Sari direct la conținut

Bulgarii trăiesc cel mai puțin din Europa

HotNews.ro
Bulgarii trăiesc cel mai puțin din Europa
Sofia, capitala Bulgariei, Foto: Tomasz Wozniak | Dreamstime.com

Bulgarii trăiesc cel mai puțin dintre toți ceilalți locuitori ai țărilor din Europa, potrivit datelor Eurostat. Iar cea mai gravă situație este în regiunea de Nord-Vest a țării. Acolo, speranța medie de viață pentru bărbați este de doar 66,1 ani, iar pentru femei – 74 de ani, potrivit 24Chasa, citat de Rador.

Spre comparație, speranța de viață în țările UE este de 80,1 ani. Speranța de viață a femeilor în UE este de 82,9 ani, adică cu 5,7 ani mai mult decât cea a bărbaților – 77,2 ani. Se dovedește că în nord-vestul Bulgariei, bărbații trăiesc cu 11,1 ani mai puțin decât nivelul mediu pentru țările UE, iar femeile – cu 8,9 ani mai puțin.

La celălalt capăt al clasamentului privind speranța de viață în țările europene se află încă trei regiuni ale Bulgariei – Nord-Centru, Sud-Est și Nord-Est. Abia după aceea, există câte o regiune în Letonia și Ungaria și două în România. Și puțin înaintea lor sunt regiunile bulgare de Sud-Vest și Sud-Centrul.

În toate regiunile Europei, femeile trăiesc mai mult decât bărbații. În Bulgaria, femeile au în medie cu aproximativ 7 ani mai mult decât bărbații, conform datelor Eurostat.

Cea mai mare speranță de viață pentru femei este în regiunea capitalei spaniole – Comunidad de Madrid (88,2 ani), urmată de alte cinci regiuni din Spania.

În afara Spaniei, următoarele cele mai mari niveluri ale speranței de viață a femeilor sunt în regiunile Rhône-Alpes din Franța și provincia Autonoma di Trento din Italia (ambele cu câte 86,7 ani).

Cea mai mare speranță de viață pentru bărbați, 82,8 ani, este în regiunea insulară Åland (Finlanda), urmată de două regiuni spaniole – Comunidad de Madrid (82,2 ani) și Comunidad Foral de Navarra și regiunea suedeză Stockholm (82,1 ani). (foto: Tomasz Wozniak | Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro