Soarta garanțiilor autonome în insolvență
Pe fondul unei situații economice incerte și, din pacate, cu un trend negativ vizibil, mediul de afaceri din România încearcă, la rândul său, să ajusteze mecanismele uzuale ale activității și, în cazuri limită, însă nu neaparat izolate, să apeleze la măsurile juridice, eventual judiciare, necesare conservării afacerii și, de ce nu, protejării celor implicați în desfășurarea acestuia.
Una dintre măsurile frecvent utilizate de afacerile a căror activitate a fost afectată de măsurile luate de autorități în contextul epidemiologic generat de pandemia cu SARS-Cov-2 (unele mai mult, altele mai puțin justificate, dar fără a face obiectul analizei în prezentul articol), este procedura de insolvență.
Destinată, în mod special, redresării economice, intrarea în insolvență a unui operator economic are printre principalele efecte suspendarea oricărei acțiuni judiciare, extrajudiciare și a măsurilor de executare silită asupra averii debitorului – măsură care stă la baza principiului realizării în mod colectiv a creanțelor împotriva debitorului ajuns în insolvență (art. 75 din Legea nr. 85/2014). Suplimentar, nici accesoriile (dobânzi, penalități, majorare etc.) aferente acestor sume nu vor mai curge de la data deschiderii procedurii insolvenței (art. 80 din Legea nr. 85/2014).
Astfel, un efect pozitiv imediat asupra patrimoniului societății aflate în insolvență este eliberarea presiunii unei executări silite care, de cele mai multe ori, ar fi putut reprezenta intrarea într-un colaps economic.
Cu toate acestea însă, nu trebuie ignorat un aspect extrem de important în dinamica raporturilor contractuale ale societăților ajunse într-o asemenea situație, respectiv soarta garanțiilor autonome constituite de către operatorii economici, pentru garantarea obligațiilor lor. Deseori se solicită garantarea obligațiilor cu emiterea unor instrumente autonome de garantare, cel mai adesea fiind utilizate Biletele la Ordin, Filele CEC sau Scrisorile de Garanție Bancară.
Interesul celor care solicită și beneficiază de aceste garanții este ca ele să nu fie legate tot de persoana operatorului economic pentru care se garantează, ci să fie asumate de către terțe persoane, distincte de aceasta, cu un grad de solvabilitate mai ridicat (de exemplu, prin avalizarea biletului la ordin, ori prin însăși natura acesteia, în cazul Scrisorilor de Garanție Bancară).
Dacă în privința patrimoniului societății aflate în insolvență dispozițiile legale anterior citate asigură o protecție cu ocazia deschiderii procedurii împotriva executării, nu același lucru se întâmplă și cu aceste instrumente autonome de garantare, constituite/emise de alte persoane, împotriva cărora nu operează suspendarea legală a executării.
Mai exact, dacă operatorul economic cu privire la care s-a deschis procedura insolvenței nu va putea fi urmărit silit pentru creanțele datorate, cei care au constituit garanțiile aferente acestor creanțe nu sunt protejați, întrucât executarea acestor garanții se face, din punct de vedere juridic, împotriva acestora din urmă, iar nu împotriva societății.
În aceste condiții, se recomandă o atenție sporită celor în măsură să decidă cu privire la deschiderea procedurii insolvenței, dat fiind că, de cele mai multe ori, este vorba de persoane care au garantat pentru aceste societăți (practica uzuală este aceea a constituirii garanțiilor de către asociații/acționarii/administratorii societăților în cauză) și care se pot supune ei înșiși unor proceduri de executare silită.
Chiar și în aceste condiții, soarta garanțiilor autonome nu este totuși absolut independentă de cea a creanțelor pe care acestea le garantează și care fac obiectul realizării în procedură colectivă în insolvență.
Există un raport totuși între existența creanței realizate în procedura insolvenței și existența/executarea garanției autonome aferente, întrucât cea din urmă nu poate exista fără cea dintâi. Or, cum în cadrul procedurii insolvenței se tranșează inclusiv modalitatea/posibilitatea realizării creanțelor, atunci și garanțiile aferente (cu al lor regim juridic distinct – de exemplu pentru Biletele la Ordin și Filele CEC este incidentă Legea nr. 58/1934, iar în privința Scrisorilor de Garanție Bancară Regulile Uniforme pentru Garanții la Cerere – Publicația nr. 458 a ICC), ar trebui să aibă în vedere această situație.
Pentru oprirea executării acestor garanții autonome însă, se impune formularea unor demersuri judiciare separate și de urgență (dată fiind rapiditatea formalităților de realizare/executare a acestora), precum formularea unor cereri de ordonață președințială de suspendare a dreptului de executare, ori alte asemenea.
Concluzionând, deși ”autonome”, garanțiile aferente creanțelor realizate în procedura insolvenței pot fi uneori oprite din executare, la rândul lor, însă doar prin acționarea pe cale separată, nefiind incidentă cauza de suspendare de drept, pentru aceastea, prevăzută de Legea 85/2014 a insolvenței.
Articol semnat de Av. Dr. Paul POP – Founding Partner și Av. Sebastian DRUMARU – Managing Senior Associate – Pop Briciu Crai Attorneys-at-Law