Scandal intre Vinalcool si Finantele Publice
La SC Vinalcool SA, activitatea de productie a fost oprita in anul 2.003, iar intreg patrimoniul unitatii se afla sub sechestru fiscal asigurator aplicat de catre Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Bacau. Acest lucru se datoreaza unei datorii fata de bugetul de stat a firmei Vinalcool in suma de 5,5 miliarde de lei.
Aceasta datorie a fost certificata in data de 27.11.2003, prin Certificatul Fiscal nr.35434.
Ca urmare a aplicarii sechestrului asigurator si pentru recuperarea creantelor, DGFP a solicitat firmei SC Instant Expert SRL Bacau efectuarea evaluarii patrimoniului detinut de Vinalcool.
In actiunea de executare silita declansata si pe baza raportului de evaluare mentionat, DGFP prin anuntul nr. 31103 din 10.10.2003 scoate la vanzare prin licitatie publica intreg patrimoniul detinut de Vinalcool. Pretul de pornire a fost de 6,8 miliarde de lei, adica valoarea cea mai mica.
Cu toate ca se ceruse o evaluare a patrimoniului si nu a actiunilor, Instant Expert stabileste o valoare prin comparatia preturilor de tranzactionarea a actiunilor pe piata Rasdaq. La valoarea actiunilor Instant Expert ar fi trebuit sa adauge si valoarea datoriilor pe care le are societatea Vinalcool.
Mai mult decat atat, cu toate ca nu avea autoritatea legala, Instant Expert mentioneaza in raportul de evaluare faptul ca „din consideratiile expuse in raport, recomandam vanzarea prin licitatie publica deschisa, pe considerente de vanzare fortata, valoarea rezultata prin comparatie cu valorile de tranzactionare ale actiunilor unor societati similare celei evaluate, respectiv valoarea de 6.875.653 mii lei.
„Administratorul firmei Instant Expert, Romel Gutu explica redactorului de la GAZETA faptul ca a avut destule declaratii de dat la PNA, situatia sociala care este generata de inactivitatea sociatatii Vinalcool, ocolind ,de fapt, raspunsul. (aici vine caseta 1)
In data de 20.10.2.003, instanta Tribunalului Bacau constata, prin sentinta nr.2643, starea de insolventa a debitoarei in procesul intentat de societatea Bere Lichior Margineni SA debitoarei SC Vinalcool SA. Cea din urma datoreaza societatii Bere Lichior Margineni suma de 23,9 miliarde de lei.
Astfel instanta hotaraste declansarea procedurii de reorganizare judiciara, stabilindu-se in principal desemnarea ca Administrator Judiciar Firma SC Instant Expert SRL, nimeni alta decat firma evaluatoare. Acest lucru starneste mari semne de intrebare, daca tinem cont de incompatibilitatea functiei de administrator judiciar cu cea de evaluator.
In acest sens, Romel Gutu a precizat ca „acest lucru s-a intamplat pentru ca noi suntem si administratori si lichidatori, din anul 2.004 s-a despartit firma in doua societati, Instant Expert si Instant Eval, una ocupandu-se de falimente, alta de evaluari.” De asemenea, se decide suspendarea prevederilor art. 35 din Legea nr.
64/1995, situatie in care DGFP poate sa-si continue executarea silita, precum si suspendarea dreptului de administrare al SC Vinalcool SA asupra averii pe care o detine.
Aceasta decizie a instantei a fost contestata. S-a motivat prin faptul ca, prin suspendarea aplicarii prevederilor art. 35 din Legea 64/1995, DGFP Bacau poate sa-si continue executarea silita prin vanzare a patrimoniului detinut de SC Vinalcool SA Bacau, situatie in care reorganizarea judiciara a acesteia in baza Legii nr.64/1995 ramane practic fara obiect.
In plus, promovarea vanzarii intregului patrimoniu detinut de catre Vinalcool la pretul de pornire de 6,8 miliarde de lei este atat in paguba debitorului, cat si a celorlalti creditori- in special a SC Bere Lichior Margineni. Societatea are de incasat suma de 23,9 miliarde de lei.
Pentru a opri aceasta preocupare insistenta a DGFP Bacau de a vinde cat mai repede si la un pret derizoriu, SC Vinalcool a solicitat si a obtinut de la Curtea de Apel Bacau ” Certificatul de solutie”.
Aici se precizeaza ca, prin incheierea din 24.10.2.003 s-a dispus suspendarea executarii sentintei civile nr. 2643 din 20.10. 2003, pana la solutionarea cereri de suspendare formulata in cadrul recursului declarat impotriva acestei sentinte.
DGFP a inchis ochii
In perioada iunie – noiembrie 2003, SC Vinalcool SA Bacau a primit mai multe oferte pentru vanzarea unor active. Considerandu-le avantajoase, societatea le-a inaintat la DGFP Bacau, cu propunerea de a fi analizate si aprobate, in conformitate cu prevederile O.G nr. 61/2002 art. 94 si 95. Este vorba de patru oferte primite de la diversi agenti economici.
Acestia erau dispusi sa plateasca mai mult decat se stipula in evaluare, pentru cumpararea unor active.
Din cuprinsul adresei 8564/2611003 reiese ca DGFP Bacau nu recunoaste si nu pune in aplicare prevederile Certificatului de solutie emis de Curtea de Apel Bacau, prin care s-a dispus suspendarea executarii sentintei civile nr. 2643/20.10.2003 a Tribunalului Bacau pana la solutionarea recursulu declarat impotriva acesteia de catre SC Vinalcool SA cat si de SC Bere Lichior Margineni SA. Aici se preciza ca SC Vinalcool SA, prin Consiliul de Administratie, ca unic si legitim reprezentant al proprietarilor respectiv al actionarilor, este in drept de a administra patrimoniul acestei unitati, pana la solutionarea recursului.
Prin refuzul de a analiza ofertele de vanzare a unor active, DGFP dovedeste ca nu este interesata de a incasa la bugetul de stat suma de 5,5 miliarde de lei datorata de catre Vinalcool SA Bacau. Aceasta datorie ar fi putut fi achitata integral, daca DGFP aproba una dintre ofertele ce i-au fost inaintate pentru vanzarea suprafetei de teren de 22,5 m.p.
Mentinerea acestei datorii genereaza in continuare majorari de 0,6 procente, adica 2,9 milioane de lei zilnic, contribuindu-se astfel la declinul financiar al SC Vinalcool SA.
Votul de incredere
Se pare ca prin insistenta cu care actioneaza, pentru a promova vanzarea intregului patrimoniu detinut de Vinalcool la un pret de pornire minim, DGFP are interesul de realizare a acestei vanzari in conditii deosebit de avantajoase pentru cumparatori si in paguba pentru vanzatori si creditorii acestuia.
In plangerea penala inaintata Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau, Consiliul de Administratie, reprezentat de Ion Stirbu, Dan Mandrea si Coman Eugen, se specifica faptul ca „in fond DGFP Bacau, la adapostul prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 61/2002 precum si al unei evaluari indoielnice efectuata de catre societatea comerciala Instant Expert SRL Bacau, pentru a incasa o creanta in suma de 5,5 miliarde de lei, este preocupata, consideram noi, nu fara un interes sa vanda prin licitatie publica, la un pret simbolic de numai 6.875.635.000 lei intreg patrimoniul detinut de SC Vinalcool SA catre cumparatori preferati si anume: SC Spedition –UMB SRL, comuna Podul Turcului, judetul Bacau, administrator Daniel C. Umbrarescu si SC Valdcon SRL Bacau, administrator Manole V. Minodora Carmen”.
Acest mod de vanzare de active de catre DGFP Bacau in cazul SC Vinalcool SA Bacau ar putea fi considerat drept o instrainare de active cu scopul vadit de a se favoriza cumparatorul, concomitent cu fraudarea Societatii Vinalcool si a celorlalti creditori ai acesteia.
In aceeasi plangere penala, depusa de membrii Consiliului de Administratie, semnatarii au precizat ca „prejudicial consideram ca este determinat ca urmare a exercitarii in mod abuziv a sarcinilor de serviciu de catre salariatii DGFP Bacau, respectiv Haineala Petru – director executiv, Marariu Cezar – director executiv adjunct si Balan Daniela- consilier juridic”.
De asemenea, de acest prejudiciu este acuzat de catre Consiliul de Administratie al SC Vinalcool SA si administratorul SC Instant Expert SRL, Romeo Gutu care „cu stiinta si in mod abuziv a realizat o subevaluare asa cum este cazul terenului care de la 6,08 USD/m.p este evaluat la 1,66 – 1,86 USD/m.p.”, se mai arata in aceeasi plangere.
In contrapartida directorul general al Directiei de Finante Publice Bacau, Petre Haineala a declarat ca ” pe cale oficiala nu are cunostinta despre aceasta plangere penala, iar in ceea ce priveste vanzarea patrimoniului Vinalcool SA, a fost desemnata o comisie speciala care se ocupa de acest caz”.
Directia de Finante- somanta
Prin adresa nr. 78/5.02.2.003, Vinalcool SA aducea la cunostinta DGFP faptul ca societatea se afla, incepand din data de 20.10.2.003, in insolventa.
De asemenea, potrivit art.167 aliniatul 1 din Ordonanta Guvernului nr 92/2003 privind Codul procedura fiscala „organul de executare este obligat ca pentru creantele fiscale datorate de comerciantii, societati comerciale, cooperative de consum ori cooperative mestesugaresti sau persone fizice, sa ceara instantelor judecatoresti competente inceperea procedurii reorganizarii judiciare sau falimentului, in conditiile legii”.
Directorul general al SC Vinalcool SA, Dan Mandrea a precizat, in adresa transmisa DGFP ca „orice actiune intreprinsa in afara dispozitiilor O.G 92/2003 si a legii 64/1995 este ilegala, fiind mai mult decat notoriu faptul ca in mod constant v-ati opus la orice propunere a noastra de a va achita datoria pe care in mod deliberat ati provocat-o”.
Pentru mai multe articole vizitati(www.gazetadebacau.ro)