Science Report: Creatorii celor mai faimoase picturi rupestre erau canibali ● Vârsta celor mai vechi urme umane din America de Nord a fost confirmată ● E cazul să ne facem griji și pentru deșeurile spațiale din jurul Lunii

​Creatorii celor mai faimoase picturi rupestre erau canibali ● Vârsta celor mai vechi urme umane din America de Nord a fost confirmată ● E cazul să ne facem griji și pentru deșeurile spațiale din jurul Lunii

Creatorii celor mai faimoase picturi rupestre erau canibali

Magdalenianul a fost o cultură preistorică aparte. O cultură regională, care s-a manifestat cu precădere pe teritoriul Franței și al Peninsulei Iberice, cu urme care ajung până în Anglia și chiar centrul Europei. A fost precedată de solutreean, o altă cultură locală, care se regăsește în același areal.

În același timp, în perioada în care apar urmele acestei culturi (cca. 18.000 – 12.000 de ani B.P.), o alta domina centrul, sudul, estul și sud-estul Europei, epigravettianul. Sunt culturi care au rădăcini în mai vechiul gravettian și care, era imposibil să nu fi fost astfel, s-au și întrepătruns în anumite zone geografice.

Creatorii culturii magdalenieneau rămas însă un etalon în ceea ce privește arta rupestră. Poate cele mai faimoase picturi de acest gen din istoria artei paleolitice se regăsesc în arealul magdalenian, cu exemple ca Altamira sau Lascaux.

Ce ne interesa însă pe noi astăzi este un studiu recent publicat în revista Quaternary Science Reviews de către doi cercetători britanici de la Departamentul de Studiu al Evoluției Umane din cadrul Muzeului de Istorie Naturală din Londra.

Cei doi au plecat de la o descoperire efectuată în sudul Angliei, în situl de la Cough`s Cave, acolo unde fosilele umane asociate culturii magdaleniene prezintă urme de antropofagie, inclusiv urme lăsate de dinți umani. Frapant este și faptul că o calotă craniană descoperită tot acolo a fost în mod clar prelucrată pentru a fi transformată în cupă.

Urmând acest fir, cercetătorii au făcut un inventar cu descoperiri similare din 59 de situri magdaleniene din vestul Europei. Dintre acestea, 13 denotă clar practica antropofagiei, 25 o arată pe cea a înhumării, iar două prezintă urme ale ambelor practici.

Dar fiind faptul că magdalenienii erau vânători excepționali, fapt dovedit de multitudine de fosile animale descoperite în siturile lor, nu poate exista decât o singură explicație. Anume că acel canibalism era unul ritualic, mai degrabă decât o pură folosire a tuturor resurselor alimentare disponibile.

La fel de interesant este că practica este virtual inexistentă în cealaltă cultură europeanp, epigravettianul. De altfel, antropofagia ritualică a avut o existență efemeră, ea dispărând spre finalul perioadei magdaleniene. Iar aici, explică specialiștii, putem să ne gândim la o influență epigravettiană, acei vânători migrând spre vestul Europei, acolo unde și-au impus cultura. Ba mai mult, ar fi înlocuit pe purtătorii culturii magdaleniene.

Evident, având în vedere că vorbim de o perioadă totuși puțin înțeleasă, cu multe necunoscute, este greu de spus dacă indivizii care practicau canibalismul vizau membri ai propriei comunități sau pe ai altora.

De asemenea, este foarte dificil de stabilit relațiile dintre cele două culturi contemporane, influențele reciproce sau chiar gradul de interacțiune de-a lungul timpului.

Vârsta celor mai vechi urme umane din America de Nord a fost confirmată

În urmă cu circa doi ani, o știre privind cele mai vechi urme de picior umane din America de Nord (de altfel și cele mai vechi dovezi palpabile ale existenței omului acolo), unele cu o vechime estimată atunci la cca. 23.000 de ani, a creat rumoare în rândul comunității științifice. Este adevărat că mulți specialiști au privit cu scepticism descoperirea și au criticat modul în care fuseseră realizate datările.

Mai mult, dat fiind faptul că urmele fuseseră descoperite în New Mexico, și cum singura rută logică a pionierilor care au pătruns din Siberia către America de Nord ar fi trebuit să fie strâmtoarea Bering (sau fâșia de uscat care lega cele două continente, botezată Beringia), devenea cert că prezența umană pe continentul nord-american ar fi trebuit să fie ceva mai veche de atât, posibil chiar din ultimul maxim glaciar, de acum 26.000 de ani.

Echipa care a realizat descoperirea și, ulterior, datările, a reluat analizele și a efectuat o nouă serie de datări, al căror rezultat a fost publicat în revista Science. Inițial, în 2021, au fost datate granule de polen recoltate de sub urmele de picior respective. Criticii au subliniat că, posibil, urmele să fi apărut la o dată ulterioară, posibil undeva pe la 16.000 de ani, nicidecum la 23.000.

Noile analize au avut în vedere trei mostre de sol recoltate chiar din nivelul urmelor, fiecare conținând circa 75.000 de granule de polen. Apoi, au fost realizate analize prin metoda luminiscenței, metodă care arată când a fost expus un obiect ultima dată la lumina solară. În cazul de față este vorba despre granule de cuarț. Și toate acestea au dat același rezultat, similar cu primele…cca. 23.000 de ani.

În felul ăsta se confirmă, practic, ceea ce se tot spune de mai bine de 20 de ani. Anume că Homo sapiens a pătruns în America de Nord cu mult înainte de prezumptiva dată de 13.000 de ani, atunci când apar urmele de necontestat ale culturii Clovis.

E cazul să ne facem griji și pentru deșeurile spațiale din jurul Lunii

Dacă orbita Terrei este deja sufocată de deșeuri spațiale, cu sute de milioane de resturi care plutesc pe acolo, Luna începe să cunoască un fenomen similar. În fapt, orbita Lunii ar urma să se aglomereze peste măsură în perioada care urmează, mai ales pe fondul cursei spațiale care are ca obiectiv prima bază selenară permanentă.

Se estimează că peste 100 de misiuni selenare vor avea loc în următorii zece ani. ESA, de asemenea, are în plan să creeze o rețea de sateliți pe orbita Lunii. Iar toate astea vin cu un cost, cel al deșeurilor. Și cum nimeni nu deține Luna, nimeni nu are, teoretic, obligația de a face curățenie pe acolo.

Nu vorbim acum despre ceea ce se află pe suprafața Lunii, inclusiv în jur de 100 de pungi cu deșeuri umane, pe lângă resturile sondelor, roverelor sau părților/componentelor diferitelor rachete care au ajuns acolo. Vorbim doar despre deșeurile spațiale. E de la sine înțeles că, pe măsură ce orbita Lunii va deveni din ce în ce mai aglomerată, siguranța misiunilor va deveni o problemă majoră.

Problema a fost ridicată de un grup de specialiști de la Universitatea Purdue, SUA, într-un studiu recent. Iar oamenii de acolo subliniază ceea ce ar trebui făcut. Având în vedere că interesele economice care au în vedere resursele Lunii vor duce la o activitate fără precedent pe acolo, este imperios necesar să fie ratificată cumva problema deșeurilor.

În cazul Terrei, există deja Acordul Artemis, semnat de 29 de țări în 2020, care privește tocmai aspectul acesta. În cazul Lunii nu există nimic deocamdată, iar discuțiile, după cum v-ați dat seama, sunt de abia într-o etapă incipientă.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!