În teoria conspirației fostului viceprim-ministru polonez, planul lui Viktor Orbán era că Ungaria şi Polonia vor împărţi Ucraina de Vest

După cum prevede teoria conspiraţiei, trupele ungare ar fi pătruns în Transcarpatia, polonezii în judeţul Lviv în cadrul unei misiuni NATO de menţinere a păcii. În cele din urmă, văzând rezistenţa ucraineană, guvernul de la Varşovia a renunţat – susţine Roman Giertych, potrivit Nepszava, citat de Rador.

„Brainstorming”-ul pe care l-a prezentat deunăzi politicianul polonez Roman Giertych – viceprim-ministru şi ministru al educaţiei în perioada mai 2006 şi august 2007 – poartă denumirea de Planul lui Orbán.

De atunci materialul amplu publicat pe Facebook a făcut înconjurul presei poloneze, iar în Ungaria a fost prezentat prima oară de publicaţia „444”. În lipsă de dovezi textul poate fi apreciat mai degrabă ca o teorie a conspiraţiei, decât ca un plan real, în orice caz politicianul relativ critic la adresa partidului de guvernământ PiS încearcă să vină cu argumente logice şi să lege firele între ele ca să le putem vedea.

Roman Giertych caută de fapt explicaţii pentru atitudinea guvernelor ungar şi polonez faţă de UE, punând-o în legătură cu războiul ruso-ucrainean izbucnit la 24 februarie. Conform teoriei toate mişcările politice ungare şi poloneze din ultimii ani au fost de fapt părţi ale unui singur proiect, în cadrul căruia după atacul rus Polonia şi Ungaria urmau să atace teritoriile vestice ale Ucrainei: primul ar fi luat cu sine Ucraina de Vest, iar cel de-al doilea Transcarpatia.

În preambul fostul viceprim-ministru dezvăluie că în urmă cu 11 ani s-a întâlnit cu premierul ungar Viktor Orbán în cadrul unei conferinţe ce a avut loc în zona Romei, iar conform spuselor sale acesta îi explicase deja proiectele sale geopolitice.

Aducându-şi aminte de acest lucru Giertych notează că l-a caracterizat pe Orbán ca fiind un om inteligent, cult, şi puţin cam „sufocant” pentru un premier al unei ţări mici, adăugând că premierul ungar nu avea nici atunci o opinie exagerat de favorabilă despre Ucraina.

După aceea Giertych a trecut la a afirma că la vremea respectivă Orbán a fost cel care l-a convins pe liderul PiS Jaroslaw Kaczynski să se confrunte cu UE şi a spus că toţi paşii lor anteriori au avut o legătură cu războiul de acum, începând de la influenţarea justiţiei de către guvern şi limitarea libertăţii presei până la conflictele în serie asumate faţă de UE.

Giertych consideră că vede o raţiune în toate acestea doar în cazul în care guvernele ungar şi polonez au presupus că în viitorul apropiat vor avea loc mari transformări geopolitice – ţinând cont mai ales de faptul că altfel de ce ar accepta guvernul polonez amenzile de sute de milioane euro percepute de Curtea Europeană pentru neîndeplinirea sentinţelor acesteia.

Potrivit acestui proiect preşedintele rus Vladimir Putin le vorbise deja premierilor ungar Orbán şi polonez Mateusz Morawiecki despre faptul că va recupera unele teritorii ale fostei URSS şi va crea zone tampon în jurul Rusiei.

Conform afirmaţiilor sale preşedintele rus a venit ulterior, în perioada în care premierul Donald Tusk devenise preşedinte al Consiliului Europei, cu o concepţie similară, dar la vremea respectivă era imposibil să câştige de partea sa sprijinul statelor membre UE.

Giertych crede că preşedintele rus s-a aşteptat la o cucerire rapidă a teritoriilor sudice ale Ucrainei, însă a ţinut cont de faptul că nu-i va mai rămâne suficientă forţă şi pentru teritoriile vestice, de aceea a contat pe ajutorul Ungariei şi Poloniei, plănuind ca după ce Ucraina a cerut ajutor din partea NATO, acţiunea s-ar fi putut realiza în cadrul unei „misiuni NATO de menţinere a păcii”.

Deşi din acest moment este vorba mai degrabă de un plan al lui Putin, decât al lui Orbán, ideea se pare că i-a plăcut şi lui Kaczynski, deoarece astfel polonezii şi ungurii ar fi putut prelua dirijarea unei părţi a Ucrainei în calitate de protectorat. Deci, în timp ce Rusia ar fi anexat teritoriile estice din Ucraina şi ar fi creat un guvern de marionete la Kiev, în partea de vest a Ucrainei s-ar fi putut înfiinţa o regiune atlantistă pro-UE aflată sub tutela Ungariei şi Poloniei.

Giertych considera chiar că ar fi fost posibil ca şi „Belarus să primească ceva” explicând acest lucru pe baza ideii că în urma crizei de migraţie provocate „din întâmplare” de Aljiaksandr Lukasenko trupele poloneze staţionează oricum în est, iar în prima zi a războiului trupele ungare s-au aliniat la frontiera ungaro-ucraineană. În ce priveşte guvernul Morawiecki, Giertych pune sub semnul întrebării şi atitudinea ostilă faţă de Kremlin, care caracterizează în general politica poloneză, afirmând că 55% din întregul export şi import rus realizat cu Europa tranzitează Polonia, astfel încât guvernul de la Varşovia, în timp ce vorbeşte de sancţiuni, nu a dat curs nici măcar celor mai simple.

A mai afirmat că până când nu a devenit clar că Moscova nu poate cuceri uşor Kievul şi nici atitudinea occidentală unitară nu a devenit ceva clar, nici Varşovia nu a insistat pentru acordarea de ajutor pentru Kiev.

Narativul lui Giertych s-a referit şi la întâlnirea de la Varşovia, apoi de la Madrid a dreptei radicale europene evidenţiind rolul Marinei Le Pen aspirantă de extremă dreaptă la funcţia de preşedinte şi susţinător al lui Putin.

A apreciat drept asumarea unei confruntări şi asumarea presiunii guvernului polonez împotriva TVN din Polonia, respectiv şi întâlnirea Orbán-Putin.

Fostul vicepremier polonez a apreciat că toate acestea au constituit o parte dintr-un amplu proiect, din care Varşovia s-a retras văzând rezistenţa ucrainenilor, a părăsit Alianţa Orbán-Le Pen-Salvini şi a trecut la a juca rolul principalului susţinător al Ucrainei.

Potrivit teoriei conspiraţiei lui Giertych, şi vizita guvernului polonez la Kiev a servit tot acestui lucru. Pentru a explica toate acestea, Giertych a prezentat următoarele argumente: „De unde ştiu toate acestea? Ce rost ar avea investiţia americană, dacă nu există un acord cu Putin?

Ce rost are neglijarea UE şi batjocorirea sentinţelor Curţii Europene dacă nu este vorba despre apropierea unui schimb geopolitic total? Ce rost are să te întâlneşti cu un Le Pen susţinut de Rusia într-o perioadă în care se poate deja şti că Ucraina se poate aştepta la o invazie? De ce îl invită pe Salvini care poartă un tricou cu imaginea lui Putin, dacă vrea să lupte împotriva lui Putin?

La ce bun să te întâlneşti cu Orbán care se află la Moscova în fiecare lună pentru nimic altceva decât o înţelegere asupra planurilor?

(„Dacă ştii despre invazie şi vrei să fii de partea Occidentului, evită-l ca pe foc pe Orbán, prietenul lui Putin.”)

De ce s-ar întâlni Putin la Madrid cu toţi aliaţii săi dacă vrea să stea de partea opusă a unui război despre care ştie că va izbucni în curând?”

Giertych a ajuns la concluzia că în cazul în care planul lui Orbán ar reuşi, acest lucru ar fi betonat pentru multă vreme puterea guvernelor ungar și polonez, ceea ce nu a reuşit datorită exclusiv rezistenţei ucrainene şi atitudinii Occidentului.

Există dubii în privinţa adevărului din aceste afirmaţii dar despre Giertych merită să se consemneze că a fost înainte o figură destul de interesantă a vieţii publice poloneze.

A devenit deputat fiind preşedintele Ligii Familiilor Poloneze, apoi după victoria în alegeri a PiS a încheiat o coaliţie cu acesta. Pe atunci practica o politică dură de dreapta, dar curând a rupt-o cu aliaţii şi peste 10 ani apărea la Bruxelles deja lângă Tusk, îmbogăţind tabăra criticilor vocali ai PiS.

Se spune că i s-a „atacat” şi telefonul cu un software israelian, Pegasus, în spatele acţiunii aflându-se în convingerea sa guvernul de la Varşovia.

Astfel de proiecte de împărţire s-au auzit şi mai înainte, de exemplu când vicepreşedintele Parlamentului rus Vladimir Jirinovski s-a adresat în martie 2014 după anexarea Crimeii guvernelor ungar, polonez şi român referindu-se la ideea unei împărţiri similare, potrivit Nepszava, citat de Rador.