România mai are de recuperat, dar nu mai poate crește ca înainte. Noua limită de viteză a economiei

Motorul de creștere a României a încetinit, creșterea potențială a PIB-ului scăzând la aproximativ 2,0% de la 3,5%-3,75% înainte de pandemie, arată o analiză publicată luni de ING Bank.

Un ciclu investițional puternic previne un declin mai abrupt și ar putea duce creșterea potențială la 2,4%-2,7% până în perioada 2027-2029, arată documentul, asumat de economistul șef al băncii, Valentin Tătaru. Următoarea provocare va depinde mai puțin de cât de mult construiește România și mai mult de cât de productiv își va utiliza resursele.

Călătoria spre convergență continuă, dar nu mai este pe banda rapidă

România a petrecut o mare parte din ultimele două decenii recuperând decalajul față de Europa Occidentală cu o viteză remarcabilă. PIB-ul pe cap de locuitor, exprimat în standarde de putere de cumpărare, a crescut de la aproximativ 44% din media UE la aderarea la UE în 2007, la 78% în 2025. Productivitatea muncii a crescut rapid, capitalul străin a adus tehnologie și know-how, lucrătorii s-au orientat către activități mai productive, iar integrarea în UE a generat un dividend substanțial al investițiilor.

Economia românească a crescut cu doar 0,7% în 2025 și ar putea înregistra o contracție anuală în 2026, mai arată Valentin Tătaru. ING Bank estimează o creștere de circa 2,2% în 2027-2028. O mare parte din slăbiciunea actuală este ciclică: consolidarea fiscală, inflația ridicată, consumul redus și cererea externă slabă împing PIB-ul real sub capacitatea sa.

FMI a estimat creșterea potențială la aproximativ 3,7% în perioada 2017-2019, în mare parte similară cu estimările Comisiei Europene, iar Articolul IV din 2025 a plasat-o la 2,0% în 2025 și 1,8% în 2026. Pe măsură ce ciclul investițional continuă și obstacolele ciclice se estompează, creșterea potențială ar putea reveni la 2,4%-2,7% în perioada 2027-2029.

Partea optimistă a poveștii este fluxul de investiții

Noile drumuri, căi ferate, infrastructură energetică și rețele digitale sporesc în mod direct stocul de capital. De asemenea, acestea pot stimula productivitatea prin reducerea costurilor de transport, extinderea piețelor muncii, îmbunătățirea accesului la energie și reducerea fricțiunilor administrative. Aceste câștiguri vin cu întârziere, motiv pentru care creșterea potențială s-ar putea îmbunătăți chiar dacă economia se confruntă cu dificultăți pe termen scurt, mai arată analiza ING.

Provocarea constă în faptul că anul 2027 marchează un punct de tranziție. Mecanismul de redresare și reziliență s-a încheiat în august 2026, în timp ce proiectele finanțate prin coeziune continuă. Intrările de fonduri UE ar trebui să rămână substanțiale, dar mai mici decât în anii de vârf. Prin urmare, este probabil ca investițiile publice să se modereze, ceea ce face ca transferul de la investițiile publice la cele private să fie din ce în ce mai important.

Dacă o infrastructură mai bună încurajează fabricile, capacitatea logistică, proiectele energetice și investițiile digitale, capitalul poate contribui cu aproape un punct procentual.

Forța de muncă: demografia contează, dar nu este totul

Populația României a scăzut de la 23,2 milioane în 1990 la 19,0 milioane în 2025. Populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani a scăzut de la 13,4 milioane la 11,0 milioane, iar OCDE estimează că va ajunge la doar 8,5 milioane până în 2050. Luată mecanic, această traiectorie ar scădea în cele din urmă aproximativ 0,6-0,7 puncte procentuale pe an din creșterea potențială.

Însă potențialul forței de muncă nu este determinat doar de demografie. Depinde și de ratele de participare, de ocuparea forței de muncă, de competențe și de orele lucrate. În 2025, doar 69,0% dintre românii cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani erau angajați, comparativ cu 76,1% la nivelul UE; rata de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor era de 59,5%. Aceste decalaje sunt importante. FMI estimează că eliminarea decalajului de participare față de media UE ar putea crește forța de muncă cu 14,5% și nivelul PIB-ului potențial cu aproximativ 6,5%. Acesta este un efect de nivel, nu o rată anuală de creștere, dar este semnificativ din punct de vedere economic.

Prin urmare, pentru anul 2027 și ulterior, scenariul forței de muncă depinde de posibilitatea ca România să angajeze mai multe femei, tineri și lucrători în vârstă, să reducă informalitatea, să îmbunătățească sănătatea și îngrijirea copiilor și să utilizeze migrația mai sistematic. Îmbătrânirea populației este în mare măsură predeterminată, dar utilizarea forței de muncă nu este.

Productivitatea este domeniul în care a lipsit cea mai mare parte a creșterii

Productivitatea este domeniul în care a dispărut cea mai mare parte a creșterii anterioare. Comisia Europeană estimează că productivitatea reală a muncii pe oră a crescut cu aproximativ 4,5% pe an în perioada 2015-2019, dar doar cu aproximativ 2,0% în perioada 2020-2025. O oarecare încetinire a fost inevitabilă, pe măsură ce economia a devenit mai bogată, iar cele mai ușoare câștiguri din realocare, tehnologia importată și integrarea în lanțurile de aprovizionare europene au fost epuizate.

Totuși, România mai are mult loc de recuperare. Datele CE arată că cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea au fost de aproximativ 0,5% din PIB în 2025, comparativ cu 2,2% în UE. Cercetarea și dezvoltarea în întreprinderi au reprezentat 0,3% din PIB; doar 8,8% dintre firme au introdus o inovație de produs sau de proces în perioada 2020-2022; iar rata de absolvire a învățământului terțiar în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani a fost de 23,2%, abia jumătate din media UE.

Partea încurajatoare este că România găzduiește deja firme și sectoare extrem de productive, multe integrate în lanțurile de aprovizionare internaționale, mai spune Valentin Tătaru. Provocarea constă în răspândirea tehnologiei, a practicilor de management și a competențelor dincolo de un grup relativ mic de firme și centre urbane. Acest lucru, spune economistul șef al ING Bank, este important deoarece încetinirea creșterii potențiale nu poate fi explicată în primul rând printr-o acumulare de capital sau o ofertă de forță de muncă mai slabă. Investițiile rămân ridicate, iar contribuția forței de muncă s-a modificat doar modest.

Prin urmare, cea mai mare parte a scăderii se reflectă în tendința PTF, care surprinde cât de eficient sunt utilizate forța de muncă și capitalul în întreaga economie. În practică, acest lucru indică o adoptare mai lentă a tehnologiei, o inovare mai slabă și o răspândire mai lentă a practicilor de creștere a productivității de la firmele de frontieră la restul sectorului de afaceri. Indiferent dacă contribuția actuală a PTF este de +0,6 puncte procentuale, +0,8 puncte procentuale sau +1,1 puncte procentuale, este mai puțin importantă decât schimbarea direcțională: aceasta este cu mult sub contribuția de peste 2 puncte procentuale care a stat la baza anilor de convergență rapidă a României.

IA poate ajuta

Inteligența artificială și automatizarea sunt deosebit de relevante pentru România, deoarece pot aborda simultan două provocări: tehnologiile care economisesc forța de muncă devin mai valoroase pe măsură ce populația îmbătrânește, în timp ce instrumentele digitale pot contribui la răspândirea practicilor eficiente dincolo de un grup relativ mic de firme extrem de productive.

Studiul Băncii Mondiale privind creșterea inovației în 2026 estimează că adoptarea pe scară mai largă a tehnologiilor digitale, inclusiv a software-ului și a instrumentelor bazate pe inteligență artificială, ar putea, în cele din urmă, să ridice nivelurile productivității muncii cu până la 10%-15% în Bulgaria, Croația, Polonia și România.

Prin urmare, scenariul nostru de referință nu include o creștere super-consistentă a IA. Într-un scenariu ascendent, o difuzie mai rapidă ar putea adăuga în mod plauzibil câteva zecimi de punct procentual la creșterea potențială anuală timp de mai mulți ani. Dar acest lucru necesită investiții complementare în competențe, calitatea managementului, cercetare și dezvoltare, finanțare și firme cu o scară suficientă pentru a implementa tehnologia.

Așadar, cât de repede poate crește cu adevărat România?

Estimarea pe termen scurt este incertă, deoarece recesiunea actuală distorsionează măsurătorile în timp real ale creșterii economice. Intervalul pe termen mediu este mai bine ancorat de fluxul de investiții. După 2029, intervalul se lărgește și el: investițiile publice se normalizează, iar impactul demografic devine mai vizibil.

Dacă creșterea productivității se stabilizează în jurul valorii de 2,0%, creșteri repetate ale salariilor reale de 5,0%-7,0% sau chiar mai mari ar fi greu de susținut fără a crește prețurile sau a afecta competitivitatea.

O creștere potențială de aproximativ 2,5% nu reprezintă o stagnare. Dacă UE crește cu aproximativ 1,0%-1,5%, România poate continua convergența, doar că mai lent decât în timpul recuperării excepționale din ultimele două decenii, se mai arată în analiză.