Amenda record de 700 de milioane de euro dictată de Consiliul Concurenței împotriva celor 10 bănci, pentru coordonarea comportamentului în procedura de stabilire a ROBOR, nu trebuie confundată cu o victorie automată în instanță pentru românii cu rate la bănci, explică, într-o opinie pentru HotNews, Calu Monica, jurist și economist specializat în Dreptul consumatorilor.
- Ea explică ce opreliști există acum „pentru judecarea unui proces consumator versus bancă”.
- Cum contează procesele dintre bancă și Consiliul Concurenței.
- Care sunt cele mai bune așteptări și pașii utili ai clientului.
- Argumentele expertei în articol.
„O lovitură dură de imagine pentru sistemul bancar”
Amenda reprezintă un act curajos și salutar, dar și o nouă bornă așezată pe un drum juridic și economic extrem de sinuos, marcat, ca origine istorică, de investigația deschisă în noiembrie 2008 cu privire la presupusul atac speculativ asupra leului.
Cu privire la investigația recentă, investigatorii Consiliului Concurenței au constatat că băncile participante la procesul de fixing au schimbat informații confidențiale și strategice pentru a influența artificial ROBOR, indicele de referință în funcție de care se calculează majoritatea creditelor în lei.
Deși instituția a precizat că nu este vorba despre un cartel clasic (o înțelegere explicită pe cifre), fapta reprezintă o încălcare gravă a regulilor de concurență.
Pentru a înțelege amploarea impactului social, trebuie amintit că ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) a reprezentat, până la introducerea indicelui IRCC (Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor) în mai 2019, indicele principal de calcul al dobânzilor variabile pentru creditele în lei. Mecanismul era simplu: dobânda plătită de debitor se compunea dintr-o marjă fixă a băncii plus valoarea fluctuantă a acestui indice de referință.
O creștere chiar și de un procent a ROBOR se traducea instantaneu în majorări substanțiale ale ratelor lunare pentru sute de mii de familii. Chiar și în momentul de față, există un număr însemnat de contracte de credit luate de consumatori înainte de 2019, în care dobânda lunară se calculează în funcție de ROBOR. Tocmai de aceea, confirmarea oficială a suspiciunilor privind o coordonare artificială a cotațiilor între bănci reprezintă o lovitură dură de imagine pentru sistemul bancar.
„Decizia nu echivalează cu câștigarea facilă a unor procese de către românii cu credite la aceste bănci”
Totuși, dincolo de satisfacția publică imediată, este necesară o analiză echilibrată și prudentă: decizia Consiliului Concurenței nu echivalează automat cu câștigarea facilă a unor procese individuale în instanță de către clienții persoane fizice ai respectivelor bănci.
Pentru o eventuală acțiune în instanță fundamentată pe legislația protecției consumatorilor, simpla invocare a Legii Concurenței nr. 21/1996 nu este suficientă, deoarece aceasta reglementează raporturile macroeconomice dintre profesioniști și stat. Pârghiile specifice dreptului consumului pe care clienții persoane fizice ale băncilor le pot analiza includ:
Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte. Din perspectiva acestei reglementări, coordonarea artificială a cotațiilor ROBOR poate fi încadrată ca o omisiune înșelătoare sau o practică comercială contrară diligenței profesionale. Ca urmare a acestor practici, consumatorilor le-a fost deformat în mod substanțial comportamentul economic, fiind forțați să accepte costuri de creditare stabilite în mod netransparent și anticonconcurențial.
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contracte: deși clauza care definește dobânda variabilă formată din „Marjă fixă + ROBOR” respectă formal legislația bancară, modul de formare a componentei variabile (ROBOR) poate fi atacat sub aspectul lipsei bunei-credințe și al dezechilibrului semnificativ creat între părți, dacă se dovedește că acest indice nu a fost determinat de piața liberă, ci de înțelegeri de tip cartel.
Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor: dreptul fundamental al consumatorului de a fi informat complet, corect și precis asupra caracteristicilor serviciilor financiare a fost grav încălcat prin vicierea mecanismului de calcul al indicelui de referință.
Ce va însemna pentru cei cu rate faptul că băncile contestă amenda în instanță
Din perspectivă strict juridică și procesuală, un consumator este mai bine protejat de legislația specifică a consumului decât de cea a concurenței, adică de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive și OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit, care reprezintă o cale mult mai accesibilă, mai rapidă și mai sigură pentru obținerea restituirii sumelor plătite în plus.
În ceea ce privește sarcina probei și mecanismul de analiză în instanță, pe tărâmul concurenței, conform OUG nr. 170/2020, consumatorul poartă o sarcină probatorie extrem de grea. Chiar dacă existența faptei anticoncurențiale este constatată de Consiliul Concurenței, reclamantul trebuie să demonstreze în instanță legătura de cauzalitate directă între înțelegerea de tip cartel a băncilor și prejudiciul efectiv suferit în propriul patrimoniu.
Pe tărâmul protecției consumatorilor Legea nr. 193/2000 operează o veritabilă inversare a sarcinii probei, deoarece, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, profesionistul (banca) este cel care trebuie să dovedească faptul că o clauză contractuală a fost negociată direct cu clientul. Cum indicii ROBOR și formulele de calcul sunt preformulate și incluse în contracte de adeziune, caracterul nenegociat este implicit, transferând întreaga presiune juridică asupra băncii.
O altă problemă complexă de care se vor izbi consumatorii va fi aceea a valorii prejudiciului individual. Pentru a obține restituirea unor sume de bani în instanță, fiecare consumator trebuie să demonstreze atât raportul de cauzalitate, cât și cuantumul exact al prejudiciului. Este extrem de dificil de calculat din punct de vedere matematic și financiar cu cât anume a crescut rata unui client strict din cauza „coordonării” dintre dealeri, separat de contextul macroeconomic general (inflație, decizii de politică monetară, context global). De asemenea, pentru fiecare contract individual de credit va trebui probată exact perioada în care ROBOR a fost obținut prin mecanismul de fixare cu încălcarea regulilor de concurență, conform cu faptele sancționate de Consiliul Concurenței. O expertiză contabilă de acest tip este în general costisitoare pentru un simplu consumator în cadrul unui proces.
Deși art. 16 alin. (1) din OUG nr. 170/2020 permite instanței să estimeze cuantumul prejudiciului când determinarea exactă este dificilă, această estimare implică expertize judiciare financiar-bancare extrem de complexe. Este aproape imposibil de stabilit cu certitudine matematică care ar fi fost valoarea „curată” a ROBOR-ului într-o piață complet liberă, comparativ cu valoarea „manipulată”. Procesele riscă să se prelungească ani de zile în dispute privind cuantumul prejudiciului.
Dreptul consumatorului nu operează cu noțiunea fluidă de „estimare a prejudiciului”, ci cu sancțiunea civilă a nulității absolute a clauzei abuzive. Odată ce instanța constată că o clauză privind dobânda variabilă creează un dezechilibru semnificativ, clauza este declarată nulă și eliminată din contract. Efectul juridic al nulității este restitutio in integrum (restabilirea situației anterioare). Banca este obligată prin lege să returneze integral toate sumele percepute în plus în baza acelei clauze, fără a mai fi nevoie să se calculeze diferențe de indici sau ecarturi de piață. Astfel, în abordarea consumeristă, evaluarea se face strict la nivelul contractului individual.
Scandalul cartelului ROBOR devine un argument juridic imbatabil pentru a demonstra încălcarea bunei-credințe profesionale și a exigențelor de transparență (consacrate de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene – CJUE). La momentul semnării contractului de către consumator, mecanismul de formare a dobânzii nu i-a fost prezentat în mod transparent, din moment ce valoarea indicelui de referință nu reflecta realitatea pieței, ci acțiuni concertate ascunse. Lipsa de transparență atrage automat caracterul abuziv al clauzei.
Consumatorii care pornesc acum acțiuni individuale riscă să piardă procesele
Însă, odată deschisă calea unui litigiu în instanță, consumatorii trebuie să țină cont de riscul suportării cheltuielilor de judecată. Consumatorii care pornesc acum acțiuni individuale, dar chiar și pentru cele de tip colectiv este valabil, riscă să piardă procesele din cauza lipsei caracterului definitiv al deciziei Concurenței sau a imposibilității dovedirii prejudiciului cert. În caz de eșec, aceștia vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată, posibil semnificative, ale caselor de avocatură care reprezintă băncile.
Cu toate acestea, deja o parte dintre băncile sancționate și-au anunțat intenția de a ataca în instanță sancțiunile primite. Contestarea deciziei de către bănci se va transpune în litigii complexe de contencios administrativ îndreptate direct împotriva Consiliului Concurenței. Un proces pe contencios administrativ de o asemenea magnitudine va dura ani de zile, trecând prin Curtea de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție. Până la o sentință definitivă care să confirme decizia Consiliului Concurenței, prezumția de nevinovăție a băncilor rămâne valabilă în fața instanțelor civile. Iar până la pronunțarea unor hotărâri definitive în contencios administrativ nu doar că ar putea dura ani de zile, dar va fi și o opreliște pentru judecarea unui proces consumator versus profesionist (bancă).
Mai trebuie precizat și că băncile își construiesc deja apărarea invocând normele Băncii Naționale a României (BNR), care le obligă prin regulament să publice permanent cotații ferme în cadrul fixingului.
Acest conflict instituțional subtil între normele BNR și evaluarea a ceea ce Consiliul Concurenței a considerat a fi o înțelegere de tip cartel aduce un grad ridicat de imprevizibilitate asupra modului în care judecătorii vor soluționa cauzele civile ale debitorilor individuali.
Probele și constatările strânse de Consiliul Concurenței contra celor zece instituții bancare nu pot fi valorificate imediat în procese
Din perspectiva drepturilor consumatorilor, miza acestui blocaj este una de tehnică juridică și de strategie procesuală. Debitorii individuali trebuie să înțeleagă că probele și constatările strânse de Consiliul Concurenței contra celor zece instituții bancare nu pot fi valorificate imediat în procese de către consumatori cu creditorii lor. Ele vor putea servi ca probe solide în litigiile civile privind caracterul abuziv al dobânzilor abia după ce decizia de sancționare va fi validată definitiv de către instanțele de judecată.
Practic, prudența ar fi calea de urmat pentru consumatorii care au contracte de credit la care dobânda este calculată în funcție de indicele ROBOR, prin urmărirea continuă a fazelor dintre bănci și autoritatea de supraveghere a concurenței piețelor, pentru a evalua soliditatea probelor (schimburi de mesaje, telefoanele deparolate).
În mod realist, mai ales în această perioadă de inflație ridicată și de incertitudini pe piața muncii, în cazul în care debitorii nu mai pot susține plata ratelor la credite, utilizarea mecanismelor alternative de soluționare, cum este Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), pentru renegocierea condițiilor contractuale și trecerea de la ROBOR la IRCC sau dobânzi fixe, ar fi un demers mult mai rapid și lipsit de riscuri financiare decât un proces civil de durată.
Desigur, stabilitatea financiară durabilă și încrederea în bănci nu se pot edifica pe tolerarea unor eventuale anomalii de piață și a unor comportamente incorecte a acestora față de consumatori. De aceea, deși riscurile economice imediate sunt reale, soluția pe termen lung nu este abandonarea demersurilor, ci restabilirea echilibrului contractual, condiționată însă de deznodământul testului de legalitate din instanțe a sancțiunilor impuse de Consiliul Concurenței.
Experiențele din litigiile trecute – în special cele legate de clauzele abuzive privind comisioanele bancare sau creditele în franci elvețieni – arată că drumul spre recuperarea prejudiciilor este lung, sinuos și marcat de o jurisprudență adesea neunitară. Entuziasmul public generat de această amendă record nu trebuie să întunece rațiunea juridică, iar asaltarea instanțelor cu acțiuni pripite, înainte ca decizia Consiliului Concurenței să rămână definitivă, poate aduce consumatorilor mai multe pierderi financiare decât reparații.
Momentul actual cere responsabilitate din partea tuturor actorilor implicați, iar poziția optimă constă în prudență, monitorizarea atentă a deciziilor instanțelor de contencios administrativ și exploatarea mecanismelor de negociere amiabilă. Echilibrul între sancționarea fermă a abuzurilor de piață și protejarea stabilității financiare a cetățenilor reprezintă singura cale prin care această amendă istorică se poate transforma într-un câștig real, pe termen lung, pentru societatea românească.
