Cezar Preda, parlamentar de 16 ani, anunță că nu mai candidează pentru un nou mandat
HotNews.ro
Cezar Preda, Foto: cdep.ro
Cezar Preda, unul dintre cei mai vechi politicieni, din vechea gardă a fostului PD, a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat de parlamentar. El este deputat de 16 ani, fiind la al patrulea mandat.
„Nu-mi doresc să mai candidez. Sunt de două decenii la vârful politicii. E momentul să vină oamenii tineri. Am vorbit cu premierul, i-am spus că am proiectul meu. E un proiect care depinde de succesul partidului meu”, a spus deputatul PNL la Realitatea Plus.
Cezar Preda (61 de ani) este la al patrulea mandat de parlamentar, el intrând în politică în Partidul Democrat în 1999.
ARHIVĂ COMENTARII
