Sari direct la conținut

Atacurile Rusiei au distrus "aproape în întregime" infrastructura energetică din Harkov

HotNews.ro
Clădiri din Harkov distruse de bombardamente rusești, Foto: Ihor TKACHOV / AFP / Profimedia
Clădiri din Harkov distruse de bombardamente rusești, Foto: Ihor TKACHOV / AFP / Profimedia

Harkov a devenit ținta atacurilor tot mai insistente ale Moscovei, iar ultimele lovituri au distrus mare parte din rețeaua energetică a orașului, a admis primarul orașului, Ihor Terejov, potrivit Kyiv Independent.

Orașul estic ucrainean a fost în prima linie a atacurilor rusești de la declanșarea invaziei la scară largă din februarie 2022 și a cunoscut o intensificare a loviturilor în ultimele săptămâni.

Atacurile au distrus o termocentrală și toate substațiile electrice din al doilea oraș ca mărime din Ucraina, a declarat Terehov.

Întrebat despre motivele intensificării loviturilor, primarul a răspuns că nu știe care este planul Rusiei.

„Infrastructura (energetică) privată este, de asemenea, distrusă. Rusia vrea să ne intimideze, dar acest lucru este imposibil”, a declarat primarul într-un interviu acordat site-ului Liga.net.

Primarul a admis însă că situația actuală din oraș este „foarte dificilă”. Centrele de asistență umanitară din oraș, cunoscute și sub numele de „Puncte de Invincibilitate”, funcționează în non-stop, a spus el.

„Am trecut prin vremuri mai grele și vom supraviețui și acestor vremuri”, a mai declarat Terehov.

Pe 29 martie, după un atac de amploare, compania energetică de stat Centrenergo a anunțat că trupele rusești au distrus centrala termică Zmiiv din regiunea Harkov.

Alte atacuri recente din Harkov includ o lovitură din 30 martie, în care un proiectil glisant a rănit o persoană, și un atac din 27 martie, în care o muniție glisantă a ucis un civil și a rănit cel puțin alte 19 persoane, inclusiv patru copii.

Urmărește LIVE ultimele evoluții ale războiului din Ucraina

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro