Seful Politiei Economice Dolj, corigent la Penal
Seful Politiei Economico-Financiare Dolj, pana nu demult adjunct al comandantului Politiei municipiului Craiova, are un mare necaz cu Penalul.
Comisarul Laurentiu Gulin nu reuseste sa promoveze examenul la… materia pe care o practica, de vreo zece ani, in cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Dolj.
Student in anul IV la Facultatea de Drept “Nicolae Titulescu” din cadrul Universitatii din Craiova, comisarasul nostru tot incearca, de vreo patru sesiuni, sa dea de cap Penalului Special – caci asta este denumirea materiei care l-a adus in prag de repetentie.
Nu acelasi lucru se poate spune si despre Criminalistca, examen la care ofiterasul Gulin a obtinut, ce-i drept, nota maxima. Numai ca, respectivul examen este singurul pe care comisarul Gulin l-a promovat in ultima sesiune.
Om ocupat “pana peste cap”, Laurentiu Gulin nici n-a prea avut timp sa calce, de altfel, pe la multe dintre examene, amintindu-si, se pare, doar rareori, ca daca nu termina facultatea ar putea avea de suferit pe plan profesional, caci ofiterilor MAI li se cere, mai nou, sa aiba studii superioare.
Intre timp, “promitatorul” politist continua sa promoveze-n grad precum creste Fat Frumos, ajungand, in doar cativa ani, de la locotenent la comisar.
intrebat, de ziaristi, cum se descurca in lupta impotriva infractionalitatii, atata timp cat Codul Penal ii este, dupa cate se pare, strain, comisarul restantier a replicat ca asta n-ar fi treaba mass-media. (Cristian Vasilcoiu)