Sari direct la conținut

Roboti ai Muzeului National al Australiei ofera tururi virtuale elevilor la distanta

HotNews.ro

Doi roboti ajuta sute de elevi din zonele rurale ale Australiei sa invete despre Bazinul Murray-Darling si despre resursele de apa ale tarii. In Saptamana Nationala a Apei, robotii au realizat un tur ghidat la Muzeul National al Australiei din Canberra, oferind imagini panoramice si deopotriva interactive la mai multe ore de curs din tara, informeaza Yahoo.com.

Managerul acestui proiect, Robert Bunzli, a declarat ca noua tehnologie poate fi utilizata cu succes pentru a oferi informatii elevilor despre folosirea apei si sustenabilitatea ei.”Acesta este cel mai avansat muzeu de roboti din lume”, a adaugat el.

Bunzli a mai spus ca un singur robot”tele-prezent” poate realiza tururi interactive in nenumarate sali de curs in acelasi timp.”Galeria arunca o privire in geologia si mediul inconjurator al Australiei si influenta sustenabilitatii apei in comunitatile umane”, a precizat managerul proiectului.

Directorul muzeului, Mathew Trinca, a declarat ca in jur de 1000 de elevi au facut turul muzeului prin intermediul robotului in decursul acestui an si se asteapta ca multe ale mii vor utiliza aceasta tehnologie in anii care vin.

Vorbind elevilor prin intermediul unuia dintre acesti roboti, acesta a mai spus: „el (robotul) poate fi in contact cu voi toti si de asemenea cu alti vizitatori despre care stiu ca ne urmaresc din Canberra, Sydney, Adelaide ori Brisbane”.

Directorul Departamentului Educativ din cadrul Autoritatii Bazinului Murray-Darling, William Inveen, a declarat ca a incarcat exercitii interactive si informatii care sa-i implice pe elevi in timpul turului virtual. „Aceasta nu este numai o camera video pe roti, elevii au ocazia sa interctioneze cu noi, sa adreseze intrebari, sa faca comentarii”, a mai adaugat Inveen.

Robert Bunzli a precizat ca noua tehnologie poate fi folosita pe viitor si in alte scopuri in afara celor educative.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro