Voiculescu, despre vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani: Avem premisele / Așteptăm decizia Agenției Europene a Medicamentului
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus că miercuri, după anunțul companiei Pfizer despre eficiența vaccinului la copii de 12-15 ani, că înainte să se treacă la imunizarea copiilor din România va fi așteptată decizia Agenției Europene a Medicamentului.
”O veste bună vine de la Pfizer. Avem teste care certifică că vaccinul este atât sigur, cât și eficient pentru copii între 12 și 15 ani. Înainte să se treacă la vaccinarea copiilor în România, vom astepta decizia EMA”, a spus Vlad Voiculescu la finalul ședinței de Guvern.
Întrebat dacă există un plan pentru vaccinarea acestei categorii de populație și când ar putea începe vaccinarea, în vară sau spre sfârșitul anului, Voiculescu a declarat că ”avem premisele pentru a trece la vaccinarea copiilor, dar îndată ce vom avea aprobarea EMA și a Ageniei Naționale a Medicamentului”.
”Cred că mai degrabă mai repede decât mai târziu”, a subliniat Voiculescu.
Aceste teste în faza 3, efectuate asupra unui număr de 2.260 de adolescenţi, în Statele Unite, „au demonstrat o eficienţă de 100% şi răspunsuri ale anticorpilor robuste”, anunţă cele două întreprinderi într-un comunicat.