Romanii cu mistria, romancele cu matura

Imigrantii romani muncesc si cate sapte zile pe saptamana, pun ban pe ban pentru o casa, o masina si au de gand sa se intoarca acasa macar la batranete.

Au plecat cu satul din Romania ca sa construiasca alte tari. Multi n-au avut nici cele mai elementare cunostinte in domeniu, dar au carat materiale cu carca pe salarii considerate de mizerie de straini. Chiar si asa, castigau de trei-patru ori mai mult decat in tara.

Toti romanii care au ajuns in Portugalia si-au facut ucenicia pe „obra” (santier – n.r.) pana cand au invatat limba si au reusit sa-si gaseasca ceva mai bun de lucru.

De regula s-au adus unii pe altii, vecini, frati, unchi, si multa vreme au locuit claie peste gramada, cate doua-trei familii in acelasi apartament inchiriat, ca sa economiseasca banii. Nu au concedii, decat ca sa vina acasa, nu cheltuiesc bani pe excursii in tara care-i gazduieste, nu sunt curiosi sa-i vada minunile sau sa-i imprumute obiceiurile.

Barbatii construiesc Portugalia, iar nevestele lor o curata. Lucreaza in „limpesa”, adica fac menajul.

Impreuna, pun ban pe ban ca sa-si faca un rost cand se intorc in tara. N-au de gand sa ramana acolo decat pret de-o casa si o masina facute in Romania. Ritmul de munca de acolo le subrezeste sanatatea si-i imbatraneste inainte de vreme. Au o singura scuza: „N-am venit aici in concediu, sa ne distram sau sa vedem Portugalia, am venit la munca!”.

Milionarul Zoica sa vrut sa fie patriot

Marcel Zoicas este o exceptie. Are 34 de ani si o firma de constructii care face afaceri de cinci milioane de euro. Se presupune ca ar fi cel mai prosper roman din Portugalia, dar si el a luat-o de jos. Candva visa sa devina om de afaceri in Romania: „Am vrut sa fiu patriot. Am avut doua magazine in Negresti, orasul sotiei, apoi am incercat in constructii civile in Alba-Iulia.

Lucrurile au mers binisor intre 1995 si 1996, am construit un PECO la Sebes, o sala de sport, aveam 18 angajati”.

A urmat o perioada proasta. Inflatia si dobanzile mari l-au scos de pe piata pe micul patron din Negresti. „Am semnat un contract in iunie si pana in februarie cand l-am incasat s-a dublat valoarea marcii. In 1996, dupa doi ani de lucru, am constatat ca am ramas in minus cu 4.000 de marci. Si am tras concluzia ca nu ma duc departe cu patriotismul!”, s-a lamurit Zoicas.

Cu 50 de euro in buzunare

In 1997 a lasat acasa nevasta, un copil mic si a plecat in lume sa faca bani, sa-si plateasca datoriile. „Mi-am pus o viza de turist si am plecat in Franta, unde am vazut ca nu era deloc asa cum mi se spunea in tara. Am stat o saptamana, am vazut cum unii faceau lucruri rusinoase si am plecat in Portugalia, unde aveam un vecin.

Mi-a zis ca nu sunt salarii occidentale aici, dar macar viata e sigura, n-ai probleme cu politia si portughezii sunt cam ca noi, latini. Mai aveam 50 de marci in buzunar, dupa ce plecasem cu o mie de-acasa”, povesteste Zoicas.

Timp de cateva luni a dormit intr-o sectie de politie dezafectata, donata emigrantilor, la un loc cu alti muncitori. Aveau doua dusuri la 50 de oameni. Pleca de la ora 6.00 din Lisabona, schimba trei mijloace de transport ca sa ajunga la program la ora 8.00, la o firma de drumuri, unde cara cu carca pana la 12.00 noaptea, cand cadea lat.

„A fost dureros, dar nimeni nu m-a fortat, a fost o schimbare de mentalitate. Dupa patru luni de munca in Portugalia mi-am adus sotia si copilul, am inchiriat un apartament si apoi mi-am chemat si cumnatul, care era in Franta.

Munceam fara acte, castigam 800-900 de euro pe luna, chiria era 400-500 de euro, intretinerea cam 150 de euro, plus mancarea”, socoteste retroactiv Zoicas, care azi conduce un Mercedes ultimul tip.

de Dollores Benezic

integral in EvZ