7 „gigafabrici” de AI de ultimă generație. Planul UE pentru „suveranitate” digitală, de 30.000.000.000 de euro, se lovește însă de o problemă financiară

Pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de dependența digitală, Comisia Europeană urmărește crearea unei infrastructuri „suverane” de inteligență artificială (AI), care să devină operațională până la jumătatea anului 2028.

Executivul comunitar a lansat o cerere de oferte pentru finanțarea publică a până la șapte „gigafabrici” de AI în Europa, în contextul în care Bruxellesul se grăbește să construiască o infrastructură suverană destinată antrenării modelelor avansate de AI și să recupereze decalajul față de concurenții globali din domeniul tehnologiei, relatează joi Euronews.

Gigafabricile de AI sunt centre de calcul la scară largă, echipate cu cipuri de ultimă generație, extrem de specializate, concepute pentru a antrena tehnologiile de AI de nouă generație – în special cele mai avansate modele lingvistice de mari dimensiuni (LLM-uri), care necesită prelucrarea a trilioane de puncte de date.

Această măsură face parte dintr-un efort mai amplu de asigurare a suveranității tehnologice, menit să reducă dependența UE de furnizorii străini de servicii cloud și cipuri.

Cursa globală pentru construirea unor modele din ce în ce mai puternice, care promit progrese revoluționare atât din punct de vedere economic, cât și militar, a declanșat o competiție paralelă pentru construirea infrastructurii care stă la baza acestora. Proiecte de centre de date de anvergură sunt deja în plină desfășurare în SUA și China.

Ca răspuns, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat un plan de construire a unor „gigafabrici” de inteligență artificială în Europa, cu ocazia Summitului de Acțiune privind AI-ul, de la Paris, din februarie 2025, cu ambiția de a reproduce succesul laboratorului CERN din Geneva.

De atunci, inițiativa a stârnit un interes considerabil din partea industriei, 76 de consorții potențiale exprimându-și interesul preliminar de a depune o propunere de proiect.

Pentru a răspunde acestui interes din partea sectorului privat, asigurând în același timp o distribuție geografică rezonabilă a infrastructurii, Comisia și-a extins domeniul de aplicare inițial de la patru sau cinci gigafabrici la șapte.

Lipsa fondurilor

În același timp, Comisia a fost criticată pentru amânarea repetată a inițiativei și că încetinește astfel ritmul de dezvoltare al Europei într-un mod care subminează propria sa retorică privind urgența de a recupera decalajul față de SUA și China.

Procesul de achiziții publice a fost deja împărțit în două faze consecutive, cu o abordare eșalonată menită să consolideze capacitatea treptat în următorii șase ani și jumătate.

Eșalonarea acestei abordări este cauzată în mare parte de lipsa fondurilor disponibile.

Deși inițial părea hotărâtă să aloce un fond de 20 de miliarde de euro pentru gigafabrici, Comisia și-a redus treptat angajamentele financiare.

Ponderea finanțării publice a proiectului a fost redusă la aproximativ o treime din investiția totală, restul de două treimi urmând să provină din sectorul privat – iar din treimea UE, doar jumătate va fi asigurată de Bruxelles, restul fiind asigurat de țările membre ale blocului comunitar care susțin inițiativa.

Prin urmare, Bruxellesul urmează să contribuie cu aproximativ 5 miliarde de euro, la care se adaugă alte 5 miliarde de euro din partea guvernelor europene, alături de aproximativ 20 de miliarde de euro din investiții private.

În cadrul bugetului actual, însă, Bruxellesul poate angaja doar 1 miliard de euro, restul urmând să provină din următorul Cadru Financiar Multianual (CFM) – care, la rândul său, rămâne o țintă în continuă schimbare, întrucât face încă obiectul unor negocieri intense între statele membre.

„Nu putem anticipa deciziile privind următorul CFM. V-am prezentat cea mai bună estimare a noastră cu privire la suma de bani pe care am avea-o la dispoziție din următorul CFM pentru a putea susține faza a doua”, a declarat un înalt funcționar al Comisiei.

În schimbul contribuției lor publice, UE și statele membre participante vor primi o cotă proporțională de acces la resursele de calcul, pe care să o aloce proiectelor publice, centrelor de cercetare și laboratoarelor de AI pe care le vor alege.

Toate costurile de funcționare vor fi suportate de actorii privați implicați, oficialii UE insistând asupra faptului că proiectele trebuie să fie sustenabile din punct de vedere financiar prin dezvoltarea propriilor servicii comerciale, având în vedere că accesul la resursele de calcul pentru AI rămâne limitat și valoros.

Critici

Proiectele masive de infrastructură de acest gen au atras critici în trecut, deoarece tind să favorizeze statele membre cu cele mai mari resurse financiare.

Zece țări și-au exprimat până acum interesul de a găzdui o „gigafabrică”: Germania, Italia, Franța, Polonia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Grecia, Portugalia și Spania. Sunt posibile atât consorții formate dintr-o singură țară, cât și din mai multe țări, iar Parisul a semnalat deja că intenționează să acționeze singur.

O altă critică recurentă este că, deși gigafabricile își propun să construiască o infrastructură europeană suverană, UE rămâne în mare măsură dependentă de furnizori străini pentru cipurile specializate de AI.

În acest sens, Comisia a semnat memorandumuri de înțelegere cu trei producători de cipuri: Nvidia, AMD și Qualcomm. Printre criteriile de evaluare a ofertelor se numără și măsuri menite să evite potențialele efecte de „lock-in” din partea furnizorilor.

„Suntem pe deplin conștienți că dorim să consolidăm capacitatea Europei, dar trebuie să recunoaștem, în același timp, că vrem să facem ceva în domeniul AI chiar acum. Așadar, este vorba despre găsirea echilibrului potrivit”, a declarat un înalt funcționar al UE.

Se preconizează că proiectele selectate vor începe construcția propriu-zisă a gigafabricilor la începutul anului 2027, facilitățile urmând să devină operaționale până la jumătatea anului 2028.