România cere Ucrainei un ajutor de urgență pentru energie, în orele de seară, anunță Bolojan
După ce a anunțat că autoritățile au declarat stare de alertă la nivel național în România, pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producției de energie electrică, premierul Ilie Bolojan a precizat vineri și faptul că țara noastră va solicita un ajutor de urgență din Ucraina, companiile desemnate pentru discuții fiind Nuclearelectrica și Transelectrica.
„În plan extern sunt foarte importante interconexiunile. Astăzi am discutat cu vicepremierul Ucrainei, domnul Smîhal, care deţine şi portofoliul energiei, pentru a ne susţine în perioada următoare cu producţia din una din centralele nucleare ale Ucrainei şi în acest sens, Transelectrica şi Nuclearelectrica vor purta discuţii în aceste zile pentru un ajutor de urgenţă din partea Ucrainei. Pe celelalte piețe, Bulgaria, Grecia, discutăm să asigurăm necesarul de energie”, a declarat premierul interimar, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
Rugat de reporteri să ofere detalii despre ajutorul de urgență din partea Kievului, Bolojan a precizat: „Așa cum România a alocat când a fost nevoie cote de energie în regim comercial, și Ucraina, tot în condiții de piață, alocă aceste cote de energie. Au fost de acord să exporte energie în România pentru echilibrarea sistemului energetic național. Există un surplus de energie în Ucraina care poate fi exportat”.
Ce se întâmplă pe plan intern
„În plan intern, toate capacitățile pe care le avem au primit recomandări să funcționeze la capacitate maximă. Atât centrale pe gaz, care produc în cogenerare în marile orașe, cât și centralele pe cărbune, în așa fel încât să putem crește cu 100-200 de MW producția din aceste surse de energie. De asemenea, centralele hidroelectrice vor lucra în principal în orele de seară, în așa fel încât atunci când avem acest deficit de energie să avem aportul maxim și din acest sector de producție”, a adăugat șeful Guvernului.
„ANRE și Transelectrica au autorizat și vor autoriza în zilele următoare, în procedură de urgență, toate capacitățile care sunt finalizate și sunt în faza de obținerea autorizațiilor de exploatare pentru a putea intra imediat în producție”, a precizat Ilie Bolojan.
El a menţionat că este vorba de fotovoltaice, eolian, stocare.
„S-au autorizat peste 400 de megavati în aceste zile, dintre care o treime pe capacităţi de stocare, pentru ca şi acestea să-şi aducă aportul în această situaţie. Un lucru important este să încercăm să menținem în funcțiune grupul 2 de la Cernavoda și, în acest sens am alocat printr-o Hotărâre de Guvern, astăzi, o sumă de 7 milioane de lei către Ministerul Transporturilor pentru administrația fluvială Dunărea de Jos, în vederea executării unor lucrări în zona aducțiunii dinspre Cernavodă pentru a menține, chiar în condițiile de scădere a debitului Dunării, nivelul apei în bazinul de aducțiune de unde pompele care asigură pompajul apei pentru răcirea centralei își extrag apa, în așa fel încât pe canalul Bala, care leagă Dunărea de această zonă, să avem un debit relativ constant”, a precizat afirmat în conferința de presă.
De asemea, Bolojan a precizat că, din datele comunicate de Nuclearelectrica, reactorul 2 de la Cernavodă va rămâne deschis. „Nu putem lucra cu prognoze pe termen lung, lucrăm pe termen scurt”, a adăugat el.
De asemenea, el a fost întrebat și despre situația prosumatorilor.
„Prosumatorii care au capacități de stocare ajută într-o manieră importantă, cei care au baterii, pentru că pot stoca când avem exces de producție în timpul zilei. Una dintre erorile făcute este că nu am stimulat zona de stocare și nu am condiționat finanțările pentru fotovoltaice și de stocare. Bulgaria cumpără la prânz excesul de producție de la noi și-l vinde seara la un preț mult mai bun”, a menționat șeful Guvernului.
Mai devreme în cursul zilei de vineri, într-o ședință de urgență, guvernul a decis că un braț al Dunării va fi deviat către Centrala Nucleară de la Cernavodă pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță a reactorului numărul 2.
Decizia vine după ce Nuclearelectrica a oprit, la începutul săptămânii, Reactorul 1 de la Cernavodă din cauza debitelor scăzute ale Dunării. Dacă situația nu era rezolvată, exista riscul opririi reactorului 2. Împreună, cele două asigură 20% din producția de energie a României.