Singuratatea maidanezului pontic (de Adrian Ursu)
Cu degetele raschirate pieptene, Corneliu Vadim Tudor pare pierdut in nehotarare: sa isi mai dreaga poza de fante politic ofilit sau sa-si smulga sincer parul din cap? Alege, desigur, prima varianta, caci un patriot adevarat, nu-i asa, trebuie sa fie demn chiar si-atunci cand ramane gol.
Iesirea televizata de luni seara a presedintelui PRM a fost una de toata mila. Puternic tranchilizat dupa ultimele sedinte de socuri politice, C.V. Tudor a renuntat la tonul latrat si la maraielile inspumate, preferand sa se gudure, aproape cersind prietenia trecatorilor. Parasit de mai toti cei care ii carau servieta, ii sorbeau cuvintele si ragaiau de placere la auzul mojiciilor sale, isi numara acum curtenii pe degetele de la o mana. I-au mai ramas doar scutierul Funar, un Sancho Panza incalecat invers pe magar, si carturarul ratutit, Bolcas. Din parlamentarii alesi in 2004, jumatate au zburat de sub aripile tot mai jumulite ale vulturului cruciat.
Asa se face ca singurele sale sperante electorale sunt acum desenate in jurul tatuajelor Queridei.
Cam putin pentru cineva care visa sa conduca Romania…
Pana acum, cand partidele politice, impinse de la spate de Occident sa ia distanta, se deziceau de orice colaborare si incercau sa izoleze PRM, Vadim Tudor nu parea deloc temator. Ii avea pe aplaudacii care chiar il faceau sa se creada puternic si iubit. Adunati in jurul sau fie din fascinatia pentru eruditia lui de almanah, fie pentru ca in PRM gasisera unicul refugiu cu porti deschise pentru proscrisi, mai toti acolitii Tribunului si-au luat talpasita cand au simtit ca nu mai au nimic de castigat: verbul i s-a stins, epoca i-a apus.
Acum C.V. Tudor nu mai aude voci. In jurul lui e o liniste datatoare de tiuituri in urechi. Si asta il sperie, il indeamna sa se lege de orice semn de bunavointa, al oricui, in speranta ca inca mai conteaza, ca totusi mai e bagat in seama, ca n-a murit. „O femeie de toata isprava“ – asa a descris-o luni seara pe Elena Udrea. Pai ce mai era in alte vremuri la gura si la pixul lui Alcibiade cand venea vorba de ispravile blondei de pe langa biroul prezidential! Acum, pentru simplul motiv ca pedelista sex-simbol a socotit justificata contestatia PRM la legea uninominalului, a devenit buna de pus la icoana.
Tot de teama singuratatii l-a luat de brat si pe Becali, in speranta ca nu va mai fi doar el saltimbancul politicii romanesti: „Sa-l vedeti pe dom’ Jiji cand o topai pe pupitrele din Parlament, cu o morisca de-aia in mana (roteste bratul in aer si ranjeste satisfacut – n.a.), ca in galerie la Steaua!“. Te uiti jenat si nu mai stii ce sa faci. Pe vremuri, agresivitatea liderului PRM te scotea din minti, josniciile sale te faceau sa-l dispretuiesti.
Cand sarea la om, cand isi aduna haita ca sa atina calea oricui, cand sfasia turbat mana celui care i-o intinsese cu buna-credinta, stiai de unde sa-i iei: chemai hingherii, te aparai cu ce aveai la indemana sau, pur si simplu, treceai pe trotuarul de vizavi. Acum, naparlit si fara vlaga, pare un maidanez singuratic, alergand bezmetic intre umbrele de care nu stie daca sa se fereasca sau sa se apropie.
INTERVIURILE HotNews.ro