Skip to content
Caravana electorala

Steaua ultimei clipe

După cum a jucat Steaua in prima repriză, Gigi Becali nu ar putea ciştiga nici alegerile dintr-o scară de bloc. Asta ca să acceptăm ecuaţia absurdă propusă de patronul din Ghencea. O echipă de fotbal egal imagine. Imaginea egal voturi. Voturi egal scaunul de preşedinte al ţării. Ha-ha!

Folosiţi pe post de marionetă electorală, steliştii au uitat să joace. Şi au inceput buimaci, cu Neaga ameţit, Dică absent, iar Falemi casabil la fiecare atingere de minge.

De partea cealaltă, Bacăul şi-a respectat onoarea şi nu a cedat partida pe linie de partid, aşa cum se aştepta tot oraşul. S-a apărat compact şi viguros, cu un Goian care a respins solemn toate baloanele aruncate la nimereală de mijlocul stelist.

Mai mult, căpitanul şi turnul de control al gazdelor a fost cel care a inscris cu capul, in minutul 32, după un corner bine deviat de Isac. Doi fundaşi băcăuani au făcut legea in careul Stelei!

In partea a doua, băcăuanii s-au restras doctrinar, parcă pentru a mai alina supărarea din tribuna oficială. Nu s-au mai bătut departe de poarta lor şi au acceptat dominarea. „Le-am cerut altceva, dar n-au rezistat”, a explicat antrenorul Popovici. Zenga a sesizat că principalul virf al gazdelor e Falemi şi l-a scos, inlocuindu-l cu Opriţa.

Din acel moment Steaua a mizat totul pe atac. Şi a egalat prin şutul frumos al lui Neaga, in minutul 80.

Era 1-1, dar golul fabulos al lui Cursaru, vole din 14 metri, a făcut 2-1 pe tabelă, clătinind campania electorală. In acel ironic minut 83 fotbalul a pedepsit politica! Şi pentru că jocul are resurse nelimitate, a jonglat cu inimile celor 7.

000 de spectatori, Opriţa izbutind să egaleze in ultimele fracţiuni ale meciului, după 5 minute de prelungiri care vor stirni controverse! Pentru Steaua era puţin, dar muncit.

„N-am jucat nimic, dar eu mă bucur că am demonstrat lumii că sintem corecţi”– Gigi Becali

„Golul lui Opriţa mi-a tăiat respiraţia. Bacăul a fost cu mult peste Steaua, care mi s-a părut o echipă obosită” – Dumitru Sechelariu

Chivorchian s-a luat de arbitru

La finalul meciului, preşedintele băcăuan Gheorghe Chivorchian a izbucnit in plins. El a acuzat faptul că Robert Dumitru a prelungit meciul cu 5 minute: „Ăsta n-a fost arbitraj corect, intrebaţi-l pe Crăciunescu despre meciul ăsta”.

Antrenorul Popovici a spus că a cerut echipei la pauză să joace ca in prima parte, cit mai departe de propria poartă, dar acest lucru nu s-a mai intimplat. „Sint mulţumit totuşi şi cu acest egal”, a conchis tehnicianul băcăuan. Steliştii au refuzat orice declaraţie.

MM: „Să vă duceţi la matineu!”

Preşedintele Stelei, Mihai Stoica, a fost extrem de nervos la finalul meciului. Iritat de copiii de mingi, care intirziau repunerea baloanelor şi la un moment dat au aruncat in teren o a doua minge, MM a părăsit „oficiala” imediat după ce Opriţa a egalat, aruncind peste umăr către băcăuani: „Să vă duceţi la matineu!”.

Seche a anticipat golul

Gigi Becali şi Dumitru Sechelariu au urmărit partida unul lingă celălalt, la oficială. Amindoi au comandat chelnerului apă plată cu lămiie, cafea şi au fumat acelaşi tip de ţigări, Parlament. La cornerul din minutul 30, Seche s-a intors către Becali şi i-a zis: „Ăsta e gol!”.

Ganea a executat, Isac a prelungit cu capul şi Goian a reluat in plasă din 5 metri, motiv pentru patronul băcăuanilor să se intoarcă radiind către boss-ul stelist: „Ţi-am zis eu?! Ţi-am zis?!”.

Petre Marin in vederile lui Puiu

Partida de aseară a fost urmărită din tribunele stadionului Municipal şi de Ilie Stan, secundul lui Anghel Iordănescu. Sub lupa acestuia s-au aflat, in mod special, Martin Tudor, Ogăraru, Petre Marin, Paraschiv, Dică, Neaga şi Opriţa.

Pe lista posibililor selecţionabili din Divizia A se află citeva noutăţi, precum Daniel Niculae, Paşcovici sau Tiberiu Bălan.

Ghionea are entorsă

Antrenorul Stelei, Walter Zenga, a aliniat impotriva lui FCM Bacău o apărare din care au lipsit fundaşii centrali titulari Mirel Rădoi şi Sorin Ghionea.

Căpitanul a fost menajat fiindcă i-au reapărut dureri la genunchiul drept, iar Ghionea n-a jucat din cauza unei entorse de gradul I la gleznă, suferită joi in timpul meciului cu Parma din Cupa UEFA, şi ar putea rata şansa de a fi convocat pentru meciul cu Armenia.

Rădoi va afla astăzi de la medicul Pompiliu Popescu dacă poate evolua miercurea viitoare la Erevan.

(Catalin Tolontan)

Prosport: Şocul ultimei clipe

REPLICĂ. După ce Goian (nr. 27) a deschis scorul pentru echipa moldoveană, steliştii s-au aruncat spre poarta lui Bogdan, reuşind să egaleze de două ori prin Neaga (79) şi Opriţa (94).

Steaua a egalat in prelungirile unui meci de pomină, atunci cind, cu noroc, Daniel Opriţa a deviat fericit cu capul in poarta lui Bogdan o centrare venită de la Dorinel Munteanu. A fost meciul personajelor. Seche, baronul din Bacău, şi Gigi, latifundiarul din Pipera.

Jucătorii au lăsat “poporul” să se gindească la cei doi politicieni aflaţi in campanie şi nu s-au stresat deloc să facă ceva pe gazonul moldovean. O jumătate de oră de nimic, prost impachetat.

Băcăuanii s-au gindit să nu plictisească mulţimea, adunată in număr mare ca la o masă de pe vremea lui Sechelariu-primarul, şi le-a readus aminte steliştilor de episodul Parma. 1-0. Dorin Goian se inalţă din spatele lui Falemi şi reia cu capul balonul trimis din corner de Narcis Răducanu şi deviat spre el de Isac (min 32).

Rezultatul? Puţină agitaţie. Zenga simte cum se poate depărta şi de campionat şi iese la margine. Ţipă. Ogăraru “a rupt” coloana la ciţiva adversari, dar faza n-are nici o finalizare.

Cătălin Cursaru, din nou pe CNN

Steliştii au ieşit de la cabine supăraţi – poate rezultatul unei ameninţări cu bătaia – şi au incercat să reintre in joc. Şi poate s-ar fi văzut pe iarbă dacă nu exista formaţia lui Cristi Popovici.

Italianul l-a aruncat in teren pe Opriţa, salvatore de la patria, iar tehnicianul gazdă pe Cursaru, fiul risipitor al lui Seche. Dorin Goian a rezolvat toate incercările de atac,

timide, ale roş-albaştrilor, iar Gheorghiu (64, 65) a dat fiori reci lui Tudor. Dar norocul ii ajută pe cei puternici. Adi Neaga, de la 20 de metri, şutează inşelător, mingea muşcă iarba şi egalitate (79).

Doar 5 minute, pentru că ploieşteanul Cursaru şi-a adus aminte că odată era vedetă pe CNN, şi, după o pasă de pe partea dreaptă, a reluat din voleu pentru 2-1 (84). Arbitrul bagă fluierul in gură, dar Opriţa nu este de acord. Dorinel Munteanu centrează şi stelistul egalează (94).

A refuzat să intre

Zenga a surprins pe toată lumea, avind pe banca de rezerve doar şase jucători. La şedinţa tehnică dinaintea meciului, Sorin Ghionea l-a anunţat pe antrenor că nu poate intra ca titular deoarece simte incă dureri la glezna stingă, acolo unde s-a accidentat in meciul cu Parma.

Astfel, Zenga l-a trimis in teren pe Falemi, care a făcut pereche in centrul defensivei cu Baciu, iar pe foaia oficială a fost trecută o rezervă mai puţin. (Marius PANTAIE, Bacău)

Terorizat de Sechelariu

Stările de spirit ale celor doi patroni, Sechelariu şi Becali, s-au schimbat insă radical la golul lui Goian, cind Sechelariu a sărit ca un arc de pe scaun: “Ţi-am spus eu că marchează ăsta? Ţi-am spus?” In schimb, la golul lui Neaga, Sechelariu şi-a pus mina in cap in timp ce Becali dansa.

Reuşita lui Cursaru l-a scos din nou din minţi pe băcăuan, care sărea ca un copil. Opriţa insă i-a dat din nou ocazia lui Becali să danseze. (Marius PANTAIE, Bacău)

Lovin şi Baciu, fluieraţi

Trei dintre titularii Stelei, Lovin, Baciu şi Cristea, au evoluat aseară, pentru prima oară, impotriva foştilor coechipieri. Fundaşii Lovin şi Baciu au fost cei mai huiduiţi jucători. Corul de fluierături era de-a dreptul impresionant, mai ales cind Lovin acuza accidentări.

In schimb, Cristea a fost lăsat in pace de către spectatorii locali, semn că acesta incă mai este iubit in oraşul lui Bacovia. Spre final a intrat şi Ciocoiu, deasemenea fluierat copios. (Marius PANTAIE, Bacău)

Gigi a pus ochii pe Goian

Entuziasmat la culme de evoluţia băcăuanului Goian, cel care a inscris primul gol al moldovenilor, Gigi Becali a şi inceput demersurile pentru a-l transfera in Ghencea. Mutarea pare plauzibilă, mai ales că boss-ul roş-albaştrilor a anunţat că nu-i va mai prelungi contractul lui Falemi, care expiră in această iarnă.

Astfel, Goian are putea deveni al cincilea fotbalist băcăuan care ar ajunge in Ghencea, după Cristea, Lovin, Baciu şi Ciocoiu. (Marius Pantaie, Bacău)

“Votomobilul” Steaua

In timp ce fotbaliştii băcăuani efectuau ultimul antrenament dinaintea meciului, steliştii erau alături de patronul lor, Gigi Becali, şi de mina dreaptă a acestuia pe linie politică. Jucătorii roş-albaştri au fost pe post de decor, stind cuminţi, cu miinile incrucişate la spate.

In absenţa unui discurs politic adevărat, cei o mie de băcăuani prezenţi s-au incălzit cu recitalurile lui Ionuţ Dolănescu şi ale formaţiilor Blondy şi Talisman. Şi cu un spectaculos foc de artificii, pe care Becali, in stilu-i caracteristic, l-a comandat mai devreme decit era programat.

“Aprinde-ţi artificiile acum, cind zic eu, că de aia-s preşedinte, ca să dau ordine”, le-a strigat latifundiarul din Pipera responsabililor cu aprinderea fitilului.

(Marius Mihalcea)