Sari direct la conținut

Ministerul Apărării a anulat licitația pentru corvete. Istoria unui eșec strategic pentru România

HotNews.ro
Corveta Gowind 2500, Foto: Naval Group
Corveta Gowind 2500, Foto: Naval Group

Ministerul Apărării a anunțat anularea licitației pentru corvete, câștigată de Naval Group în 2019.

Potrivit Armatei, compania franceză nu a semnat acordul-cadru, și nu au fost identificate fonduri necesare (+ 50 milioane euro) declarării ca fiind câștigător a companiei de pe locul următor, adică Damen.

Anunțul MApN:

  • „Autoritatea contractantă din Ministerul Apărării Naționale a aprobat luni, 7 august, anularea procedurii specifice aferente Programului de înzestrare esențial „Corvetă multifuncțională”, propusă prin raport de comisia de evaluare constituită în baza HG nr. 48 din 15 februarie 2018. Decizia de anulare a procedurii specifice a fost luată în baza dispozițiilor secțiunii B.I, punctul 4, literele f) și g), coroborat cu dispozițiile secțiunii B.II, litera c), punctul 10, din HG nr. 48/2018, întrucât ofertantul declarat câștigător nu a semnat acordul-cadru în termenele solicitate de autoritatea contractantă și nu au fost identificate fondurile necesare declarării ca fiind câștigător a operatorului economic de pe locul următor”

Conform legii, în situația în care primul competitor care a fost declarat câștigător dintr-un motiv sau altul nu semnează contractul, se merge la următorul competitor care este Damen. Însă, după cum anunță MApN, nu s-au găsit 50 de milioane de euro în plus pentru „mutarea” contractului și semnarea cu Damen de pe locul doi.

HotNews.ro a scris în ultimii ani despre contractul pentru corvete care nu s-a semnat încă și despre culisele negocierilor.

Istoria contractului pentru corvete

În 2018 România lansa o licitație pentru achiziția a patru corvete noi construite în România și modernizarea celor două fregate Tip 22 din dotarea Forțelor Navale. Condițiile esențiale? Toate navele să fie construite în România, prima navă în termen de 3 ani de la semnarea contractului, iar toate navele să fie gata până în șapte ani.

În 2019, MApN acorda contractul asocierii Naval Group – Șantierul Naval Constanța care a venit cu o ofertă de 1,2 miliarde de euro, cu doar 50 de milioane de euro în fața grupului Damen, care are în România două șantiere navale la Galați și Mangalia, șantiere unde produce nave pentru export, inclusiv militare.

  • Naval Group a oferit nava Gowind 2500 cu propulsie hibridă diesel-electrică CODLAD. În oferta de referință nava venea configurată cu soluții de înarmare europene cu rachete MBDA: rachete anti-aer VL Mica și rachete anti-navă Exocet. Preț ofertat: 1,2 miliarde de euro.
  • Damen a oferit corveta Sigma 10514 cu propulsie hibridă diesel-electrică CODOE cu soluții de înarmare americane: rachete anti-navă Harpoon de la Boeing, rachete de apărare anti-aeriană de la Raytheon, sonar de la General Dynamics și sistem tactic Thales. Preț ofertat: 1,25 miliarde de euro.

La acel moment victoria Naval Group a fost surprinzătoare, mai ales prin prisma prețului considerat destul de mic în industrie, având în vedere că modelul Gowind este considerat nu doar foarte modern, ci și destul de scump. Asta mai ales în condițiile în care Naval Group nu deține un șantier naval în România, precum competitorii săi (al treilea competitor în cursă – Fincantieri – deține șantierele navale de la Brăila și Tulcea).

După ce prin instanțele de judecată au fost tranșate și respinse mai multe contestații ale Damen, MApN s-a văzut în 2021 în situația în care putea să semneze practic contractul cu Naval Group, însă compania franceză nu ar mai fi fost la fel de dispusă să parafeze înțelegerea.

Anul trecut, potrivit unor surse din piață consultate de HotNews.ro, prețul ofertat foarte strâns și fără marjă de manevră, creșterea prețurilor la materialele de construcție din ultimii ani, calendarul foarte strâns de livrare a navelor, obligația de a le construi pe toate în țară și clauzele contractuale foarte dure ar fi făcut ca semnarea contractului să nu mai aibă loc.

În plus, conform acelorași surse, și în interiorul asocierii Naval Group cu șantierul Naval Constanța ar fi apărut disensiuni în ceea ce privește realizarea investițiilor în șantierul de la Constanța pentru a putea fi demarată construcția de nave militare moderne. Totodată, potrivit altor surse, au existat disensiuni și pe problema cine să suporte penalitățile destul de aspre stipulate în contract, în cazul în care termenele nu sunt respectate.

Ce scenarii există – Contracte G2G, dar cu cine?

În actualele condiții, Armata s-ar putea orienta către o nouă formulă de a contracta lucrările, cea mai la îndemână ar fi acordurile Guvern-la-Guvern (G2G).

După cum a scris HotNews.ro anul trecut, putem discuta aici de un acord G2G cu Franța, cu același constructor cu care nu s-a putut semna contractul inițial, dar pe alte baze: un buget mai mare și, eventual, cu navele construite complet sau parțial în Franța.

În acest caz, deși teoretic Forțele Navale Române ar ajunge într-un final să aibă în dotare mult necesarele nave (chiar pe un calendar accelerat), pe partea economică România ar avea de pierdut oportunitatea realizării navelor în țară. Sigur, s-ar putea pune pe masă drept consolare unele etape ale construcției sau, cel mai probabil, mentenanța pe durata de viață a navelor într-un șantier naval din România…

Un alt posibil scenariu ar fi realizarea unui acord G2G cu Statele Unite ale Americii, mai ales în condițiile în care în ultimii ani astfel de contracte cu SUA au fost cele mai de succes și mai mereu preferate de către autoritățile de la București. Mai mult, nu demult România a primit statutul „Dependable Undertaking” din partea SUA, ceea ce înseamnă că de acum înainte, încheierea contractelor de achiziții de echipamente militare fără a mai fi nevoie de vreun avans.

România a manifestat în ultimii ani o apropiere din ce în ce mai mare de Statele Unite, cu care a semnat mai multe contracte de miliarde de euro de tipul Guvern-la-Guvern, în timp ce companii franceze de apărare au acuzat lipsa unor proceduri deschise de achiziție în materie de echipamente militare.

HotNews.ro a scris deja că în astfel de condiții, „scenariul australian” aplicat în România nu e o chestiune ce pare a fi forțat de imaginat. Cu atât mai mult cu cât România a decis deja fără echivoc să cumpere rachete antinavă NSM cu lansatoare de pe coastă direct de la SUA, un contract G2G – un tip de rachete anti-navă ce nu era în oferta Naval Group de corvete Gowind.

Într-un astfel de scenariu, e posibil ca SUA să subcontracteze lucrările la navă (ca platformă) către Damen care are cele două șantiere navale în țară și ar putea construi și livra în timp util navele. Peste ele SUA ar urma să vină cu tot ce înseamnă echipamente și armament, incluzând aici alte companii americane precum Raytheon (deja implicată în România în contractele Patriot și NSM), Boeing, General Dynamics (implicată în contractul Piranha 5) sau Lockheed Martin (implicată în contractul HIMARS).

La fel de posibil ar fi ca G2G-ul cu SUA să vizeze achiziția unor nave deja construite și pe care Statele Unite ar fi dispuse să le vândă României. Spre exemplu, SUA a scos și urmează să scoată din uz după doar câțiva ani de folosire primele nave dinclasa Freedom – nave de tipul Litoral Combat Ship, comparabile la deplasament cu corvetele dorite de România.

Navele LCS din clasa Freedom au fost operaționalizate începând cu anii 2008-2012 și sunt acum retrase că nu prea mai corespund cerințelor SUA, dar și pentru că ar avea nevoie de unele lucrări suplimentare și costisitoare pentru a rezolva o serie de probleme de fiabilitate ce țin de motorizare și transmise. În acest caz, dincolo de aceste cheltuieli care nu ar fi de neglijat, navele ar mai trebui adaptate tehnic pentru România, inclusiv și prin prisma armamentului.

Avantajul unei asemenea achiziții ar fi rapiditatea cu care noile nave ar intra practic în dotarea Forțelor Navale Române, precum și interoperabilitatea crescută cu forțele americane, însă dezavantajele ar putea fi substanțiale: navele nu ar mai fi construite în țară și ar putea necesita sume enorme pentru a remedia problemele de fiabilitate, inclusiv pe parcursul duratei de viață a navelor.

Un alt treilea scenariuposibil, dar mai puțin probabil însă, ar fi inițierea unei achiziție cu încredințare directă, precum s-a încercat în 2015. Atunci Guvernul Condus de Cioloș a conchis în urma unui studiu care a analizat piața că Damen era singurul șantier naval din țară care face constant nave militare și era singurul capabil să construiască în termene scurte corvetele necesare României.

A venit apoi Guvernul condus de-facto de Liviu Dragnea și a anulat acea procedură, lansând în schimb actuala licitație care nu a dus nicăieri până acum. Dacă achiziția directă din 2015 ar fi fost lăsată să meargă înainte, în 2020 România ar fi putut primi deja prima corvetă, iar acum ar fi avut deja aproape toate navele în dotare…

În prezent România la Marea Neagră este complet descoperită, iar Forțele Navale sunt ramura Armatei cea mai slab dotată. Nu există în prezent niciun mijloc modern de apărare anti-aeriană, anti-rachetă sau anti-navă, iar singurele platforme înarmate sunt navele de sorginte sovietic, și acelea cu instalații și echipamente deja depășite de vreme.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro