Sari direct la conținut

Producătorul obuzierelor Caesar vrea să deschidă o filială în Ucraina

HotNews.ro
obuzier Caesar la sediul Fortelor Armate franceze, Foto: Geoffroy VAN DER HASSELT / AFP / Profimedia
obuzier Caesar la sediul Fortelor Armate franceze, Foto: Geoffroy VAN DER HASSELT / AFP / Profimedia

Compania europeană de arme KNDS, care produce tancuri Leopard și obuziere autopropulsate Caesar, a anunțat pe 7 iunie că va înființa o filială în Ucraina, a informat postul de televiziune francez BFM, potrivit Kyiv Independent.

Atât tancurile Leopard și obuzierele autopropulsate Caesar, care sunt produse de KNDS, sunt folosite de Ucraina pe front împotriva Rusiei. Companie are sediul în Amsterdam și este deținută de producători germani și francezi.

Reprezentanții companiilor ucrainene și franceze au semnat un acord pentru înființarea unei instalații de producție de muniție sub licență KNDS în timpul vizitei președintelui Volodimir Zelenski la Paris, în perioada 6-7 iunie.

El a vizitat Ministerul Apărării al Franței și a discutat despre nevoile de apărare ale Ucrainei, potrivit Biroului Prezidențial.

În plus, Kievul și Parisul au semnat documente privind planurile de a înființa un centru de reparații pentru echipamentele KNDS în Ucraina și de a utiliza tehnologia de imprimare 3D pentru a produce piese de schimb pentru echipamente, a spus Zelenski.

În timpul vizitei lui Zelenski în Franța, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că Parisul va livra Kievului avioane de luptă Mirage 2000-5.

Urmărește ultimele evoluții din a 835-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro