Remediile juridice la îndemâna titularului notificării, în cazul nesoluționării în termen legal a dosarului de către CNCI
La 35 de ani după căderea regimului comunist din România, reparația pentru imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 este o temă încă de actualitate, care generează în continuare un număr semnificativ de litigii pe rolul instanțelor judecătorești.
Prin prezentul articol, ne propunem să prezentăm succint remediile aflate la îndemâna persoanei îndreptățite (titular al notificării) în situația nesoluționării în termenul legal de către Comisia Națională de Compensare a Imobilelor (în continuare “CNCI”) a unui dosar de despăgubiri constituit în temeiul Legii nr. 10/2001 și al Legii nr. 165/2013.
În ce context a fost adoptată Legea nr. 165/2013?
Legea nr. 165/2013[1] a fost adoptată în urma recomandărilor făcute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea -pilot adoptată la data de 12 octombrie 2010 în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României[2]¸ cu intenția de a eficientiza și finaliza procesul de acordare a măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, proces început prin legi anterioare și aflat în diferite stadii de soluționare a “cererilor” în sensul art. 3 pct. 1 din lege, inclusiv a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
În acest scop, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013 au fost instituite noi termene de soluționare a cererilor depuse în baza legilor de reparație și nesoluționate până la data intrării în vigoare de către entitățile învestite de lege, respectiv:
a) 12 luni, entităţile învestite de lege care mai aveau de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai aveau de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;
c) 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai aveau de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.
De asemenea, prin art. 34 din Legea nr. 165/2013, s-au prevăzut termenele de soluționare a dosarelor în sarcina altor entități învestite de lege, cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii. În acest sens, în sarcina CNCI (înființată prin Legea nr. 165/2013), s-a instituit un termen legal de 60 de luni pentru soluționarea dosarelor, cu excepția dosarelor de fond funciar al căror termen de soluționare a fost fixat la 36 de luni.
Care sunt căile de atac disponibile la îndemâna titularului dosarului de despăgubiri în caz de nesoluționare a dosarului de către CNCI?
În caz de nesoluționare a dosarului de despăgubiri în termenul legal de către CNCI, persoana îndreptățită are la îndemână două remedii: (i) o acțiune prin care să tindă la obligarea CNCI de către instanța de judecată la soluționarea dosarului sau (ii) o acțiune prin care să solicite instanței să soluționeze ea însăși pe fond dosarul de despăgubiri.
Regimul juridic distinct al celor două tipuri de acțiuni în justiție, fiecare dintre ele cu beneficiile și riscurile asociate, rezultă din Decizia nr. 45/2019 [3], pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Acțiunea având ca obiect obligarea CNCI la soluționarea dosarului
Acțiunea prin care persoana îndreptățită solicită obligarea pârâtei CNCI la soluționarea dosarului de despăgubiri are ca finalitate exclusiv constrângerea debitorului, cu concursul instanței de judecată, să execute el însuși obiectul obligației.
Fiind vorba despre o obligație de a face care nu se poate aduce la îndeplinire printr-o altă persoană, după obținerea titlului executoriu creditorul va avea la îndemână procedura prevăzută de art. 906 C.pr.civ. pentru aplicarea de penalități și după caz pentru acordarea de despăgubiri, dacă CNCI va persista în neîndeplinirea obligației de soluționare a dosarului.
După emiterea deciziei de către CNCI, persoana îndreptățită va avea deschisă calea unui nou litigiu prin care să conteste soluția pe fond, în măsura în care este nemulțumită de soluție, conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Acest prim tip de litigiu poate fi inițiat oricând, în perioada în care dosarul constituit în temeiul Legii nr. 10/2001 se află în curs de soluționare la CNCI. Așa cum a reținut ICCJ prin Decizia nr. 45/2019, cât timp dosarul este încă în lucru și nu a intervenit o cauză de stingere a obligației soluționării sale, nu poate fi infirmată îndreptățirea titularului notificării de a pretinde executarea obligației, pentru valorificarea dreptului său subiectiv la măsurile compensatorii prevăzute de lege.
Acțiunea având ca obiect soluționarea pe fond a dosarului de către instanța de judecată
Acțiunea prin care persoana îndreptățită solicită instanței să soluționeze ea însăși pe fond dosarul de despăgubiri, recunoscută expres de prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, este în fapt o consacrare legislativă soluției adoptate prin Decizia nr. XX/2007[4] pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin hotărârea judecătorească din acest litigiu, instanța se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate al titularului notificării. Acest tip special de acțiune în justiție este cel mai energic în atingerea scopului de acordare a reparației prejudiciului cauzat prin preluarea abuzivă a imobilului. Încuviințarea și administrarea probei cu expertiză evaluatorie sunt uzuale în acest tip de cauză, pentru determinarea valorii compensației prin raportare la criteriile prevăzute în Legea nr. 165/2013.
Pentru depunerea acestei cereri de chemare în judecată, potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, persoana îndreptățită are însă la dispoziție un termen de decădere de 6 luni, calculat de la expirarea termenelor pentru soluționarea dosarelor prevăzute la art. 33 și 34 din Lege.
În măsura în care persoana îndreptățită nu este suficient de diligentă astfel încât să se încadreze în termenul de decădere de 6 luni aplicabil în speța sa, ulterior mai poate învesti instanța doar cu primul tip de cerere, prin care să tindă la obligarea debitoarei CNCI la executarea obligației de a face.
Practic, în cazul în care la pasivitatea CNCI se adaugă și pasivitatea titularului dosarului nesoluționat, în sensul că acesta din urmă a pierdut termenul de 6 luni pentru introducerea cererii prevăzute de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, titularul dosarului va suporta riscul temporizării și al finalizării cu întârziere a procedurii de acordare a măsurilor compensatorii.
Acesta va trebui să aștepte emiterea deciziei de către CNCI (cu constrângerea sa la aplicarea de penalități și, după caz despăgubiri) și, ulterior, va fi nevoit să inițieze un nou litigiu împotriva CNCI, dacă va fi nemulțumit de soluția pe fond.
Concluzii
Prevederile Legii nr. 165/2013, astfel cum au fost interpretate cu caracter obligatoriu de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 45/2019, permit inițierea mai multor tipuri de litigii împotriva CNCI, având ca scop finalizarea procesului de acordare a măsurilor compensatorii aferente imobilelor preluat abuziv.
În primele 6 luni de la expirarea termenelor de soluționare a dosarelor de către CNCI, titularul notificării are opțiune între a solicita obligarea CNCI la soluționarea dosarului și a solicita instanței să soluționeze ea însăși pe fond dosarul. Preferința ar trebui să se îndrepte către cel de-al doilea tip de acțiune, cel mai energic și de natură să conducă la o acordare mai rapidă a măsurilor compensatorii.
După expirarea termenului de 6 luni de decădere, nu se mai poate solicita instanței să soluționeze ea însăși pe fond dosarul. Titularului notificării îi rămâne totuși deschisă calea unui litigiu având ca obiect constrângerea debitorului CNCI la executarea obligației de a face, cu mențiunea că există riscul ca procedura să dureze mai mult și este posibil să fie necesară declanșarea mai multor litigii, pentru atingerea scopului final de acordare a măsurilor compensatorii.
Având în vedere că CNCI a avut încă de la înființarea sa și are și în prezent în lucru un număr considerabil de dosare constituite în temeiul Legii nr. 10/2001[5], pentru care este posibil să fi expirat sau să expire termenele legale de soluționare, prevederile Legii nr. 165/2013 ce reglementează remediile aflate la îndemâna titularilor notificărilor rămân de actualitate și sunt aplicate în mod constant de instanțele de judecată, în numeroasele litigii aferente aflate pe rolul acestora.
Un articol semnat de Laura Mihalache (lmihalache@stoica-asociatii.ro), Senior Partner, STOICA & ASOCIATII.
[1] Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare.
[2] Hotărârea din 12 octombrie 2010 pronunțată de C.E.D.O, secția a treia, în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, (Cererile nr. 30.767/05 şi 33.800/06), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 778 din 22 noiembrie 2010.
[3] Decizia nr. 45/2019 privind examinarea sesizărilor conexate formulate de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie și secția a IV-a civilă, în dosarele nr. 45.709/3/2017 și nr. 8.316/3/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 934 din 20 noiembrie 2019.
[4] Decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în legătură cu stabilirea competenţei instanţei de a judeca pe fond contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care se solicită restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv sau în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 764 din 12 noiembrie 2007.
[5] Potrivit unui comunicat de pe site-ul instituției http://www.anrp.gov.ro, până la data de 10.06.2025, la Secretariatul C.N.C.I. au fost înregistrate 69.566 dosare, din care 3.873 au fost transmise după data de 10.06.2020. Până în prezent au fost soluţionate 59.615 dosare.
Articol susținut de STOICA & ASOCIAȚII