Sari direct la conținut

Vicepreședinte PNL: Toți parlamentarii care au semnat până acum moțiunea au acceptat să voteze la vedere

HotNews.ro
Urnele de vot de la motiunea de cenzura, Foto: Captura YouTube
Urnele de vot de la motiunea de cenzura, Foto: Captura YouTube

Toți cei 237 de parlamentari care au semnat moțiunea de cenzură inițiată de PNL împotriva Guvernului Dăncilă au acceptat să voteze la vedere în momentul în care moțiunea va fi dezbătută în Parlament, a anunțat Adrian Oros, vicepreședintele PNL, potrivit Mediafax.

Vicepreședintele PNL, deputatul Adrian Oros, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că sunt trei parlamentari PSD care au semnat, dar sunt și mulți care nu au semnat, dar au spus că vor vota moțiunea de cenzură.

„Titlul moțiunii de cenzură este , documentul urmând să fie depus în 30 septembrie, pentru a putea fi citit și votat în Parlament în 7 – 8 octombrie. Toți cei 237 de parlamentari care au semnat până acum moțiunea de cenzură au acceptat să voteze la vedere, pentru a vedea toți cetățenii cum votează și susțin căderea Guvernului Dăncilă. În declarații, mulți au spus că Guvernul Dăncilă trebuie să plece, iar acum au ocazia să demonstreze că susțin acest lucru. De asemenea, vrem să nu existe riscul ca unii să semneze moțiunea, dar să nu o voteze, astfel că trebuie să își asume votul. Sunt trei parlamentari PSD care au semnat, dar am vorbit cu mai mulți parlamentari care nu au semnat și care au spus că vor vota moțiunea. PNL este pregătit să intre la guvernare, iar viitorul Guvern va fi de maximum 15 – 16 miniștri și mai puțini secretari de stat”, a spus Oros.

Acesta a caracterizat listele apărute cu componența viitorului Guvern ca fiind „fanteziste”. Adrian Oros susține că au fost lansate pe surse din zona PSD pentru a irita opinia publică.

Numele moțiunii de cenzură inițiate de PNL este „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro