Sari direct la conținut

Riscul informatic si de securitate a datelor, in top 10 riscuri in industria asigurarilor in 2013

HotNews.ro
Top 10 riscuri si oportunitati in 2013 in industria asigurarilor, Foto: EY
Top 10 riscuri si oportunitati in 2013 in industria asigurarilor, Foto: EY

Pe masura ce asiguratorii se adapteaza la noul mediu economic, cu marje mai mici de profit si masuri de reglementare mai stricte, tendintele macroeconomice si mentinerea unei rate lente de crestere ocupa primul loc in topul riscurilor din industrie, se arata in studiul firmei de consultanta EY, la care au raspuns executivi din peste 65 de companii de asigurari de la nivel global. Studiul indica faptul ca doua riscuri noi si-au facut aparitia in topul riscurilor si oportunitatilor din industria asigurarilor, primul fiind riscul cibernetic si de securitate a datelor, care a depasit obiectivul strict de securizare a informatiilor, pentru a cuprinde provocari ca securitatea sistemelor si colectarea de date.

Studiul se bazeaza pe un sondaj la care au raspuns executivi din peste 65 de companii de asigurari de la nivel global, care au impartasit ideile si perspectivele lor privind principalii factori care vor influenta industria in urmatorii cinci ani. Studiul a identificat primele 10 riscuri importante cu care se confrunta industria de asigurari si oportunitatile pe care asiguratorii le pot valorifica.

Exista doua riscuri noi care si-au facut aparitia in topul riscurilor si oportunitatilor din industria asigurarilor. Primul este riscul cibernetic si de securitate a datelor, care a depasit obiectivul strict de securizare a informatiilor, pentru a cuprinde provocari ca securitatea sistemelor si colectarea de date. Al doilea risc nou intrat in top 10 este descoperirea, angajarea si pastrarea talentelor. Acest risc este strans legat de provocari, ca mediul mai strict de reglementare, modelarea din ce in ce mai sofisticata prin care se calculeaza riscurile si nevoile de capital, ca si un nou accent pus pe accesul la clienti.

  • „In eforturile de generare a cresterii si a veniturilor, companiile de asigurari trebuie sa isi optimizeze capitalul si strategiile de management al activelor si pasivelor, dar sa ramana competitive din punct de vedere al costurilor fara sa piarda din vedere nevoile clientilor lor. Adaptarea la evolutia pietei si la schimbarile de reglementare va fi o provocare ce necesita adoptarea de noi tehnologii si a unei mai mari flexibilitati in toate ariile de business”, spune Shaun Crawford, lider EY al departamentului global de asigurari.

Top 10 riscuri identificate de studiu:

  • Tendintele macroeconomice: gestionarea unei cresteri care continua sa fie lenta
  • Masurile de reglementare: un set amplu de noi reglementari incep sa devina o sursa majora de risc
  • Criza datoriilor din zona Euro: activitatea de factoring in contextul consecintelor generate de criza globala
  • Riscul reputational: protejarea reputatiei
  • Greseli de guvernanta corporativa: in contextul schimbarilor masurilor de reglementare, partile interesate isi doresc garantia oferita de masurile de guvernanta corporativa
  • Riscul informatic si de securitate a datelor: tinerea sub control a amenintarilor in crestere
  • Recrutarea talentelor: angajarea si retinerea talentelor reprezinta o provocare pentru asiguratori
  • Impactul modificarilor fiscale si contabile: actiunile recente sunt strans legate de riscul de reglementare
  • Riscul operational: cuantificarea riscului la nivelul organizatiei
  • Disponibilitatea si costurile capitalului: o preocupare continua, alaturi de atragerea de investitori

Asa cum se subliniaza in raport, exista si multe oportunitati pentru asiguratori de a-si imbunatati afacerile, de a-si spori veniturile si de a se concentra asupra nevoilor clientului. Imbunatatirea sistemului de distributie si dezvoltarea de produse se afla pe primele locuri din lista de oportunitati din acest an si se prognozeaza sa isi pastreze importanta in clasament pana in 2015.

Una dintre descoperirile cheie ale sondajului este reinnoirea atentiei acordate clientilor. Pe masura ce se adapteaza nevoilor audientei tinere, foarte prezenta pe retelele online de socializare, asiguratorii trebuie sa isi regandeasca produsele pentru o populatie care imbatraneste, pentru a raspunde mai bine clientilor care se apropie de momentul pensionarii.

Raportul complet EY Business Pulse: Exploring dual perspectives on the top risks and opportunities for 2013 and beyond poate fi consultat aici: www.ey.com/insurance.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro