Parlamentul îi salvează de închisoare pe evazioniști dacă achită prejudiciul / Pragul maxim – 100.000 euro
Camera Deputaților a adoptat, marți, în ultima ședință de plen a acestei legislaturi, legea inițiată de deputatul PSD Cătălin Rădulescu – ”Mitralieră”, care îi scapă de închisoare pe cei inculpați pentru evaziune fiscală dacă prejudiciul este până la 100.000 de euro și dacă îl achită integral. Proiectul a fost depus în 2017 pe vremea când Liviu Dragnea era șeful Camerei Deputaților și a fost declarat neconstituțional de judecătorii CCR.
Legea mai spune că dacă inculpații pentru evaziune fiscală dau și 20% în plus față de prejudiciul creat, fapta nu se mai pedepsește deloc, indiferent de cuantumul evaziunii.
Proiectul de lege prevede:
- art. 10, alin. (1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.
- În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare;
- Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin.(1) și (1 prim).
Proiectul a fost depus în 2017 pe vremea când Liviu Dragnea era șeful Camerei Deputaților și a fost declarat neconstituțional de judecătorii CCR. Parlamentul a adoptat proiectul în 2018, cu voturile PSD, ALDE și UDMR dar legea a fost atacată la Curtea Constituțională de PNL, USR și PMP.
Cum a încercat să justifice deputatul „Mitralieră” – care nu a mai prins loc în viitorul Parlament – necesitatea acestui proiect:
- „Dacă inculpatul acoperă în totalitate prejudiciul și nu mai execută pedeapsa efectivă cu închisoarea, statul va avea de câștigat de două ori: va recupera prejudiciul creat integral, într-un timp relativ scurt, și nu va mai efectua cheltuieli cu detenția condamnatului”.