conditiile in care a cumparat capacitate suplimentara de la reasiguratori de rating minim ‘A’. Reactia Certasig vine dupa ce ASF a anuntat luni ca LIG Asigurari (1,46% din piata), Certasig Asigurari (0,72% din piata) si Forte Asigurari (0,26% din piata) nu indeplineau la 31 decembrie 2014 conditiile legale de solvabilitate si nici nu detineau active a caror valoare sa acopere angajamentele asumate in contractele de asigurari.
Alte detalii din comunicatul Certasig:
- „Referitor la programul de evaluare a activelor si pasivelor (Balance Sheet Review Extended – BSRE) derulat de Autoritatea de Supraveghere Financiara si a carui finalizare a fost anuntata pe 23 noiembrie 2015, CertAsig saluta decizia ASF de realizare a acestei ample si transparente evaluari asupra pietei romanesti de asigurari. Compania doreste sa precizeze ca acest exercitiu a fost realizat pe baza rezultatelor financiare de la 31 decembrie 2014, de catre compania de audit si consultanta PwC – PricewaterhouseCoopers pe o metodologie care include cerinte mult mai rigide decat cerintele auditului statutar.
- In prezent, managementul CertAsig colaboreaza indeaproape cu auditorul statutar KPMG si cu actionarul principal, fondul de investitii Royalton Capital Investors, pentru elaborarea raspunsului catre ASF.
- Royalton Capital Investors numara in randul investitorilor nume precum Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Fondul European de Investitii (FEI) si Alpha Associates.
- CertAsig este o companie de asigurari independenta cu sediul in Romania si operatiuni in Romania, Turcia si Bulgaria. CertAsig si-a crescut volumul de afaceri cu 20% in prima jumatate a anului 2015, ajungand la prime totale subscrise de 7 milioane euro, fata de 5.8 milioane euro in aceeasi perioada a anului 2014. CertAsig estimeaza ca anul 2015 va fi cel de-al treilea an consecutiv in care se va inregistra profit.
- Strategia companiei este de a se adresa exclusiv segmentului corporate, dezvoltand produse de asigurari specializate, prin intermediul brokerilor parteneri, pentru companii din diverse industrii si domenii de activitate.
- CertAsig este o companie de asigurari romaneasca, al carei actionar majoritar este Royalton Capital Investors II, un fond privat de investitii cu sediul in Luxemburg, prezent in Romania, Polonia, Slovacia, Turcia si Cehia. Principalii investitori ai Royalton Capital Investors II sunt Alpha Associates, Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (EBRD) si Fondul European de Investitii (EIF).
- CertAsig s-a dezvoltat dintr-o companie mica, locala, cu prime subscrise de doar 0.6 milioane euro in 2007, intr-o companie de asigurari solida, cu o prezenta puternica in Romania, Bulgaria si Turcia. In 2014, compania a avut subscrieri totale de 13 milioane euro”.
Reactia Certasig vine dupa ce ASF a anuntat lunica LIG Asigurari (1,46% din piata), Certasig Asigurari ( 0,72% din piata) si Forte Asigurari (0,26% din piata) nu indeplineau la 31 decembrie 2014 conditiile legale de solvabilitate si nici nu detineau active a caror valoare sa acopere angajamentele asumate in contractele de asigurari.
- Pentru detalii citeste si: Audit ASF la 21 de asiguratori: LIG, Certasig si Forte nu respecta conditiile legale de solvabilitate