[P] Ce înseamnă ESG într-o clinică stomatologică de top. Grija față de oamenii de astăzi și de mâine în clinicile DentalMed Luxury!
Când ai grijă de sănătatea oamenilor, aceștia pot avea grijă la rândul lor de tot ce e mai important pentru ei. De viața celor dragi, de relațiile apropiate, de natură, de felul în care își împart timpul și resursele pentru a face partea lor de bine. De câțiva ani, am început să discutăm și în România despre sustenabilitate, un cuvânt care, în ciuda frecvenței cu care este folosit, le poate părea încă unora îndepărtat și străin. Dar dacă ne-am aminti că în centrul acestui concept se află unele dintre cele mai impresionante calități ale noastre, ale oamenilor – să ne pese, să protejăm, să anticipăm și să planificăm cu gândul la cei ce ne vor urma?
În cadrul clinicilor DentalMed Luxury, sustenabilitatea este un concept integrat organic în activitatea de zi cu zi – de la felul în care sunt organizate majoritatea proceselor, la tehnologiile folosite și la raportarea față de nevoile pacienților și ale angajaților. Dacă veți vizita clinicile DentalMed, veți descoperi la intrare o stație de încărcare pentru mașinile electrice. E felul DentalMed de a încuraja alegerile prietenoase cu mediul și dovada unei mentalități orientate spre protejarea resurselor, fie că este vorba de resurse de timp, de resurse materiale sau de resurse energetice.
Facilitatea destinată proprietarilor de mașini electrice este doar un pas recent și vizibil într-o poveste a sustenabilității, care la DentalMed a început demult. Mai exact, a început chiar odată cu introducerea procesului care stă în centrul activității DentalMed – One Stage Surgery®.
Pentru noi, performanța nu se măsoară în numărul de pacienți și în rezultate financiare, ci în vieți schimbate. Iar pentru aceasta, acordăm o importanță majoră factorilor de mediu, sociali și de guvernanță (ESG – environmental, social, governance).
One Stage Surgery®, mai multe ședințe de tratament chirurgical sunt comprimate într-una singură
Câți oameni care au nevoie de intervenții stomatologice nu își doresc ca problemele lor să își găsească rezolvarea cât mai rapid? Să meargă cât mai rar la cabinetul stomatologic, să fie nevoiți să își amâne cât mai puține sarcini de serviciu, să petreacă pe drumuri un timp cât mai scurt, să consume cât mai puțin combustibil? Și, mai important decât orice, să ajungă cât mai repede să zâmbească larg, autentic și plini de încredere, pentru că problemele lor de sănătate orală s-au rezolvat?
DentalMed a făcut acest lucru posibil pentru prima dată în România, odată cu introducerea conceptului One Stage Surgery®, care economisește atât timpul pacienților și medicilor, cât și resursele utilizate în timpul intervenției și lasă mai mult spațiu vieții de calitate.
Cu One Stage Surgery® mai multe ședințe de tratament chirurgical sunt comprimate într-una singură, în care pacientului îi poate fi reabilitată întreaga cavitate orala, fiind posibilă realizarea unor tratamente chirugicale complexe (inclusiv implant dentar, adiții osoase, sinus lift etc.) într-o singură intervenție de 2 – maxim 4 ore.
Dezvoltat în Statele Unite ale Americii, conceptul a fost implementat cu succes în România de DentalMed, care l-a perfecționat continuu de-a lungul anilor de practică medicală la cele mai înalte standarde.
“În echipă căutăm întotdeauna soluții care să aibă un impact multiplu, pe de-o parte beneficiul cert pentru pacient (timp câștigat) și pe de altă parte o calitate excepțională a serviciului: conceptul One Stage Surgery®, existența unui Computer Tomograf MORITA Japonia în fiecare clinică, precum și existența unui laborator dentar propriu sunt exemple cu care ne mândrim!” Dr. Răzvan Popescu, co-fondator DentalMed.
Un proces eficient, sigur și sustenabil
Cu One Stage Surgery® mai multe ședințe de tratament chirurgical sunt comprimate într-una singură, în care pacientului îi poate fi reabilitată întreaga cavitate bucală. Intervenția este realizată de o echipă multidisciplinară formată din medici de top, în urma unei evaluări complexe, și poate dura până la trei-patru ore. Pe tot parcursul intervenției, pacientul este monitorizat de o echipa de ATI – medic anestezist si asistenta medicala de ATI – și se află sub sedare intravenoasă (I.V. sedation), care îi asigură o stare de confort, deși rămâne conștient.
Intervenția chirurgicală într-o singură ședință le permite medicilor nu doar să le redea pacienților sănătatea orală, ci și să le economisească timpul și să le reducă anxietatea pe care mulți o resimt în cabinetul stomatologic.
“Întregul proces al conceptului One Stage Surgery® este unul eficient, sigur și sustenabil. Prin intermediul său, este optimizat consumul de materiale și bio-materiale și folosirea medicației. Există un singur control preoperator, un singur control postoperator. O singură rundă de tratament medicamentos administrat postoperator. O singură echipă medicală care se echipează și intervine o singură dată. O singură procedură de dezinfectare a sălii înainte de operație și o singură procedură de dezinfectare după. Orice proces de pregătire și utilizare a unei săli pentru o intervenție presupune un consum de resurse care are un cost din perspectiva mediului. Comprimarea mai multor ședințe într-una singură are, așadar, dincolo de beneficiile evidente pentru pacient, un impact mai scăzut asupra naturii. Acest lucru este posibil datorită competenței medicilor DentalMed, a eficienței procedurilor folosite în cadrul clincii, a calității echipamentelor utilizate.” declară dr. Dragoș Popescu, co-fondator DentalMed și membru al echipei de chirurgie a clinicilor DentalMed.
Mai mult decât atât, DentalMed Luxury este și un concept ONE STOP STATION, pacienții putând cumpăra de aici de la periuță și pastă de dinți până la mâncarea și medicamentele de care au nevoie post-operator. Atât magazinul fizic, cât și cel online își propun să reducă amprenta de carbon creată prin deplasarea pacienților.
“Acest proces de dezvoltare durabilă este un angajament complex pe care ni l-am propus dinainte ca el să devină obligativitate și ni l-am asumat din dorința de a crea valoare adăugată atât pentru pacienții clinicilor noastre, cât și în comunitatea în care activăm.
Conceptul de responsabilitate socială și de mediu a produs treptat o ajustare a atitudinii față de modul în care interacționăm unii cu alții ca și angajați și felul în care ne desfășurăm activitatea în relația cu furnizorii si colaboratorii noștri.” Alexandra Bondac, ESG Officer (Environmental, Social and Governance)
Gesturile mici care pot duce la schimbări mari
Toate procedurile efectuate au în vedere siguranța pacienților în toate etapele tratamentului, confortul acestora, dar și folosirea responsabilă a resurselor. În domeniul medical, nu poți face niciodată excepții de la regulile și standardele în vigoare. Sunt etape care nu pot fi sărite și materiale care trebuie obligatoriu folosite, există multe elemente la care nu poți face economie. Însă fluxurile eficiente de lucru, eco-gesturile și optimizarea infrastructurii pot contribui la scăderea impactului asupra mediului.
Clinicile DentalMed Luxury dispun în fiecare dintre sedii de propriul Computer Tomograf MORITA Japonia, ceea ce înseamnă că pacienții nu parcurg alt traseu către un centru de radiologie. În acest fel scutim planeta de emisiile de CO2 ce ar fi fost create prin deplasări și economisim timpul oamenilor. Investigațiile imagistice realizate cu ajutorul CT-ului MORITA au cel mai bun raport între calitatea imaginii și cantitatea de radiații emisă, reducând nevoia de investigații radiologice suplimentare și, în același timp, fiind mult mai prietenoase decât tomografele clasice. Am înființat un laborator de tehnică propriu, ceea ce a diminuat nevoia de a folosi servicii de curierat, dar și de a chema pacienții de mai multe ori la probe.
Echipa DentalMed Luxury crede cu tărie că gesturile mici pot duce la schimbări mari. Prin utilizarea fișei medicale digitale și a fluxului aproape integral digitalizat se elimină risipa de hârtie, informațiile sunt mult mai rapid disponibile și se câștigă timp suplimentar din partea echipei medicale pentru interacțiunile cu pacienții.
Mai mult, am creat un sistem de management pentru optimizarea deplasărilor între clinici în care am implicat întreaga echipă. Astfel, ori de câte ori este posibil, în traseul angajaților sunt incluse și ținte precum furnizorii de echipament medical, iar membrii echipei merg deseori împreună, în aceeași mașină, dacă drumurile lor coincid.
Sisteme de încălzire și ventilare a clădirilor de mare randament și cu amprentă de carbon mică
Responsabilitatea față de natură este o preocupare constantă a DentalMed, de la felul în care sunt gestionate deșeurile, la felul în care sunt administrate clădirile. Deșeurile reciclabile sunt triate, compactate și preluate de firme specializate care le procesează cu grijă față de mediu. Această practică duce la diminuarea numărului de curse făcute de camioane, dar și la o reciclare mai bună.
DentalMed acordă o importanță deosebită felului în care sunt iluminate și încălzite clădirile în care funcționează clinicile sale. Peste tot este folosit iluminatul LED, iar iluminatul exterior este activat cu senzori.
Clădirile DentalMed Luxury sunt bine izolate termic și dispun de sisteme de încălzire, ventilație și aer condiționat de mare randament și cu amprentă de carbon mică (VFR Mitsubishi). Totodată,clinicile stomatologice DentalMed utilizează echipamente performante și eficiente energetic. Cum suntem atenți la toate practicile care pot avea impact asupra mediului, am desființat dispenserele de hârtie la grupurile sanitare și le-am înlocuit cu uscatoare electrice pentru mâine, eficiente, de asemenea, din punct de vedere energetic.
“La Dentalmed eficiența energetică a fost de la început un deziderat, suntem mândri că ne-am preocupat de la început în clinica noastră de lângă Hotelul Marriott pentru implementarea oricăror măsuri de eficiență energetică și am realizat: izolația termică a sarpantei cu vată minerală de peste 20 cm dublată de polistiren, învelitoare acoperiș din aluminiu ce reflectă căldura solară, sistem inteligent de automatizare închidere a ferestrelor, pompe de căldură pentru încălzire și climatizare – acum după 15 ani le înlocuim cu sisteme noi și mai performante.” Dr. Răzvan Popescu, co-fondator DentalMed.
Sustenabilitatea business-ului și grija față de oamenii de astăzi și de mâine
Atingerea obiectivelor de mediu are o legătură strânsă cu sustenabilitatea financiară a unui business. Aceasta îi permite să facă investiții pe termen lung, să gândească strategiile cele mai bune pentru viitor.
DentalMed este o clinică stomatologică în București cu capital 100% românesc, care a pornit la drum în 2007, cu 3 cabinete și puțin peste 20 de angajați. În prezent, în sediile din DentalMed Luxury Primăverii și DentalMed Luxury Marriott funcționează 20 de cabinete, unde lucrează aproape 150 de angajați și colaboratori. O mare parte din echipa inițială este și astăzi alături de noi. Predictibilitatea și sustenabilitatea business-ului le-a dat încredere oamenilor că acesta reprezintă o alegere de carieră pe termen lung. Din acest motiv, un procent semnificativ dintre angajați au ales să își achiziționeze locuințe în apropierea locului de muncă și ajung astăzi la serviciu pe jos sau cu bicicleta, pe care o pot parca în siguranță în curtea clinicii, într-unul dintre suporturile destinate atât personalului, cât și pacienților.
Sustenabilitatea reprezintă mai mult decât cantitatea de plastic reciclată de o organizație. Pentru DentalMed reprezintă o sumă de alegeri făcute în fiecare zi, alegeri care au în centrul lor grija față de oamenii de astăzi și de mâine.
Prin întreținerea spațiului verde aflat în vecinătatea clinicii DentalMed Luxury Marriott (un spațiu comunitar pe care clinica l-a adoptat spre îngrijire acum 17 ani și care acum are alura unui parc cu vegetație luxuriantă) contribuim la creșterea calității vieții comunității și dăm un exemplu că se poate. Prin programele de prevenție și educație dentară pentru copii dăm o șansă la sănătate generațiilor care vin. Prin activitatea Fundației DentalMed aducem un zâmbet sănătos pe chipul copiilor și al tinerilor cu vieți încercate.