Romania imputita ca un peste: Sau cum rusinea unui plagiat romanesc te prinde si-n SUA

… pentru ca da, ati ghicit, desi ma doare inima s-o spun, nu pot sa nu constat evidenta: cand vine vorba despre educatie, Romania s-a imputit ca un peste – de la cap! Si nu, cand spun “cap” nu ma refer la cazurile celebre deja, de prim-ministrii plagiatori, lista deschisa de Victor Ponta, chit ca atunci am fost solicitat de catre revista Nature, cea care a facut public plagiatul, sa fiu printre profesorii care sa-l “autentifice”. Asta e lesne. Despre ei am tot scris, pana am facut bataturi la buricele degetelor. Dar nu, premierii plagiatori, ministrii plagiatori sau politicienii plagiatori in general nu reprezinta “capul” acestei natii. Din fericire.

Din nefericire, stiu ce spun atunci cand spun “din fericire”. M-am ocupat de politica dinainte de ’89 pana-n zilele noastre, mai intai ca student, apoi ca ziarist, apoi ca academic. Am luat interviuri, am facut anchete, am scris articole de ziar dar si carti de filosofie politica sau articole de specialitate, din Europa pana-n America. Chiar daca nu ma amagesc ca inteleg politica, imi place sa cred ca politica nu ma mai poate deziluziona. Vorba unui proverb turcesc: “Cand te culci pe podea, n-ai cum sa cazi din pat.” Nu mai am iluzii despre politicieni, iar asteptarile mele sunt doar sa fie, pe cat posibil, oameni de bun-simt. Si cativa mai sunt. Dar, precum pielea de sagri din nuvela lui Balzac, numarul lor se restrange de la o zi la alta. Repet, insa: politicienii nu sunt capul nici unei natiuni. Profesorii sunt!

Sa ne lamurim: daca in Romania avem “educatori” (la gradinita), “invatatori” (la scoala elementara”) si “profesori” (de-acolo-n sus), in America avem doar doua categorii: “invatatori” (“teachers”) pana termini liceul, si “profesori” (“professors”) de la colegiu in sus (cu o ierarhie in care n-are rost sa intram acum). N-as intra in aceste detalii daca n-as vrea sa atrag atentia asupra “capului”, care nu e format nici din politicieni, nici din educatorii din gradinita, nici din profesorii de liceu, s.a.m.d. Nu! Capul, in orice natiune, e format din cei care-i formeaza pe toti ceilalti, fie ei educatori de gradinita, invatatori, sau profesori de liceu. Educatorii educatorilor. “Capul” e cel care educa educatorii care-i educa pe toti ceilalti, fie ei viitori politicieni, ingineri, medici, zidari, oameni de afaceri, fermieri sau hoti. Cum ii cresti asa ii ai. Din pacate, insa, cata vreme nu intra in politica, profesorii-plagiatori nu prea risca sa intre in vizorul verificarilor si ma ingrozeste gandul proportiei de falsi profesori care distrug Romania, distrugandu-i educatia de la cap. Suntem o tara imputita pentru ca suntem o tara traumatizata. Si suntem o tara traumatizata pentru ca ne place.

Sa ne-ntelegem: un profesor plagiator nu este profesor, dupa cum un sarlatan care pretinde ca e medic desi n-are diploma nu e medic. Dar, daca nu vrem sa ne fie copiii operati de catre medici care nu sunt medici, nu ne ingrijoram (sau prea putin) de posibilitatea ca educatorii copiilor nostri, sa nu fie educatori. Or, ceea ce ne starneste automat revolta spune multe despre felul in care ne ierarhizam prioritatile. Ne revolta falsii medici. Ne revolta falsii calugari sau falsele calugarite. Ne revolta falsii politisti sau falsii prieteni, si cate si mai cati. Nu, insa, si falsii profesori – profesorii plagiatori. Astia ne lasa mai degraba indiferenti cata vreme nu-i putem folosi in lupte politice. Pare-se ca ne revolta doar cei care ne pot ataca trupurile, buzunarele sau inimile. Mintile? Capul? Meh! Unde nu-i cap, vai de picioare? Meh! Cu astia suntem ingaduitori. E ca la buzile publice (in tinerete, chiar am scris o piesa de teatru pe tema asta): pute, dar e caldut. Or pentru asta, ca romani, s-ar cuveni sa ne fie, foarte, foarte rusine!

Ca roman, rusinea asta m-a ajuns pana-n si-n Texas. Nu voi da deocamdata nume, nu din vreo sfiala sau precautie, dar pentru c-am fost rugat sa n-o fac pana la terminarea investigatiilor. Considerati intamplarea care urmeaza un soi de buzdugan aruncat la inaintare de catre un zmeu politicos. In ciuda opiniei generale, lumea academica e mica. Scriind (si) despre Evul Mediu, am ajuns sa-l cunosc si sa ma imprietenesc cu unul dintre foarte putinii profesori de filosofie politica specializati in acea perioada din SUA. Acum cateva luni, ma trezesc cu un email amuzat-furios de la el: tocmai fusese instiintat de catre o profesoara de medievalistica din Danemarca (!) despre cartea unei profesoare de la Universitatea din Bucuresti in care el si inca un profesor britanic fusesera plagiati din greu acum vreo douazeci de ani. Cum spuneam, lume mica, timpul trece repede. Dovezile? Irefutabile! Si totusi, profesoara in cauza (care studiase cu britanicul!) se incapatana sa nege evidentele si sa-si gaseasca scuze. Mai in gluma, mai in serios, m-a intrebat daca toti romanii reactioneaza la fel daca sunt prinsi cu plagiatu-n gura si se jura ca nu fura. Mi-a venit sa intru-n pamant de rusine. Fara metafore.

Povestea nu s-a oprit cu acel plagiat – si inca mai continua. Pe scurt, pare-se ca doamna cu pricina si-a construit intreaga cariera academica plagiind pe rupte din diferite surse. Nefiind insa om politic, a fost lasata in pace. Deocamdata i-au fost retrase doua publicatii din Romania, dar lucrurile sunt departe de a se fi incheiat. Intre timp, in loc sa-si puna cenusa-n cap, falsa profesoara a ajuns chiar sa conduca un program platit binisor din bani europeni menit sa convinga tinerii romani despre avantajele … studiilor universitare! Ba chiar a inceput sa-si ameninte, catusi de putin voalat, colegii romani care au inceput sa se delimiteze de ea. Mesajul? “Sa nu m-apuc sa va caut si eu pe voi la publicatii, ca nimeni nu e fara de pacatul plagiarismului!”

Si nu, din pacate nu exagerez catusi de putin. Persoana cu pricina a devenit un cui batut din ce in ce mai adanc in talpa mea romaneasca, altminteri suficient de batucita. Profesori din Europa si America ma intreaba aproape saptamanal – de-acum fara urma de gluma – daca asa reactioneaza toti universitarii romani, daca e vreo “traditie” a locului ca plangeri oficiale transmise conducerii Universitatii din Bucuresti sa ramana fara raspuns, desi intervalul normal pentru a raspunde la un email e de maxim 48 de ore, s.a.m.d.. Ultimul email l-am primit zilele trecute, ca urmare a unui interviu dat de catre fostul ministru Florin Roman, in apararea premierului Ciuca pe fanatik.ro. Pentru necunoscatori, Florin Roman si-a dat demisia tot in urma unui plagiat dovedit. Si, din nou, am fost intrebat cum se face de toata lumea din Romania foloseste aceleasi scuze? Poate este ceva adevarat, poate ca asa este sau era legislatia romaneasca, poate ca le scapa lor ceva?

Inteleg ca e greu sa intelegi ca atatia oameni “importanti” te pot minti in fata, cu atata tupeu, dar si colegii din vest trebuie sa inteleaga ca-n Romania se poate. Cum poate Florin Roman, care a “studiat legislatia la greu” (mai bine studia cartea) sa spuna “Foarte puțini în România studiază legea, pentru că plagiatul în România nu-l stabilesc nici eu, nici dumneavoastră, nici altcineva, îl stabilește comisia de la nivelul ministerului sau Comisia de Etică”? Uite ca poate! Noi asteptam legi care sa ne spuna daca ne-a cazut piatra-n cap! Sangele care ne tasneste din teasta nu-i o dovada. Ma-ntreb: Daca vreun medic sarlatan ii da un leac care sa-l omoare, va chema o comisie “de specialitate” sa determine, legal, daca e mort sau nu? Ii pun eu diagnosticul, c-am facut si medicina – e deja mort pe dinlauntru! Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro