Un român a murit pe Everest / Povestea lui Gabriel Țabără, alpinistul care a început pe Jepii Mici, în Bucegi
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a murit luni dimineață în Himalaya, potrivit oficialilor citați de publicația Everest Chronicle și paginademedia.ro.
Alpinistul în vârstă de 48 de ani a fost găsit mort de șerpașul său, a anunțat organizatorul de ascensiuni Makalu Adventure. „Gabriel și șerpașul său au avut o zi obișnuită și s-au dus în corturile lor, cum fac alpiniștii de obicei. Dar Gabriel nu s-a mai trezit a doua zi dimineață”, a spus Mohal Lamsal, patronul Makalu.
Țabără este a treia victimă de pe cel mai înalt munte din lume din acest sezon de ascensiuni, după ce doi alpiniști mongoli și-au pierdut viața pe Everest în urmă cu mai puțin de două săptămâni.
De asemenea, oficiali nepalezi citați de Reuters au spus că un alipinist britanic și un ghid nepalez au fost dați dispăruți de marți, după ce au alunecat și au căzut în apropierea vârfului sudic, „în zona morții” a muntelui, unde este puțin oxigen. Cei doi coborau după ce atinseseră vârful Everest.
Țabără era pe munte de peste două luni, în condițiile în care plănuia să urce pe vârful Lhotse fără oxigen suplimentar și terminase perioada de aclimatizare.
„Cu siguranță nu a fost vorba de lipsa de oxigen, deoarece oamenii nu folosesc oxigen în tabăra III. Vom ști cauza morții doar după autopsie”, a spus Lamsal. Compania sa intenționează să-i recupereze trupul de la Tabăra III miercuri și să-l ducă la Kathmandu.
Povestea alpinistului care s-a întrebat dacă poate mai mult
Gabriel Ţabără era în expediţie de două luni, în încercarea de a cuceri Lhotse, scrie și paginademedia.ro într-un omagiu pentru alpinist, care era un apropiat al publicației.
Ar fi fost al doilea „optmiar” pe care îl urca (8.516 metri). În urcă cu trei ani, reuşea să atingă Manaslu, tot în masivul Himalaya (8.163 de metri).
Alpinismul era pasiunea lui Ţabără. O dată pe an, pleca într-o expediţie de amploare. În rest, lucra în domeniul bancar de peste 20 de ani (la Unicredit şi, în ultimii ani, la Raiffeisen Bank, ca Network Project Coordinator).
„De mic am început să urc pe munte. Primele amintiri le am de la 10 ani, când urcam pe Jepii Mici cu părinţii mei”, povestea Gabi Ţabără într-un interviu Paginademedia.ro, acum doi ani, când tocmai se întorsese de pe Himalaya.
Apoi „mi-am pus întrebarea dacă pot să fac mai mult. Totul a plecat de la un pariu cu mine, să joc în altă ligă. Cumva am vrut să trec din liga naţională în cupele europene.”
Mont Blanc a reprezentat „botezul”, în 2012. A fost apoi pe Aconcagua („acoperişul Americilor”), iar apoi în Himalaya.
Gabriel Ţabără era conştient de riscurile acestei pasiuni. „Riscuri există. Eu chiar glumeam cu colegii, când am plecat, că există o probabilitate să nu mă întorc”, spunea atunci, potrivit paginademedia.ro.
A văzut tragedii pe munte.
„Am trecut şi pe lângă cazuri fatale. Am văzut pe viu un alpinist decedat, am trecut la jumătate de metru de el. Era adus de şerpaşi. A fost o combinaţie nefericită de infarct şi edem cerebral, când se umflă creierul din cauza presiunii foarte scăzute. E prima dată când am văzut un caz fatal, dar trebuie să ai o pregătire mentală bună, să treci peste”, spunea alpinistul acordat Pagina de Media în urmă cu doi ani.