Sari direct la conținut

VIDEO Băiețel de 10 ani bătut cu sălbăticie de alți copii, pe stradă, la Cugir. Imaginile, făcute publice de către mama lui

HotNews.ro
VIDEO Băiețel de 10 ani bătut cu sălbăticie de alți copii, pe stradă, la Cugir. Imaginile, făcute publice de către mama lui

Un băiețel de 10 ani din Cugir a fost bătut crunt, fiind trântit la pământ și lovit cu picioarele și palmele de către un grup de copii cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani. Un alt băiat, care se amuza și îi încuraja pe agresori, a filmat întreaga scenă, iar imaginile au ajuns la mama băiețelului bătut, care le-a făcut publice și a anunțat Poliția.

Imagini care vă pot afecta emoțional

Incidentul a avut loc luni seară în localitatea Cugir din judeţul Alba. Totul a fost filmat, iar mama băiatului agresat a postat imaginile pe Facebook.

În imagini se vede cum băiatul, căzut la pământ, este lovit cu picioarele în cap şi în abdomen de către o fată, iar după ce se ridică este lovit de aceeaşi fată, dar şi de alţi copii, cu palmele peste faţă. Alți copii asistă la aceste scene violente și râd.

Mama copilului bătut a declarat pentru Alba24 că imediat după ce a primit videoclipul a făcut o plângere la poliție și a apelat la Institutul Medico-Legal.

”Sunt ore bune de când am primit acest video și încă nu am avut și probabil nu voi avea vreodată puterea sa îl privesc… Este vorba despre fiul meu, R., care aseară a fost agresat, umilit și lovit cu sălbăticie de către acești… Off, oare cum aș putea să îi numesc? Am reflectat îndelung și dupa ce am acționat din punct de vedere legal am decis să îl postez… S-a întâmplat în Cugir, aseară în jurul orei 21….” a scris pe Facebook mama băiețelului agresat.

Reprezentanții Poliției Alba au transmis că în acest caz a fost deschis dosar penal pentru loviri sau alte violențe. „Persoanele implicate au fost identificate: sunt minori cu vârste cuprinse între 11-16 ani. Pentru miercuri dimineață patru minori au fost chemați la sediul Politiei Cugir, împreună cu părinții, pentru audieri”, au precizat reprezentanții Poliției Alba.

În România, în fiecare oră doi copii sunt victime ale unei forme de violenţă raportate autorităţilor. În 2018, Autoritatea pentru Protecția Drepturilor Copilului a raportat aproximativ 15.000 de cazuri de violență asupra copilului, dintre care 1.173 de cazuri de abuz fizic. Acestea sunt doar cazurile raportate, însă cifrele oficiale ascund realitatea altor sute de cazuri neraportate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro