Science Report: Rusia a demarat lucrul la centrala nucleară care va fi trimisă pe Lună

​Lucrul a început deja, declară Iuri Borisov, directorul Agenției Spațiale Ruse (Roscosmos), iar viitoarea centrală nucleară va ajunge pe Lună în perioada 2033-2035. Și nu este singurul proiect spațial pe care Rusia îl are în plan, cel puțin la nivel declarativ. Alte știri din Science Report: ● Motorul warp a putea deveni realitate, cel puțin teoretic ● Strămoșul ungulatelor de azi nu era mai mare decât un șoarece

Rusia a demarat lucrul la centrala nucleară care va fi trimisă pe Lună

Rusia nu a glumit atunci când, în urmă cu doar două luni, anunța oficial, prin persoana lui Iuri Borisov, directorul Agenției Spațiale Ruse (Roscosmos), că ia în calcul proiectarea unei centrale nucleare de mici dimensiuni care să fie transportată pe Lună și care să alimenteze viitoarea bază lunară comună, ruso-chineză.

Într-o nouă declarație de presă, oficialul rus a afirmat că lucrul a început deja, iar viitoarea centrală nucleară va ajunge pe Lună în perioada 2033-2035, relatează Reuters. Rusia, conform lui Iuri Borisov, va contribui astfel decisiv la succesul viitoarei baze lunare, prin expertiza specialiștilor ruși în energia nucleară spațială.

Va fi o provocare cu care nimeni nu s-a mai confruntat până acum, a adăugat directorul agenției spațiale ruse, cu atât mai mult cu cât centrala va fi amplasată complet automat, fără prezență umană.

Nu este singurul proiect pe care Rusia îl are în plan, cel puțin la nivel declarativ. Oamenii de știință de acolo intenționează să construiască o navă spațială propulsată de un reactor nuclear. Este vorba despre un remorcher spațial uriaș, capabil să transporte încărcături mari de pe orbita Terrei pe orbita Lunii sau a altor corpuri cerești.

Până în prezent, a declarat Iuri Borisov, toate impedimentele au fost deja rezolvate, mai puțin unul singur… modul de răcire al reactorului. Însă, adaugă acesta, problema va fi rezolvată în viitorul apropiat.

Rusia are planuri mari, inclusiv să întreprindă operațiuni miniere pe Lună, însă programul spațial rusesc a cunoscut un recul semnificativ în ultimele decenii, în special după căderea blocului comunist.

Poate cel mai mediatizat eșec a fost prăbușirea pe Lună a sondei Luna-25, anul trecut, în ceea ce a reprezentat prima tentativă de aselenizare a Rusiei după 47 de ani. În ciuda acestui eșec, Rusia a anunțat că intenționează să trimită alte două sonde pe Lună (Luna-26 și Luna-27) în 2027, respectiv 2028.

Motorul warp a putea deveni realitate, cel puțin teoretic

Dacă sunteți fani ai literaturii și ai filmelor SF, în special al seriilor Star Trek, nu se poate să nu fi auzit de motorul warp. Un motor care permite manipularea spațiu-timp pentru a permite călătorii spațiale la viteze super-luminice.

Ideea este că, în 1994, un fizician mexican, Miguel Alcubierre, a publicat un studiu revoluționar în care explica faptul că motorul warp ar putea depăși granițele SF și ar putea fi o realitate în viitor. Mai mult, el explica principiile pe care acesta ar putea funcționa.

Spre exemplu, un motor warp nu este unul care generează o forță de propulsie fantastică, una capabilă să deplaseze nava spațială la viteze de câteva ori mai mari decât cea a luminii. Nu. Motorul warp deformează spațiu-timpul. Pe scurt, comprimă spațiu-timpul din fața navei și îl extinde în spate.

Astfel, se creează o bulă spațio-temporală care permite navei să călătorescă nu doar la viteze inimaginabile, ci și pe distanțe așișderea. Iar motorul Alcubierre tocmai asta făcea. Problema este că el funcționa cu o substanță despre care nu știm sigur dacă există sau nu… energia întunecată.

Studiul lui Alcubierre a apărut în revista Classical and Quantum Gravity, cum spuneam, în 1994. Recent, după exact 30 de ani, un alt studiu, publicat în aceeași revistă, insistă asupra faptului că prezumptiva energie întunecată nu e imperios necesară în ecuație.

Echipa de fizicieni de la Universitatea din Alabama care a semnat studiul susține că motorul warp poate deveni realitate, folosind un melanj complicat de tehnici gravitaționale, un înveliș de materie stabilă, vectori de distribuție și alte soluții care, în mare parte, sunt similare cu motorul Alcubierre.

Diferența este, susțin autorii, că motorul propus de ei nu ar atinge viteza luminii, ci doar se va apropia ea. Acum, nu trebuie să vă entuziasmați prea tare. Ceea ce au făcut fizicienii americani a fost un exercițiu de imaginație, dublat de foarte multe calcule matematice și fizice. Nu înseamnă că vom avea un motor warp funcțional în viitorul apropiat.

Ceea ce este cu adevărat important, și asta speră și fizicienii amintiți, este ca studiul să reprezinte măcar un mic pas către ceea ce înseamnă motorul warp. O inovație tehnologică revoluționară care, cel puțin în teorie, poate fi posibilă.

Strămoșul ungulatelor de azi nu era mai mare decât un șoarece

În principiu, nu ar trebui să mire o astfel de afirmație. Absolut toate mamiferele de azi au ca strămoși animale de mici dimensiuni, care au apărut în Jurasic, acum cel puțin 160 de milioane de ani. Diferența este că, în cazul de față, vorbim despre un animal a cărui linie evolutivă poate fi urmărită până în prezent.

Este vorba despre un specimen fosil de mici dimensiuni (avea o greutate medie de circa 455 de grame), descoperit într-un sit paleontologic din Colorado, SUA. Botezat Militocodon lydae, animalul a trăit acum circa 65,43 de milioane de ani, la scurtă vreme după extincția masivă de la finalul Cretacicului (cca. 66 de milioane de ani) care a dus la dispariția dinozaurilor.

Interesant este că Militocodon lydae făcea parte dintr-un grup animal care a dat naștere ungulatelor (mamifere care au falangele acoperite cu copite). Descoperirea în sine, un craniu și o mandibulă fragmentate, este una de excepție.

În primul rând, pentru că nivelurile sedimentare din acea perioadă sunt unele extrem de sărace în fosile. În fond, vorbim de o perioadă aflată la doar 600.000 de ani distanță față de extincția masivă de la finalul Cretacicului. Un grăunte de nisip la nivel geologic.

În al doilea rând, pentru că specimenul fosil face legătura evolutivă între proto-primatele mai vechi și ungulatele de azi. Este adevărat că tabloul general al evoluției acestor animale nu este complet, însă cu fiecare descoperire de acest gen, imaginea evoluției diferitelor grupuri animale devine din ce în ce mai clară.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro