Sari direct la conținut

Moscova îl pune pe Garry Kasparov pe lista „teroriștilor și extremiștilor”

HotNews.ro
Garry Kasparov, Foto: Bill Greenblatt / AFP / Profimedia Images
Garry Kasparov, Foto: Bill Greenblatt / AFP / Profimedia Images

Rusia l-a plasat pe opozantul în exil și fostul campion de șah Garry Kasparov pe lista sa de persoane declarate „teroriști și extremiști”, potrivit unui anunț al serviciului rus de informații consultat miercuri de AFP.

Născut în 1963 în Azerbaidjanul sovietic, Garry Kasparov a fost unul dintre cei mai mari jucători de șah din istorie înainte de a deveni un adversar înverșunat al lui Vladimir Putin.

În 2013, temându-se de urmărirea penală, a părăsit Rusia și trăiește în prezent în Statele Unite, de unde continuă să denunțe guvernul rus și campania militară din Ucraina.

În 2022, Garry Kasparov fusese deja desemnat „agent străin” în Rusia, un stigmat utilizat pe scară largă împotriva opozanților, jurnaliștilor și militanților pentru drepturile omului și care îi supune unor proceduri administrative grele în Rusia.

Majoritatea marilor personalități ale opoziției care au rămas în Rusia se află în închisoare. Restul au plecat în exil.

Garry Kasparov este celebru pentru duelul său îndelungat din anii 1980 cu o altă legendă a șahului sovietic, Anatoli Karpov, care ulterior l-a susținut pe Vladimir Putin și a devenit deputat în partidul președintelui rus.

Ce oponenţi i-au mai rămas lui Vladimir Putin după moartea lui Aleksei Navalnîi?

În cei 24 de ani în care a condus Rusia cu o mână de fier, Vladimir Putin a redus la zero vocile disidente. Ultimii opozanţi cât de cât cunoscuţi sunt aproape toţi în închisoare sau în exil.

Vladimir Kara-Murza, încarcerat pentru „înaltă trădare”

Condamnat în aprilie 2023 pentru „înaltă trădare”, „răspândire de informaţii false” despre armata rusă şi muncă ilegală pentru o organizaţie „indezirabilă” în Rusia, Vladimir Kara-Murza, în vârstă de 42 de ani, execută în prezent o pedeapsă de 25 de ani într-o colonie penală din Siberia. El a scris recent că a fost plasat în izolare pentru cel puţin patru luni, potrivit News.ro.

Tată a trei copii, el a fost arestat în primăvara anului 2022, după ce s-a întors în Rusia.

Vladimir Kara-Murza susţine că a fost victima a două tentative de otrăvire, în 2015 şi 2017, pe care le atribuie autorităţilor ruse. El ar suferi de polineuropatie şi patologie neuromusculară. În 2022, fostul jurnalist a primit Premiul Vaclav Havel pentru drepturile omului.

Vladimir Kara-Murza este, de asemenea, cetăţean britanic. Înainte de a fi încarcerat, acest apropiat al fostului vicepremier Boris Nemţov – asasinat în 2015 – a fost vicepreşedinte al ONG-ului Open Russia, fondat în 2001 de Mihail Hodorkovski, un fost oligarh aflat în exil şi un critic al Kremlinului. El a fost, de asemenea, vicepreşedinte al partidului liberal de opoziţie Parnas.

Ilia Iașin, încarcerat după ce a criticat invazia rusă în Ucraina

Pentru că a criticat ofensiva rusă în Ucraina în direct pe YouTube, Ilia Iaşin a fost condamnat la opt ani şi jumătate de închisoare în decembrie 2022 – o sentinţă care a rămas neschimbată atunci când a fost judecat în apel, în aprilie 2023. În direct pe YouTube, Iaşin denunţase „uciderea civililor” în oraşul ucrainean Bucea, unde armata rusă a fost acuzată de abuzuri. Kremlinul a negat acest lucru.

Opozantul politic, în vârstă de 40 de ani, a fost urmărit penal în temeiul „legii privind ştirile false”, care pedepseşte cu până la 15 ani de închisoare pe oricine „discreditează” sau publică „informaţii false” despre armată.

Opozantul Ilia Iaşin, judecat în RusiaFoto: Alexander NEMENOV / AFP / Profimedia

Oleg Olrov, confondatorul Memorial, riscă 5 ani de închisoare

Considerat de Rusia drept „agent străin”, Oleg Orlov, în vârstă de 70 de ani, este judecat de vineri, 16 februarie, pentru că a denunţat în mod repetat asaltul asupra Ucrainei. El riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.

Cofondatorul ONG-ului rus Memorial – un pilon în lupta împotriva represiunii în Rusia contemporană şi gardian al memoriei victimelor Gulagului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022 şi dizolvat de justiţia rusă în 2021 – Oleg Orlov a refuzat să depună mărturie în timpul procesului său. Două audieri au fost programate pentru 21 şi 26 februarie.

În octombrie 2023, Oleg Orlov a fost găsit vinovat de „discreditarea” armatei. El a fost condamnat la o amendă.

Mihail Hodorkovski, fostul oligarh ajuns în exil

Fost miliardar în vârstă de 60 de ani, cândva cel mai bogat om din ţară şi care şi-a făcut averea din petrol, Mihail Hodorkovski a fost arestat în octombrie 2003 în avionul său privat, care era atunci parcat pe pista aeroportului din Novosibirsk, în Siberia. El a fost acuzat de fraudă pe scară largă, evaziune fiscală şi deturnare de bunuri. A fost condamnat la 14 ani de închisoare, sentinţă care a fost redusă în apel.

La decizia lui Vladimir Putin, a fost eliberat după zece ani şi a fugit în Occident. În prezent, el locuieşte la Londra.

În 2015, justiţia rusă a emis un mandat internaţional de arestare pe numele său pentru „organizarea de crimă şi tentativă de crimă împotriva a două sau mai multe persoane” – infracţiuni care datează din 1998.

În 2001, el a înfiinţat Open Russia, o fundaţie umanitară care finanţează construcţia unei şcoli gimnaziale pentru orfanii de război şi dezvoltarea accesului la internet în şcoli.

Evgheni Roizman, redus la tăcere

Evgheni Roïzman, în vârstă de 61 de ani, este un om liber. Dar a scăpat la limită de închisoare. În martie 2023, fostul primar (2013-2018) din Ekaterinburg, oraş din Urali, a fost condamnat la o pedeapsă simbolică de 14 zile de închisoare pentru că a distribuit pe reţelele sociale un videoclip cu logo-ul Fundaţiei Anticorupţie a opozantului Aleksei Navalnîi, o organizaţie considerată „extremistă”.

În luna mai a aceluiaşi an, el a fost judecat pentru că a „discreditat” armata rusă într-un videoclip postat pe canalul său de YouTube în care critica ofensiva din Ucraina. Verdictul: o amendă de 260.000 de ruble – aproximativ 3.000 de euro la cursul de schimb de la acea vreme.

Garry Kasparov e ținut „în șah”

„Nu poţi să negociezi cu cancerul. Ca un cancer, Putin şi elitele sale trebuie extirpate”, a declarat opozantul Garry Kasparov la o audiere în Senatul american în 2015, la cinci zile după asasinarea opozantului Boris Nemţov la Moscova.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro