Sezatoarea s-a mutat la mall

Batrinii din orasul lui Boc circula gratis cu autobuzul si merg seara de seara, in “pelerinaj” la mall. Au descoperit aceasta noua metoda de evadare din singuratate si de intrare intr-o noua iluzie. Nu cumpara nimic, rareori intra in magazine, dar stau pe canapele, se intilnesc cu alti pensionari la o poveste si se incalzesc. Se plimba pe sub boltele de plexiglas, pe linga reclamele marilor firme. Singuri sau cu alt batrin de mina, petrec citeva ceasuri sub palmierii stranii, nici ei la locul lor, si fara sa clipeasca se incalzesc la lumina unui loc de noi inventat.

Ninusca e din Aschileul Mic, are 83 de ani, ochii albastri si o parere formata despre mall-uri. Imbracata toata in negru merge usor aplecata, atenta, pe gresia ca gheata ce acopera citeva hectare de mall, in capatul dinspre Sud-Est al orasului. “Or facut si ai nosti, pe timpuri, biserici, dar aiastea sint mai mari. Nu stiu chiar bine cum le zice, magazine, magazine, da… aveam si noi la Aschileu mai demult coperative cu de toate. Cu piine, rachiu, chibrite, petrol… astea sint ceva modern. Mie imi place sa le vizitez. Cind ma duc vara la sat, acasa la rude, le-oi povesti cum e pe aici. ” spune Ninusca din Aschileul Mic, care acum locuieste la Cluj, la copii.

E o batrina frumoasa, isi aminteste cum se faceau serbarile la sat, cind venea Craciunul, mai An Nou, vara dupa secere… Cel care termina primul primea cununa si-i cintau lautarii. Se intilneau la biserica, mai stateau oleaca la povesti. Sau la sezatori, iarna. Dar de ce o intreb toate astea? Pe batrina Ninusca o tulbura amintirile. Ii plac vitrinele, ii plac fintinile, ii place ca sunt “canapeiuri” pe care sa stai cind ostenesti.

Privitorii de vitrine

A fost profesoara de istorie, vine aproape in fiecare seara la mall, uneori pe la amiaz cu prietenele. Cind isi pot permite merg la un piure de castane, la etaj, cind nu, se plimba, povestesc, schimba pareri si se odihnesc pe canapele. “E o placere sa stai si sa privesti, e aerisit, e multa lumina. Nu avem bani sa ne cumparam ceva din magazinele astea. Nu sint pentru noi. O curea barbateasca, ati vazut, este peste o suta de lei! Si nici nu sint bune.

Pe vremea mea o pereche de cizme erau din piele, te tineau zece ani. La fel un palton, din stofa buna! Acum sint facute sa le arunci, de, societatea de consum! Dar nu cu cumparaturile avem noi treaba. Ne place pur si simplu sa ne plimbam pe aici. E cald, placut si vezi oameni. Pensionarii nu-si permit sa cumpere ci sa priveasca. Vitrinele, aranjamentele, muzica… Altadata mergeam la terasa «Boema» pe Iuliu Maniu, sau la cofetarie, in centru, la Teatru sau la Opera. Acum nu ne mai permitem, stiti, biletul e scump.

La fel si masa la restaurant. Dar aici venim des, de cind s-a deschis, ne facem plimbarea, cum ar veni. In plus, poate ca ne amagim, dar e un aer de metropola occidentala, nu de provincie. Noi nu ne permitem sa calatorim. Asta pentru noi e un fel de calatorie, si e gratis”, explica doamna Minerva, fosta profesoara, cum a ajuns sa-si petreaca zilele la mall. Uneori vine cu sotul, un barbat care mai profeseaza in invatamint, la particular.

Au timp, n-au bani

“Vin ca o fost orezu’ mai ieftin si sa iau suc la fata. Dar nu mi-o fost usor cu toate ca avem gratis pe troleu, ca din Zorilor se vine greu. (Se ridica si striga dupa Vasile, sa-l intrebe daca nu-i cu masina, s-o duca si pe dumneaei acasa, ca locuiesc aproape. Vasile nu poate.) Amu’ stau un picut sa-mi trag sufletu si ca nu ma simtasc prea bine. Sint bolnava cu diabetu’. Ma uit si eu, imi clatesc ochii pe la frumusetile astea. Nu intru prin magazine ca ma simt cumva ca n-am eu bani sa cumpar ce vind ei acolo.

Am pensie de trei milioane si ce mai iau, din august, dupa diabet, iar sotul n-o lucrat. Dar mai vin ca am timp si fac un picut de economie la bani. Am de tinut fata, eu sint cu proteza la picior, iar barbatul bolnav. Fata s-o inscris la «Dansez pentru tine», nu stiti de ce n-or mai dat nici un semn de viata? Or fi scos-o?”, intreaba doamna Maria Sindean, care nu are momentan cu cine vorbi. Pe canapeaua vecina sta un batrin, dar are nepotul cu el.

Ce cauta batranii la mall

„Oricit de ciudat ni s-ar parea noua, acest tip de comportament le aduce batrinilor un beneficiu. Le ofera ceva ce ei nu au. Poate suportul social de care au nevoie, sintem fiinte sociale, poate atmosfera de sarbatori pe care nu o au acasa, poate caldura de acolo si noutatea pe care o reprezinta un astfel de loc pentru o persoana virstnica. Este mijlocul descoperit de ei prin care cauta atentie, companie, suport social.” explica Daniel David specialist in psihologie comportamentala.

Scapati din strategii

La Cluj s-a ajuns la o intreaga isterie creata de deschiderea mall-urilor si a supermarketurilor. In toamna aceasta, special pentru a prinde sezonul cumparaturilor de iarna, s-au deschis aproape simultan doua mall-uri, primele din oras. Unul al omului de afaceri Arpad Paszkany, care este si patronul clubului de fotbal CFR Cluj, si celalalt al lui Iulian Dascalu, un om de afaceri iesean.

Alte opt supermarketuri completeaza peisajul comercial al acestui oras identificat pe harta economica a Romaniei ca fiind unul al serviciilor. Clujenii au dat navala in decembrie pe portile mall-urilor, cum era de asteptat. Ce nu era prevazut in nici o strategie de marketing, in nici o previziune de piata, au fost acesti batrini care migreaza din casele lor tacute si reci spre locurile cu forfota. Spre mall-uri.

Atrasi de beculete si sclipici ca fluturii de noapte, batrinii stau, se uita si nu cer nimic. Pentru ei e loc de intilnire, ca altadata in centrul satului, la biserica sau la hora. E locul in care nu trebuie sa dai niciun ban ca sa stai si sa privesti. E intilnirea lor cu spectacolul lumii moderne, de dincolo de usa blocului comunist. Spectacol pentru care nu li se cere bilet.