„Rezultatele pe animale au fost spectaculoase.” Întinerirea celulelor: un laureat Nobel arată cât de aproape am ajuns

Cercetătorii au reușit să prelungească viața unor animale de laborator și testează metode care ar putea întineri anumite celule sau țesuturi. Teoretic, oamenii ar putea trăi secole, spun specialiștii. „Vestea bună este că nicio lege a fizicii sau a chimiei nu ne împiedică să modificăm procesele îmbătrânirii”, subliniază biologul Venki Ramakrishnan, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2009.

Metodele care par promițătoare sunt încă experimentale și pot avea riscuri importante, inclusiv apariția tumorilor.

Promisiunea unei vieți mult mai lungi atrage investiții din partea miliardarilor din întreaga lume. Unele proiecte urmăresc să încetinească îmbătrânirea, altele își propun să o inverseze. Cercetările răspund și unei probleme tot mai urgente: pe măsură ce populația îmbătrânește, tot mai mulți oameni au nevoie de îngrijire și sprijin. Iar amânarea bolilor asociate vârstei le-ar permite să rămână independenți mai mult timp și ar reduce presiunea asupra familiilor și sistemelor de sănătate.

Laureatul Nobel Venki Ramakrishnan a precizat, într-un articol publicat în Scientific American, că procesele care duc la îmbătrânire ar putea fi modificate, însă sunt numeroase, strâns legate unele de altele și nu pot fi oprite pur și simplu, fără consecințe asupra organismului.

De ce oamenii îmbătrânesc diferit de alte specii

Deși organismele vii au la bază aceleași componente chimice, durata vieții variază mult de la o specie la alta. De exemplu, șoarecii trăiesc aproximativ doi ani, în timp ce balenele de Groenlanda pot depăși 200 de ani.

O parte dintre aceste diferențe ține de evoluție. Selecția naturală favorizează trăsăturile care ajută organismele să se reproducă. Resursele disponibile se împart între creștere, reproducere și întreținerea corpului, iar acest echilibru diferă de la o specie la alta.

În cazul șoarecilor, expuși prădătorilor și altor pericole, creșterea rapidă și reproducerea timpurie oferă un avantaj. La balene, care ajung mai târziu la maturitate și au mai puțini prădători, mecanismele care mențin organismul funcțional pe termen lung au o importanță mai mare.

Evoluția poate favoriza și gene cu efecte benefice în tinerețe, dar dăunătoare la vârste înaintate. Aceleași gene sau mecanisme biologice care favorizează creșterea ori protejează împotriva cancerului într-o etapă a vieții pot contribui ulterior la deteriorarea țesuturilor. Această teorie, numită „pleiotropie antagonistă”, descrie unul dintre compromisurile evolutive care ajută la explicarea îmbătrânirii.

Uzura organismului

Îmbătrânirea este, de multe ori, comparată cu uzura unei mașini. Corpul are însă capacitatea de a repara o parte dintre daunele produse în timp. Celulele corectează leziuni, descompun și refolosesc componente deteriorate și își reglează consumul de energie. Odată cu înaintarea în vârstă, problemele se acumulează, iar mecanismele de reparare devin mai puțin eficiente.

Apar modificări ale ADN-ului, proteinele nu mai funcționează corespunzător, iar mitocondriile, structurile care produc energia celulelor, își pierd din eficiență. Inflamația cronică și reducerea capacității de regenerare a țesuturilor contribuie, la rândul lor, la declin. Cum aceste procese se influențează reciproc, corectarea unuia singur nu înseamnă automat oprirea îmbătrânirii întregului organism.

Metodele cu cel mai mare succes până acum

Una dintre cele mai studiate intervenții împotriva îmbătrânirii este restricția calorică, adică reducerea aportului de calorii, cu păstrarea nutrienților necesari. În numeroase experimente pe animale, aceasta a prelungit viața și a îmbunătățit anumiți indicatori ai sănătății.

Nu s-a demonstrat însă că restricția calorică crește și longevitatea oamenilor. Formele severe pot avea efecte nedorite, de la sensibilitate la frig până la vindecarea mai lentă a rănilor.

Prin urmare, cercetătorii caută substanțe care să reproducă unele dintre efectele restricției calorice. Printre cele studiate se află rapamicina, care a prelungit viața șoarecilor în experimente, dar care poate suprima sistemul imunitar. Sunt testate doze mai mici și compuși înrudiți, în încercarea de a păstra efectele favorabile și de a le reduce pe cele adverse.

Interes există și pentru metformin, folosit în tratarea diabetului, deși dovezile privind beneficiile sale pentru longevitatea persoanelor sănătoase rămân neconcludente. Medicamentele din clasa GLP-1, utilizate pentru diabet și obezitate, sunt cercetate datorită efectelor pe care le pot avea asupra mai multor organe. Pentru a stabili dacă încetinesc și îmbătrânirea, sunt necesare studii care să urmărească acest lucru.

Cercetătorii analizează și posibilitatea eliminării anumitor celule senescente care nu se mai divid și care pot elibera substanțe ce întrețin inflamația. La șoareci, eliminarea lor a atenuat unele manifestări ale îmbătrânirii.

Senescența celulară are însă și funcții utile, inclusiv în vindecarea rănilor și protecția împotriva cancerului. Un eventual tratament ar trebui să elimine celulele dăunătoare fără să compromită aceste mecanisme.

Pot fi întinerite celulele?

Unele cercetări care urmăresc inversarea anumitor procese ale îmbătrânirii pornesc de la descoperirea făcută în 2006 de cercetătorul japonez Shinya Yamanaka, potrivit căreia activarea a patru gene a permis transformarea unor celule adulte în celule stem pluripotente, capabile să genereze diferite tipuri de țesut.

Pornind de la acest rezultat, oamenii de știință au început să cerceteze dacă o celulă poate fi întinerită fără să-și piardă funcția în organism. Reprogramarea completă ar fi periculoasă într-un corp adult, deoarece poate favoriza apariția tumorilor. Din acest motiv, cercetătorii explorează reprogramarea parțială, adică activarea pentru scurt timp a mecanismelor respective, astfel încât celulele să-și păstreze funcțiile specializate.

„Rezultatele la șoareci au fost spectaculoase”, scrie Venki Ramakrishnan. În experimentele pe animale, unele țesuturi au funcționat mai bine după intervenție, iar anumiți indicatori biologici au devenit mai apropiați de cei întâlniți la animale tinere.

Aplicarea acestor metode la oameni depinde însă de rezolvarea mai multor dificultăți. Intervenția trebuie controlată precis, efectele pot varia între celulele aceluiași țesut, iar organele îmbătrânesc în ritmuri diferite.

În plus, modificarea unui indicator al vârstei biologice nu este suficientă pentru a demonstra că un tratament îi ajută pe oameni să fie mai sănătoși sau să trăiască mai mult.

Recordul de 122 de ani

Jeanne Calment, care a murit în 1997 la 122 de ani, deține recordul verificat pentru cea mai lungă viață umană. Cazul ei nu dovedește existența unui prag biologic imposibil de depășit, dar arată cât de rare sunt vârstele extreme.

Speranța de viață și durata maximă a vieții măsoară lucruri diferite. Prima reprezintă o medie calculată pe baza ratelor de mortalitate ale unei populații, iar cea de-a doua se referă la cele mai înaintate vârste atinse de oameni.

O analiză publicată în 2024, în Nature Aging, bazată pe date din perioada 1990-2019, a scos la iveală încetinirea creșterii speranței de viață în rândul populațiilor studiate. În cele nouă populații cu longevitate ridicată analizate, speranța de viață a crescut, în medie, cu 6,5 ani între 1990 și 2019.

Autorii consideră improbabilă o prelungire radicală a vieții în acest secol în lipsa unor intervenții care să încetinească îmbătrânirea biologică. Analiza se bazează pe evoluția mortalității din perioada studiată și nu poate anticipa efectele unor tratamente care încă nu există.

O viață mai lungă nu înseamnă automat mai mulți ani sănătoși

Cercetătorii urmăresc și prelungirea perioadei în care oamenii rămân sănătoși și independenți. Până acum nu a crescut în același ritm cu durata vieții.

Un studiu publicat în JAMA Network Open, care a analizat 183 de state membre ale Organizației Mondiale a Sănătății, a arătat că diferența globală dintre speranța de viață și speranța de viață sănătoasă a crescut de la 8,5 ani în 2000 la 9,6 ani în 2019.

Statele Unite aveau cel mai mare decalaj dintre țările analizate, de 12,4 ani. La femei, diferența dintre durata vieții și durata vieții sănătoase era, în medie, cu 2,4 ani mai mare decât la bărbați.

Cifrele sunt estimări statistice care țin cont de efectele bolilor și dizabilităților asupra sănătății pe parcursul vieții și nu descriu o perioadă continuă de boală înaintea morții. Concluzia studiului este că oamenii trăiesc mai mult, dar a crescut și numărul de ani trăiți cu boli sau dizabilități.

Chiar dacă am opri îmbătrânirea, tot nu am deveni nemuritori

Combaterea îmbătrânirii nu ne-ar putea proteja de toate cauzele posibile de deces, scrie laureatul Nobel Venki Ramakrishnan. Oamenii ar putea muri în continuare din cauza unor accidente, infecții sau catastrofe. Cât timp aceste riscuri există, niciun organism care nu mai îmbătrânește nu ar avea garanția unei vieți fără sfârșit.

Cercetările trebuie să stabilească mai întâi cât de mult pot fi amânate deteriorarea organismului și bolile asociate vârstei, fără ca tratamentele să provoace alte afecțiuni.

Până atunci, o alimentație echilibrată și moderată, activitatea fizică și somnul suficient se numără printre factorii cel mai bine documentați pentru menținerea sănătății la vârste înaintate. Cercetările au asociat longevitatea și cu păstrarea legăturilor sociale, dar și cu existența unor activități, responsabilități sau interese care dau sens vieții de zi cu zi.