Statul roman rasplateste asasini in loc sa-i judece

Zeci, poate sute de ofiteri de Securitate, au planuit, coordonat si executat cu sange rece crime oribile inainte de 89, insa in afara de o condamnare simbolica la 18 decembrie 2006, asasinii au scapat pana azi de judecata si pedeapsa.

Le puteti studia pe indelete imaginatia rasfoind cele zece pagini din asa numitul “plan de masuri” adoptat la 18 august 1980 in vederea lichidarii fizice a redactorilor de la Europa Libera. Cei mai multi dintre voi le-ati citit deja si v-ati ingrozit.

(Cum ucidea Securitatea. Un plan de masuri scos de SIE de la Strict Secret).

Si totusi: ce facem cu asasinii in viata? Ii lasam liberi, ofiteri activi reciclati in slujba democratiei sau pensionari de lux perfect conspirati si protejati de institutiile unui stat in ciuda faptului ca acelasi stat a adoptat un document oficial in care le-a denuntat obarsia “ilegitima si criminala”?

Cum putem trai mai departe, noi, ca popor, intr-o asemenea schizofrenie istorica? Iata ca putem! Schizofrenia si ipocrizia par a fi coordonatele constiintei noastre, si asta nu ne face deloc cinste. Dar tot nu e tarziu sa ne spalam rusinea pasivitatii noastre.

Fostul director al Europei Libere, Nestor Ratesh, a scos la lumina documente care ar putea avea valoare probatorie intr-un eventul proces deschis de statul roman impotriva fostilor securisti suspectati de crime.

Rabdarea si insistentele sale au determinat Serviciul de Informatii Externe sa declasifice, in urma cu doua luni, inca 80 de pagini din dosarul de urmarire al lui Noel Bernard, fost director al Europei Libere.

Alaturi de alte dovezi, documente si marturii, Nestor Ratesh va publica un volum despre “victimele terorii prin intermediari”, despre cadavrele lasate in urma de Securitate la Europa Libera: Noel Bernard, Vlad Georgescu, Emil Georgescu etc.

Cartea pregatita de Nestor Ratesh ar trebui sa fie material didactic pentru procurori, baza unui viitor rechizitoriu, iar “planul de masuri” publicat recent, un suficient motiv ca Ministerul Public sa se autosesizeze si sa deschida o investigatie.

Comentand documentele dezgropate cu eforturi uriase de fostul director al Europei Libere din arhivele serviciilor secrete, Ioan Stanomir, profesor de drept la Universitatea Bucuresti, sustine intr-un interviu pentru Europa Libera ca statul roman are chiar obligatia si datoria morala de a deschide un proces.

Profesorul Stanomir invoca practica instaurata de Tribunalul Militar International de la Nurnberg si califica actiunile Securitatii din anii 80 drept crime impotriva umanitatii, fapte imprescriptibile.

“Aceste crime un pot fi prescrise, aceste crime un pot fi trecute sub tacere, pentru ca nu este vorba doar de viata unor personalitati, ci de demnitatea statului roman. Daca statul roman are demnitate si constiinta la nivel institutional, el are datoria de a lua act de aceste dovezi si de a le transforma in probatoriu.

Orice alt comportament este o forma de ipocrizie”, a mai declarat profesorul Stanomir, comentand “planul de masuri” al Securitatii adoptat la 18 august 1980.

Sunt cel putin trei tipuri de actiuni reparatorii posibile: a) judecata fostilor ofiteri de Securitate intr-un proces de tip Nurnberg, b) blocarea accesului la functii (lustratia) c) diminuarea pensiilor (sau “lustratia buzunarelor”, cum inspirat a numit-o Mircea Mihaies intr-un editorial publicat in Evenimenul Zilei).

In cateva fraze bine condensate, Mihaies saluta ideea Grupului de Dialog Social de a cere plafonarea pensiilor astronomice ale fostilor securisti. In afara Rusiei, constata comentatorul EVZ, unde raportul intre pensia medie si cea a securistilor este de sapte la unu (!), regimurile democratice de dupa 1990 au taiat din pensiile monstrilor din aparatul represiv.

“Frontul Salvarii Nomenklaturii si Securitatii pare a fi singurul organism care functioneaza impecabil in Romania, indiferent de nuanta echipei de la guvernare.

(…) Securistii, militienii, ofiterii de contrainformatii din armata, activistii platiti ai partidului comunist isi taraie arogant burtile, in totala impunitate, prin fata celor pe care i-au nenorocit in lungi decenii de abuzuri si jafuri la drumul mare.

In logica stramba a Romaniei, criminalii dantuie draceste pe mormintele victimelor, ba chiar sunt platiti recent pentru asta”, mai scrie Mircea Mihaies. (Lustrarea buzunarului, Evenimenul Zilei, 9 iulie 2007)

Ideea diminuarii pensiilor fostilor securisti o regasim si in Raportul Tismaneanu (p. 637) dar solutia, se vede treaba, n-are cine s-o aplice: „Toate nedreptatile si nelegiuirile facute de regimul comunist trebuie reparate prin legi.

De exemplu: fostii activisti comunisti de frunte, fostii conducatori ai Securitatii, ai Militiei si Ministerului de Interne, ai „Justitiei” comuniste, fostii tortionari, sa nu poata beneficia de pensii peste nivelul minim al populatiei”.

Veti spune: la 17 ani de la caderea comunismului si dupa aproape 30 de la comiterea presupuselor crime, de ce ne-ar mai interesa judecata, lustratia, pensiile securistilor? O banala axioma ne spune ca un stat fara constiinta istorica si respect fata de martirii sai este condamnat sa repete greselile trecutului.

Ce le vom spune copiilor si nepotilor nostri cand vor rasfoi carti de istorie si ne vor intreba: ce le-ati facut tortionarilor dovediti? Le vom raspunde: nimic!? Sau: nu chiar nimic. I-am rasplatit cu pensii frumusele si le-am asigurat o trecere lina in lumea de dincolo.

Un exemplu de calau care, vorba lui Mihaies, „dantuieste draceste pe mormintele victimelor”, este Ilie Merce, astazi deputat PRM. Intr-un interviu pe care i-l luasem acum un an, prin august 2006, Merce isi batea pur si simplu joc de cei de la Europa Libera numindu-i „oficina CIA” care „lupta impotriva poporului roman”. M-a infiorat atunci cinismul si aroganta sa.

Fostul colonel de Securitate condusese, in perioada 1985-1986 (anii de groaza ai Europei Libere) asa numitul compartiment „Eterul”, destinat sa combata posturile de radio straine. Nici azi nu-mi iese din minte finalul acelui cinic interviu: „Puteti sa-mi spuneti ce pensie aveti ca fost ofiter de Securitate? Da. Am scris in declaratia mea de avere, daca va uitati pe site.

21 de milioane si nu stiu cat. Dar am contribuit pentru asta, da? Ca nu mi-am facut eu pensie. Asta e o consecinta a 40 de ani de munca. Nu cred ca va deranjeaza.” („Turnatoria pe intelesul tuturor”, Cotidianul 16 august 2007). Tot acum un an avansam public ideea propusa azi de GDS si in raportul Tismaneanu: taierea pensiilor fostilor securisti. („Ce ne facem cu Merce”, Cotidianul, 18 august 2006)

Scriitorul Ion Vianu, fost colaborator al Europei Libere, intinde la randul sau un deget acuzator catre crimele comise de Securitate in anii 80 si constata cu amaraciune aberatia de sistem: “ Paradoxul istoriei noastre recente este acesta: ideile celor de la Europa Libera au castigat. Dar cei care au pretins sa le aplice au fost ceilalti.

Este viciul fundamental al societatii romanesti, bazat pe complicitatea celor care au practicat terorismul de stat si care azi, scutiti de obligatia de a-i apara pe “conducatorii iubiti”, isi vad ca altadata, de propriile afaceri”. (“Politica asasinatului…si urmarile ei”, Romania Libera luni, marti 17 iulie)

Ion Vianu nu isi duce insa revolta mai departe pentru ca ii va fi fost, probabil, imposibil sa-si imagineze procese intr-o Romanie in care dosarele lui Ion Iliescu, Mihai Chitac sau Athanasie Stanculescu bat pasul pe loc de 17 ani. Abiguitatea morala in care plutim de aproape doua decenii se va putea clarifica doar in justitie, chiar daca va fi un proces lung si dificil.

Dar la capatul sau vom separa definitiv calaii de victime, asasinii de martiri, iar in istoria noastra se va face putina lumina. Despre “nevoia de claritate morala”, a scris si Vladimir Tismaneanu un admirabil eseu. (Cotidianul, 17 august 2006)

Trebuie sa stim: cati dintre cei cu mainile patate cu sange mai lucreaza in sistem? Cati ofiteri lucrau la “neutralizarea” ziaristilor de la Europa Libra? Zece, douazeci, o suta? De ce nu putem afla numele lor? Ce s-a ales de ei? Multi dintre ei vor fi iesit, intre timp, la pensie.

Ca Ilie Merce, de exemplu, care, cu toata stampila de « politie politica » aplicata de CNSAS pe dosarul sau, rontaie linistit o pensioara de 22 de milioane de lei.

Ca el, vor fi si alti ofiteri implicati direct in planurile criminale ale Securitatii ? Si acum, ce facem ? Le platim eventualilor asasini pensii, ii iertam cu ignoranta, lenea si complicitatea noastra de partid si de stat? Ii ajutam sa treaca mai usor peste cosmarurile pe care le vor fi avand uneori cu mortii lasati in urma?

De teama unor eventuale procese, SIE a tinut sub sapte lacate documentele care se puteau constitui probe in eventuale procese, i-a protejat pe fostii securisti de chemarea lor in justitie. In toti acesti 17 ani, serviciile secrete au evitat sa deschida precedente.

Nici pana astazi nu au desecretizat documente esentiale: lipsesc rapoartele care ar putea indica faptul ca „planul de masuri” din 80, de exemplu, a fost dus la indeplinire.

Serviciile secrete refuza sa declasifice numele ofiterilor care au participat la crime sau le-au coordonat.

(O explicatie: documentele din „planul de masuri” din 80 erau dactilografiate iar numele proprii scrise de mana deoarece gradul de secretizare era foarte mare la DIE, fosta CIE, si nici macar dactilografele nu trebuiau sa cunoasca operatiunile speciale: atentate cu bomba, lichidari fizice, etc)

P.S. Pe acest fundal, avansarea securistului de la Salaj, Nicolae Viorel Stanca, la gradul de general este o eroare politica si un mesaj contradictoriu: condamn comunismul, dar ii slavesc pe cei care l-au slujit. Cu astfel de gesturi, Traian Basescu risca sa plonjeze si el in schizofrenia si ipocrizia istorica in care balteste tot statul roman, cu institutiile sale cu tot.