Romanii incearca socul Occidental de acum 30 de ani

Tocmai cand leul a scos si el capul dupa decenii si decenii de lipsa de semnificatie sau de cadere libera – ajungand sa fie cotat pe plan international ca o moneda de plasament profitabil – exportatorii au iesit in strada sa-i ia gatul guvernatorului Bancii Nationale, pentru ca nu face ceva sa opreasca intarirea leului.

Care, scumpindu-le livrarile externe, ii face pe unii chiar sa nu-si mai poata, din incasarile in valuta transformate in lei, nici macar sa-si reia procesul de productie. Cu exceptia baronilor importurilor, care isi vad nota de plata in lei mereu mai favorabila, mai toata lumea este insa frustrata de cresterea leului.

Este o situatie noua pe care oamenii si indeosebi agentii economici nu vor de fapt sa o accepte! N-au fost obisnuiti cu asa ceva, s-au adaptat la altceva si acum refuza sa se acomodeze cu o situatie care le strica socotelile.

Pana acum totul a fost simplu. De fapt si de fapt, leul nu mergea decat in jos. Analistii plangeau soarta monedei nationale, agentii economici se vaitau, dar, de ani si ani, toata lumea se adaptase la convietuirea cu leul slab.

Cei mai puternici dintre romani se „dolarizasera”, adica isi tineau detinerile in valuta, creditele le luau tot in valuta ca sa nu se mai incurce, caci oricum socotelile si le faceau in valuta. Probleme au aparut doar daca sa aleaga intre dolar sau euro, din momentul in care moneda europeana a luat avant.

Dar valuta era valuta! De aceea nici n-au prea bagat in seama zicerile oficialilor Bancii Nationale, in frunte cu guvernatorul, cum ca bine ar fi sa mai mizeze si pe leu!

Odata si odata trebuia insa sa se intample inevitabilul! Leul a luat-o si in sus, nu doar in jos. Intr-o conjunctura specifica, ce s-a creat acum pentru prima data, dar care are toate sansele sa se repete de acum incolo, chiar daca, in mod evident, leul n-o va tine tot mereu in sus, si o va mai lua si in jos.

Romanii traiesc acum, cu o mare intarziere, socul pe care l-au trait occidentalii in urma cu trei decenii, cand, pe plan international, s-a trecut la generalizarea cursurilor de schimb fluctuante, determninate de conditiile pietei si nesustinute de autoritati.

Atunci oamenii au inceput sa invete sa-si diversifice detinerile, datoriile si creantele din punctul de vedere al monedelor in care acestea erau exprimate, pentru a se apara impotriva fluctuatiilor unora sau altora dintre valute si eventual pentru a profita de pe urma respectivelor fluctuatii. Agentii economici au organizat de atunci cea mai de anvergura acomodare la noua situatie.

Schimburile comerciale au fost practic dublate de operatiuni, de o mare diversitate, de protejare impotriva riscului valutar generat de fluctuatiile monedelor.

Romania si romanii nu trebuie sa reinventeze roata. Trebuie doar sa invete treptat ceea ce viata i-a invatat sa faca si pe occidentali inca de acum trei decenii. Agentii economici trebuie sa treaca la folosirea operatiunilor de hedging – sau arbitraj – valutar pentru a reduce din eventualele pierderi pe care le pot produce fluctuatiile valutare.

Iar individualii trebuie sa treaca la diversificarea monedelor (lei, euro, dolari) in care au depozite sau debite, pentru a putea compensa eventuale pierderi, intr-o parte, cu eventuale castiguri, in alta parte, ceea ce reprezinta efectul de neoprit al fluctuatiilor valutare. Banca Nationala n-are ce face in acest domeniu.

Daca vrea sa carpeasca intr-o parte, se rupe in cealalta! Banca Nationala nu poate juca rol de piata, pentru ca nu Banca Nationala este piata. Cel mult, Banca Nationala poate interveni pe piata atat cat sa indulceasca socul, pana cand actorii de pe piata se vor acomoda noii situatii.