Sari direct la conținut

Coronavirus: Germania vrea să extindă regulile de distanțare fizică / Pandemia ar putea reizbucni ”foarte repede” fără măsuri

HotNews.ro
Coronavirus Germania, Foto: Profimedia Images/John Macdougall/AFP
Coronavirus Germania, Foto: Profimedia Images/John Macdougall/AFP

Guvernul german intenționează să-și extindă măsurile de distanțare fizică până la 5 iulie, estimând că pandemia coronavirusului ar începe din nou „foarte repede” în absența măsurilor de precauție, potrivit unui proiect obținut de AFP.

Pregătit de echipa cencelarului Merkel, acest document, care urmează să fie discutat cu cele șaisprezece state regionale, prevede în special:

  • menținerea unei distanțe fizice de cel puțin 1,5 metri între oameni.
  • până la zece persoane – sau două familii – se pot întâlni, de asemenea, „acasă, în camere închise” sau în „locuri publice”, conform acestui proiect de rezoluție.
  • obligația de a purta o mască în anumite locuri publice.

Acest document vine într-un moment în care două landuri estice vor să ridice aproape toate restricțiile începând cu 6 iunie, provocând îngrijorare din partea restului țării.

Proiectul de rezoluție al guvernului diferă de deciziile celor două landuri: chiar și după 5 iunie, „o distanță minimă de 1,5 metri ar trebui să fie respectată în principiu”.

„Obligația de a purta o mască în anumite locuri publice” trebuie, de asemenea, menținută, potrivit guvernului Angela Merkel.

Pe cât posibil, „reuniunile private ar trebui să fie organizate în aer liber, deoarece riscul de infecție este mult mai mic”, se arată în document.

UPDATEExecutivul central din Germania a intrat în conflict cu unele guverne regionale privind momentul și gradul de relaxare a distanțării sociale, aliații cancelarului Angela Merkel avertizând că eliminarea acestora riscă să provoace un al doilea val al pandemiei de COVID-19.

Cearta a izbucnit după ce Bodo Ramelow, premierul statului Turingia, a declarat că ar elimina regulile privind purtarea măștilor de protecție și distanțarea socială, susținând în schimb aplicarea unor măsuri localizate în zonele care înregistrează cazuri de infecție.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro