Sari direct la conținut

Social-democraţii germani încearcă să se distanţeze de fostul cancelar Gerhard Schroeder, din cauza apropierii acestuia de Moscova

HotNews.ro
Vladimir Putin si Gerhard Schroeder, Foto: VLADIMIR RODIONOV / AFP / Profimedia
Vladimir Putin si Gerhard Schroeder, Foto: VLADIMIR RODIONOV / AFP / Profimedia

Numărul liderilor social-democraţi germani care caută să se distanţeze de fostul cancelar Gerhard Schroeder, implicat în gazoductul Nord Stream 2 şi cu interese pe piaţa gazelor ruseşti, creşte după ce Schroeder s-a exprimat public asupra tensiunilor din jurul Ucrainei, relatează vineri agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Gerhard Schroeder ar trebui să se oprească. Aşa ne-ar face un serviciu tuturor”, a declarat săptămânalului Der Spiegel şefa organizaţiei de tineret a Partidului Social-Democrat (SPD) german, Jessica Rosenthal.

Fostul cancelar „îşi ghidează acţiunile în funcţie de interesele (sale) economice”, a spus la rândul său pentru cotidianul Tagesspiegel secretarul general al SPD, Kevin Kuhnert. „Nu mai percepe limita dintre activităţile sale de afaceri şi atenţia care i se acordă ca fost şef al guvernului. Nu doar că nu este bine, dar este şi trist”, a adăugat Kuhnert.

„Nu vorbeşte în numele guvernului german, nu lucrează pentru guvern”

Presa germană a dezvăluit săptămâna aceasta că Schroeder a avut la începutul lunii ianuarie o întâlnire cu mai mulţi membri ai SPD, printre care şi foştii preşedinţi ai partidului Martin Schulz (fost preşedinte al Parlamentului European) şi Matthias Platzeck. Conform participanţilor, la întâlnire nu s-a discutat despre problema gazelor ruseşti, dar chiar şi aşa ştirea despre această reuniune a dat o nouă lovitură eforturilor SPD de a arăta o imagine de unitate cu privire la Rusia, nu doar pe plan intern, ci şi pe cel internaţional.

Actualul cancelar social-democrat Olaf Scholz a asigurat săptămâna trecută că Schroeder nu mai are nicio influenţă asupra liniei partidului. „Conform Constituţiei, Germania are un singur cancelar, iar acesta sunt eu”, a spus Scholz la televiziunea publică germană.

Întrebat într-un interviu acordat postului american CNN – în timpul vizitei efectuate în SUA – despre „mesajul” dat de activităţile desfăşurate de Schroeder, Scholz a insistat că acesta „nu vorbeşte în numele guvernului” german şi „nu lucrează pentru guvern”.

Gerhard Schröder deține poziţii înalte în mai multe companii ruseşti

Gerhard Schroeder, care nu ascunde relaţia sa personală bună cu preşedintele rus Vladimir Putin, conduce consiliul de administraţie al gazoductului Nord Stream 2, conductă al cărei proces de certificare este suspendat din cauza tensiunilor cu Rusia.

Schroeder este de asemenea preşedinte al consiliului de administraţie al companiei ruse de stat Rosneft şi a fost nominalizat recent să devină membru şi în consiliul de administraţie al Gazprom, decizia urmând să fie luată în iunie la reuniunea anuală a acestui consiliu.

La sfârşitul lui ianuarie, Schroeder şi-a manifestat speranţa că „Ucraina va pune capăt zgomotului de săbii” şi a calificat drept o „mică provocare” faptul că actuala şefă a diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a vizitat Kievul înainte de a merge la Moscova.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro